Rezultatele proaste obținute la nivelul municipiului, la europarlamentare, au determinat propulsarea dvs. în fruntea PDL Slatina. Cu ce speranțe ați acceptat această demnitate politică?
Cu speranța că vom reuși să recâștigăm electoratul din Slatina care, prin tradiție, este unul de dreapta, iar acest lucru implică muncă serioasă și bine organizată.
Slatina s-a modernizat în urma administrației PDL, în plină criză economică, susținută de un guvern de dreapta.
Din ce în ce mai pronunțat, fuziunea PDL-PNL prinde contur. Unii spun că fuzionați cu cei care au dat „lovitura de stat”. Ce să mai înțeleagă electoratul?
România are nevoie de un mare partid de centru-dreapta, care să promoveze un proiect unic de țară, credibil și capabil să ne apropie de Europa. Acest lucru înseamnă susținerea unui candidat unic la alegerile prezidențiale din toamnă, menținerea parcursului euroatlantic al României, respectarea statului de drept, depolitizarea instituțiilor statului, eliminarea corupției și crearea unor condiții mai bune pentru cetățeni.
PMP face o figură separată de PDL și PNL. Credeți că va reuși Dreapta să-și impună un președinte de țară, fără ajutorul PMP, în speță al lui Traian Băsescu?
Partidele de pe dreapta au capacitatea de a realiza ceea ce România are nevoie. Orice formațiune de dreapta, indiferent de procentul obținut la alegerile Europarlamentare, este bine-venită în noua formațiune politică. Ușile alianței sunt deschise tuturor celor ce vor să se implice în unificarea Dreptei.
Care au fost primele măsuri pe care le-ați luat în PDL Slatina, după ce ați primit acest interimat?
Prioritatea imediată este întărirea și reorganizarea echipei de la Slatina, reluarea dialogului cu slătinenii, câștigarea de noi simpatizanți și convingerea de a-și exprima votul a celor care, din diferite motive, refuză acest lucru.
Rezultatele vor veni dacă toți vom munci la potențial maxim. Timpul rămas este suficient pentru ca dreapta să recâștige Slatina.
Dragoș SÎRGHIE
Salut asa cum zmeul isi arunca budnguazul, si noi, echipa TVR de la AVENTURA URBANA venim la Baicoi sa facem un documentar. Ce zici, ne poti ajuta cu ceva informatii?? Vad ca blogul tau e ultrautilat cu date, fapte, intamplari despre orasul tau. Sau va incurcam?