AcasăActualitate„Vă mulțumim pentru încrederea acordată și pentru votul extraordinar care ne-a plasat...

„Vă mulțumim pentru încrederea acordată și pentru votul extraordinar care ne-a plasat printre primele organizații social-democrate din țară”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt și președinte al PSD Olt, a transmis un mesaj de mulțumire locuitorilor județului pentru încrederea acordată și pentru votul lor, care plasează, după alegerile din 9 iunie, PSD Olt între primele organizații din țară. Marius Oprescu a obținut cel de-al treilea mandat de președinte, asigurându-și, totodată, și o majoritate covârșitoare în viitorul consiliul.

„Vă mulțumim pentru încrederea acordată și pentru votul extraordinar care ne-a plasat printre primele organizații social-democrate din țară.  Grație sprijinului dumneavoastră, am obținut o echipă remarcabilă formată din edilii a 95 de localități din cele 112.

Împreună avem oportunitatea de a guverna cu responsabilitate și determinare, propulsând județul Olt către un nou nivel de dezvoltare. Deși nu am reușit să obținem toate rezultatele dorite, iar în Slatina cetățenii au ales altă viziune, respectăm decizia lor și îi asigurăm că vocea le va fi auzită, dorindu-ne pentru Slatina și slătineni măcar tot atâtea investiții de care s-au bucurat în mandatele PSD.

Uniți pentru viitor, avem energia și forța ca programele de guvernare locală prezentate să fie transpuse în realitate în fiecare localitate în parte. Vă mulțumim că ați fost parte a acestei misiuni”, a declarat Marius Oprescu.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments