Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Vasile Costea, primarul comunei Coteana, este incompatibil cu funcția pe care o deține, funcție obținută, după cum se știe, prin sufragiu universal, cu un rezultat „la mustață”, în defavoarea tânărului liberal Ionuț Dima.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a arătat, încă din ziua de 17 ianuarie 2013, că Vasile Costea se află în stare de incompatibilitate deținând, simultan, funcția de viceprimar și pe cea de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Coteana, în cadrul AQUATERA COTEANA SRL (persoană juridică, având ca asociat unic Consiliul Local Coteana), încălcând, astfel, dispozițiile art.87, alin. (1) lit.f, din Legea nr.161 – 2003.
Totodată, în aprilie, 2018, ANI l-a declarat incompatibil pe Vasile Costea și pentru că a făcut parte din Comisia de Evaluare a ofertelor și a încheiat contracte de lucrări între Consiliul Local și firma fratelui său.
Marian Stoichicescu, viceprimarul în exercițiu al comunei Coteana, va prelua funcția de primar, în cel mai scurt timp. Această situație deschide calea pentru preluarea fotoliului de primar al comunei, la viitoarele alegeri, tânărului Ionuț Dima, ce poate fi un demn urmaș al lui Victor Dima, tatăl său, unul dintre cei mai buni primari ai județului Olt, care a fost răpus, în urmă cu câțiva ani, de o boală nemiloasă.
Avem, însă, o presimțire, dragi cititori. Anume, faptul că PSD Olt se va spăla urgent pe mâini de Vasile Costea și îl va „înfia” pe Ionuț Dima, singurul candidat cu potențial la Primăria Coteana, care poate câștiga fotoliul fără probleme, din partea social-democraților.
Așadar, atenție PNL Olt!
Vânt bun la pupa, Ionuț Dima! Ai grijă, însă, din partea cărui partid vei candida!
Dumitru Sârghie