Atunci când primești o veste neverosimilă care te zdruncină din toate fibrele ființei, e greu să te aduni și să te străduiești să scrii la timpul trecut despre un Om care nu a trăit degeaba pe acest pământ. Aflat la vârsta marilor înțelepți, Nicolae M. Nica Nica a plecat dintre noi…
Pe 8 iulie 2014, în jurul prânzului, „ciochia” sa miraculoasă a încetat să mai cioplească și să încrusteze Timpul. Având conștiința posterității, împărtășind filosofia pământului și avându-l deasupra frunții sale pe Dumnezeu, „Nenea Nica”, cum îi plăcea să îi spună copiii satului natal, s-a strămutat de ieri în Cerurile Oltului.
Era născut la 7 februarie 1917 în Chilia din Făgețelu Oltului, într-o familie de țărani harnici, părinții săi Marin și Floarea, oferindu-i ca repere în viață cinstea, omenia și cultul muncii. Copil fiind, a auzit pentru prima dată cântecul neasemuit al ciocârliei, înălțându-se spre infinit, în pădurile Ciorâcăi și în lunca Vezii. A lăcrimat, ascultând întâmplări povestite de înțelepții satului său natal și a făgăduit să îndeplinească în existența sa testamentele străbunilor săi. Întărit de atingerea aspră a vremurilor și-a dorit să nu lase scânteia din vatra părintească să se stingă. A primit harul dumnezeiesc al înveșnicirii ca „cioplitor de gânduri” în lemn și os.
Destinul l-a avut mereu în cumpănă însă niciodată nu s-a trădat pe sine. A fost încorporat pentru efectuarea stagiului militar în martie 1939. Calvarul celui de al doilea război mondial a determinat mobilizarea sa pentru luptă la 29 iunie 1940. A participat direct la Campania din Est având gradul militar de sergent. A lăcrimat de emoție la trecerea Prutului și eliberarea Basarabiei.
La 24 noiembrie 1943, cu ocazia luptelor de la Melitopol a fost declarat dispărut de război. Realitatea amară a fost că a căzut prizonier și a trebuit să lupte pentru viață și demnitate umană în iadul lagărelor rusești. Despre această Golgotă personală, Nicolae M. Nica, ne-a scris atunci când îl felicitam la aniversarea a 86 de ani, în următorii termeni: „Vă fac contestație! Din cei 86 să scoateți 5 ani de prizonier, adică 1943-1948. Apoi mai scoateți 3 ani de război, 1941-1943, și rămâne 76. Trec de la mine 2 ani de armată și alți ani premilitara (1936-1939). Ce ziceți îmi acordați contestația?! Ne jucăm cu anii. Doresc ca nimeni să nu mai petreacă așa timpuri cum le-am petrecut eu și mulți din generația mea.”
La 25 mai 1948 a fost eliberat din prizonierat și a revenit în țară. Între 1959-1962 a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Pitești, specializarea sculptură. După 1965, s-a dedicat activității de cercetare și colecționare a unor vestigii istorice din satul natal, fiind cel care a înființat la 1 iunie 1979 Muzeul Sătesc din Chilia, contribuind în mod direct la salvarea patrimoniului istoric și etnografic din nordul județului Olt.
Nicolae M. Nica ne mărturisea cândva cu emoție: „De tânăr am vrut să fac în satul meu muzeu. Mi-am dat seama cât de important este ca lucrurile să se păstreze ca martori tăcuți ai vremurilor. Eu am citit mult ca să-mi dau seama de când datează localitatea noastră, iar prin probele pe care le-am descoperit și care se afla aici, în muzeu (cinci topoare de piatră cu orificiu, silexuri, pumnale, cruci de morminte) și prin alte dovezi științifice, pot dovedi că localitatea noastră este mai veche decât o atestă documentele. Când am venit aici, în ’48, m-au primit ca pe un comunist; au vrut să-mi dea servicii pe care eu nu am putut să le accept: fie să iau declarațiile de la oamenii de prin sat, fie să spun care sunt cei care vorbesc împotriva colectivizării. După ce le-am spus că nu pot să fac așa ceva, am zis ca vreau să fac un muzeu, la care mi-au răspuns în batjocură: «Măi prăpăditule, te-ai născut tu să faci muzeu?». Apoi, tot în 1948, am hotărât plecarea de aici. Am luat două zăvelci ale mamei, o ladă de zestre, o masă rotundă dintr-un lemn și ceva mărunțișuri. Cu ele am umblat din toamna lui ’48 în Pitești, apoi la Ștefănești, iar în 1979 am revenit la Chilia și am deschis o expoziție cu tot felul de lucruri. În perioada amintită, până la întoarcerea mea aici, am făcut școala populară de artă pentru a-mi îmbogăți cunoștințele despre artă, am studiat tratate de istorie, pentru a ști mai multe despre Chilia și m-am gândit să fac totuși muzeul aici, nu la Golești, unde am fost chemat să-l fac, pentru că la Golești erau Brătienii, frații Golești, Liviu Rebreanu, iar eu am zis că nu puteam fi pe lângă ei…”
În perioada 1994-2003 și-a desfășurat activitatea în cadrul Muzeului Județean Olt, îndeplinind funcția de custode al filialei de la Chilia-Făgețelu. A participat de-a lungul timpului la numeroase manifestări cultural-artistice județene, naționale și internaționale – expoziții personale, de grup, simpozioane, colocvii, târguri ale meșterilor populari – de fiecare dată reprezentând cu onoare județul Olt. Premiile obținute, originalitatea și valoarea creației sale artistice au determinat alegerea sa ca membru de onoare al Academiei de Arte Tradiționale „ASTRA” din Sibiu. Pasiunea pentru deslușirea tainelor meșteșugului lemnului l-au situat întotdeauna în atenția mass-mediei, numeroase documentare de televiziune imortalizând pentru posteritate existența sa ca personalitate inconfundabilă a meleagurilor oltene.
A fost fondatorul Fundației Culturale „Nicolae M. Nica”, prin intermediul căreia a fost preocupat de înființarea unei biblioteci școlare și inițierea unor cursuri de arte și meserii pentru tineri (sculptură în lemn, țesut-cusut), în comuna Făgețelu, județul Olt. În anul 2006 a fost declarat „Cetățean de Onoare” al județului Olt.
Am avut privilegiul de a cunoaște mulți dintre „robii frumosului”, cum inspirat i-a numit cineva pe marii noștri creatori populari. Nicolae M. Nica are și va avea în sufletul nostru un loc aparte… Nu am mai cunoscut un om care să trăiască cu atâta intensitate în spațiul pur al satului românesc.
Astăzi, când timpul nu a mai avut răbdare, ne rugăm bunului Dumnezeu să-l ierte „de greșelile făcute cu voie sau fără de voie”. Să îl amintească la judecata veacurilor pe cel care a purtat cu mândrie, pânâ în ultima clipă, albul imaculat al portului românesc. Să îî odihnească mâinile-i de aur care au iscodit lemnul, arama și osul pentru a ne învăța copiii ceea ce însemnă filosofia tăranului român, arta și tradiția neamului românesc.
Ne-a făcut părtași la unul dintre cele mai frumoase testamente artistice. Un cuvânt lăsat cu limbă de moarte de moșii și strămoșii săi țărani din Chilia Făgețelului: „Nu e nevoie să lăsăm prea mult, dar să lăsăm ceva care să-i facă pe urmași să gândească că e bine de păstrat, că e frumos de admirat. Lucrările mele prezintă ceva care dă căldură simțului uman, dă viața pe care o trăiește țăranul. În fiecare lucrare se simte ceva din el, din activitatea lui. Am plâns odată în expoziția muzeului, că un copil, neîndemnat de nimeni s-a dus și a pupat o sculptură din lemn. Ce a simțit el, acest copil?”
Acesta a fost Nicolae M. Nica, Omul și Românul pentru care vom avea veșnic sentimentul că nu am făcut absolut nimic. Mulțumim Marelui Creator că a existat și că ne-a dat voie să sorbim din „apa vie” a fântânii sufletului său nepereche.
„Sfinxul” de la Chilia a trăit și a mânuit „ciochia fermecată” pentru mântuirea noastră… Dumnezeu să îl odihnească!
Dr. Laurențiu GUȚICĂ, director Muzeul Județean Olt
