Constantin Lupeanu s-a născut la 4 august 1941, în comuna Murgași, județul Dolj. Scriitor, traducător de excepție din limba lui Confucius, sinolog de excepție și diplomat de carieră. A fost ambasador al României în China și președinte fondator al Asociației de Prietenie pentru Schimburi Economice România-China și al Asociației de Prietenie România-Vietnam. Are o activitate literară vastă, Excelența Sa semnând patru romane, alte patru cărți de literatură eseistică, precum și traducând, alături de soția sa, poeta Mira Lupeanu, zeci de romane, cărți și volume de poezie, de nuvele, de filosofie, o culegere de poezie populară și cultă, întocmită de Confucius, apoi textele fundamentale ale taoismului și confucianismului etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1978. A obținut diferite premii, distincții și diplome, printre care aminti: Premiul pentru Merite Speciale, la cea de-a Zecea Ediție a Târgului de Carte de la Beijing, fiind primul sinolog român premiat de chinezi, Meritul Cultural – 1985, Ordinul pentru Merit în Grad de Ofițer – 200, Premiul pentru Diplomație Culturală – 2005. Este apropiat de rapsodul nostru popular Ion Crețeanu, cel care a dus cântecul de vatră și doinele românilor pe meridianele lumii, inclusiv în China, fiind invitat acolo de însuși ambasadorul Constantin Lupeanu și Institutul Cultural Român.
Mulțumim domnului ambasador pentru generozitatea domniei sale de a ne răspunde la câteva întrebări, precum și pentru promisiunea de a fi, în continuare, colaboratorul Liniei Întâi, fapt care ne onorează foarte mult.
Unii dintre marii noștri filosofi și gândiriști, Constantin Rădulescu-Motru, în lucrarea sa, „Personalismul energetic”, vorbea despre „naționalizarea și autohtonizarea spiritului românesc”. Astăzi, asemenea exprimări pot fi considerate delicte la „ordinea mondială”. De ce?
Spuneam la începutul dialogului nostru că omenirea intră într-o epocă nouă. Încă nu este conturată pe de-a-ntregul. Sunt multe exagerări. Eu am credința unei evoluții pozitive, în favoarea omului.
Explicați-ne conceptul de „diplomație culturală”…
Este o sintagmă pretențioasă, dragă după 1989, cum ar mai fi: diplomație publică, parteneriat strategic, relații educaționale și științifice etc. Folosite în exces, ajung o nouă limbă de lemn. Diplomația este un instrument al politicii externe a unui stat și definește arta de a purta negocieri. Negocierile diplomatice privesc politica, economia, cultura, varii domenii ale vieții și toate sunt curată diplomație. Revenind la sfera „diplomației culturale”, formulă care mie mi se pare prețioasă, forțată, ar fi vorba de negocierea valorilor artei și culturii proprii, a cutumelor, tradițiilor șamd.
Institutele culturale, instituții la modă astăzi pretutindeni în lume, nu fac diplomație, nici atât vreo diplomație culturală, pentru că ele nu negociază, nu intră în dispută, ci sunt simple promotoare ale culturii unei țări. Ori îți prezinți cultura ta, ori negociezi, sunt două acțiuni diferite!
Încotro se îndreaptă România, din punct de vedere cultural, politic și social?
În anii noștri, România este parte a Uniunii Europene, iar destinul ei este evident inseparabil de cel al celorlalți parteneri. România nu este decât parțial factor de răspundere în această uniune de state și nu ea este cea care decide viitorul, atât politic, cât și economic și cultural. Ce pot face liderii români este să sporească prestigiul țării, să crească influența românilor la deciziile care se iau, cred. Desigur, este un punct de vedere al unui om obișnuit. Un politician vă va răspunde cu mai multă competență. UE este un conglomerat politic și economic, cu competente cultural sporite în ultimii ani. Deviza „unitate în diversitate” prezice stabilitate. Să fim optimiști!
Ați fost primul sinolog român premiat de chinezi, la cea de-a zecea ediție a Târgului de carte de la Beijing. Cu ce sentimente ați primit acest onorant premiu?
În primul rând, am fost foarte surprins și foarte bucuros, desigur. A fost un triumph al țării noastre, eu așa l-am considerat. D-l Radu Boroianu, om de teatru și directorul de atunci al Institutului Cultural Român, chiar mi-a scris că prestigiul se răsfrânge deopotrivă asupra instituției. Presa literară a anunțat și ea evenimentul. Vă spun sincer, mă gândesc dacă și când românii mă vor premia și ei, deoarece cele trei duzini de traduceri au îmbogățit limba și literatura română! Atunci, am fost întrebat cum de am studiat limba chineză. Am mărturisit adevărul, mai cu seamă pentru conotația pur culturală. În liceu, găsisem o carte de poezie intitulată „Din flautul de jad. Antologie chineză”, semnată Al. T. Stamatiad.
Fusese editată în anul 1939 de Editura Cartea Românească. Stamatiad, poet symbolist cunoscut, a tradus din lirica japoneză și chineză etc. Mai am și acum acea culegere. Am fost captivat de poezia chineză și am hotărât să învăț limba, pentru a o citi în original. Demers reușit, dar vă mărturisesc dvs., pentru că sunteți poet de valoare, că am rămas dator cu o antologie a mea de poezie clasică chineză. Până acum, eu am tradus poezie a secolelor 20 și 21!
Ce-ar mai fi de spus, în încheiere?
În încheiere, țin să vă mulțumesc pentru atenția pe care mi-o arătați, pentru onoarea care mi se acordă de a apărea într-un ziar de elită ca Linia Întâi. Am citit pe internet mai multe numere ale acestui săptămânal de reală ținută, la zi în confruntarea de idei naționale și pe plan internațional.
Am revenit de fiecare dată cu interes și felicit echipa editorială pentru reușita aceasta de importanță culturală majoră. Mărturisesc că Institutul Cultural Român de la Beijing a invitat în China Ansamblul de cântece si dansuri Doina Oltului de sub conducerea rapsodului fără egal Ion Crețeanu, cu opt călușari care de asemenea au cucerit publicul chinez din Beijing, Shanghai, Anhui. Urez ca, în viitor, ziarul condus de scriitorul Sârghie să ajungă să prezinte în străinătate și într-o țară cum este China esența culturii românești pornind, de la ținutul Olteniei. La mulți ani!
Dumitru Sârghie
