AcasăCulturăVernisaj de excepție la Biblioteca Județeană Olt: „Maria Tănase – chipuri”, o...

Vernisaj de excepție la Biblioteca Județeană Olt: „Maria Tănase – chipuri”, o expoziție semnată de Mihai Dascălu

Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” găzduiește miercuri, 19 noiembrie 2025, de la ora 15:00, vernisajul expoziției de pictură „Maria Tănase – chipuri”, realizată de artistul plastic Mihai Dascălu. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, prin Secția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Expoziția propune publicului o incursiune vizuală în universul uneia dintre cele mai mari artiste ale României. Sub tușa distinctă a lui Mihai Dascălu, chipul Mariei Tănase capătă profunzime, sensibilitate și forță, fiind reinterpretat în chei artistice diferite, de la expresivitate clasică la stilizări moderne. Fiecare lucrare vorbește despre mitul și magnetismul celei supranumite „Pasărea măiastră” a cântecului popular românesc.

Evenimentul se anunță a fi unul memorabil pentru iubitorii de artă și cultură, oferind o perspectivă nouă asupra personalității emblematice a muzicii românești, prin ochii unui artist contemporan.

Vernisajul va avea loc la sediul Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”, situată pe strada A. I. Cuza, nr. 3B, în Slatina. Organizatorii invită publicul să participe în număr cât mai mare la această celebrare a artei și a patrimoniului cultural românesc.

Autorul portretelor, Mihai Dascălu, este un artist complex, care face parte dintr-o generație foarte valoroasă. Elev al graficianului Gabriel Bratu la Școala Populară de Artă, Mihai Dascălu urmează totodată și cursuri de sculptură cu Ilie Berindei. Toată această experiență educațională se reflectă în portretele Mariei Tănase. Pictorul este legat de Craiova prin debut, în urmă cu 51 de ani, într-o expoziție de grup la Muzeul de Artă și prima expoziție personală la Galeriile „Cromatic” ale Centrului Creației Populare Dolj. Din 1981 este și membru al Cenaclului Brâncuși.
Expoziția „Maria Tănase – chipuri” va rămâne deschisă publicului slătinean la Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” până miercuri, 3 decembrie.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments