Nu pot să nu vă întreb de Legea Lustrației. Opoziția spune că e tardivă și inutilă. Cum vi s-a părut replica lui Ion Iliescu care a spus că această lege era bună prin anii ’90, nu acum? Până la urmă pe cine a lovit Lustrația? Sau a fost un act reparatoriu?
A fost o reparație morală. Dar aș spune că lustrabilul Ion Iliescu are dreptate. Această lege ar fi avut un alt impact dacă ar fi apărut imediat după așa zisa revoluție. Acum a ieșit târziu și sub o formă ciuntită. Curtea Constituțională a amputat foarte mult această lege. Acum , în forma votată în Parlament, practic sunt lustrabili doar persoanele care vor fi numite în vreo funcție publică.
Adică, am fost președinte, dar nu mai pot fi premier.
Exact. Curtea Constituțională a considerat că dreptul de a fi ales și de a alege nu poate fi restricționat, așa cum spune și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, nu poți nimănui să candideze chiar dacă a făcut parte din aparatul plătit al Partidului Comunist Român. Însă dacă ajunge în vreo funcție publică, această lege trebuie să intervină.
Care credeți că e percepția oamenilor din teritoriu vizavi de Parlament? Sau credeți că nu le pasă și îi interesează pomenile electorale?
Foarte mulți oameni sunt împovărați de nevoi și greutățile vieții de zi cu zi. Dar asta nu înseamnă că oamenii sunt mai puțin înțelepți și că nu văd rolul politicienilor. Ei sunt dezamăgiți de clasa politică, însă înțeleg că atunci când vor merge la vot, vor vota cu niște oameni care-i reprezintă. Și cum pot să te reprezinte niște oameni care stau acasă la televizor și semnează condica la niște televiziuni de știri. Pe acești oameni trebuie să-i reprezinți în Parlament și în întâlnirile cu ei. Să nu vă imaginați că acești parlamentari stau la ei în Colegiu și caută soluții pentru cei care i-au votat, care apoi să le transpună guvernanților. Dar în schimb ne critică pentru măsurile luate. Criza aceasta n-am inventat-o noi și nici nu a adus-o fostul premier Boc. Criza a avut consecințe asupra economiei mondiale. Principala cauză a crizei de la noi a fost gaura enormă lăsată de guvernarea trecută. Guvernarea Tăriceanu a avut creștere economică de 7-8% și a lăsat un deficit de 5,4%. Asta înseamnă că au cheltuit cu 13% mai mult decât își puteau permite.
Ați lăsat sau nu o grea moștenire?
Pot să răspund ce am lăsat eu Raluca Turcan, deputat de Sibiu. Am lăsat investiții în toate școlile, în toate grădinițele, cât și în alte instituții din Sibiu. Când am intrat în politică am visat să fac lucruri mărețe, dar în timp am învățat că e foarte important să-ți propui lucruri realizabile. Am reușit să aduc investiții la școlile din Sibiu, la Spitalul Județean, nu sunt lucruri foarte mari, dar sunt lucruri concrete. Apoi, am lăsat foarte multe legi, legi făcute de mine, care creează un cadru bun pentru domeniile vizate.
Cum vedeți alegerile de la anul prin prisma mijloacelor de informare în masă? Pentru că ce e în teren, nu putem vedea, dar vedem ce ne înfățișează televiziunile, sau ce doresc ele să ne înfățișeze. Întrevedeți o campanie mult mai urâtă decât ce se vede acum din punct de vedere al consumului media?
Din nefericire s-a degradat foarte mult viața politică, discursul politic, de aceea cred că vor lipsi dezbaterile pe argumente și cele cu preocupare pentru viața oamenilor. Greutățile oamenilor se regăsesc foarte puțin în sfera oamenilor politici și de aceea s-a creat o falie între politicieni și alegători. De aici și imaginea proastă pe care oamenii o au despre clasa politică.
Credeți că la alegerile care vin calitatea noilor aleși va fi mai bună ca a celor care vor pleca? Sau se va continua acest trend de a se cumpăra locul în Parlament?
Nu sunt în măsură să spun dacă sunt colegi din Parlament care și-au cumpărat locul, dar vă pot spune că s-a produs un efect negativ asupra unor oameni din Parlament care chiar își fac treaba, merg în colegii, fac legi, participă la dezbateri în comisii, însă ei nu sunt prezentați opiniei publice pentru că ei nu sunt vandabili, cu ghilimelele de rigoare. În România s-a detașat politicianul de tip talk-show, de tip spectacol.
Cum vedeți România de după alegeri, indiferent că veți fi sau nu la putere?
Eu văd o Românie stabilizată. Chiar dacă fosta guvernare a mai făcut și erori, în mod evident, USL-ul în forma actuală nu mai reprezintă o alternativă. A refuza cu obstinație într-o perioadă de criză să pui umărul și să încerci să găsești soluții pentru români înseamnă foarte multă indolență și nepăsare politică. Eu, ca membru PDL, îmi doresc ca această stabilitate să o transpun și în creșterea nivelului de trai a românilor. O perioadă lungă de timp le-am solicitat oamenilor sacrificii , dar asta nu poate ține la nesfârșit. Oamenii au nevoie să știe că aceste sacrificii vor duce la o creștere a bunăstării lor. Mi-aș dori ca anul 2014 , pe fondul acestei stabilități economice din guvernarea PDL care ne-a împiedicat să devenim o Grecie, să reușim să construim pentru a crește nivelul de trai al oamenilor.
Ciprian Traian STURZU