AcasăVERONICA PÂRLEA-CONOVALI, O SALCIE PLÂNGĂTOARE CARE FREAMĂTĂ ROMÂNEȘTE ÎNTRE PRUT ȘI NISTRU!
Array

VERONICA PÂRLEA-CONOVALI, O SALCIE PLÂNGĂTOARE CARE FREAMĂTĂ ROMÂNEȘTE ÎNTRE PRUT ȘI NISTRU!

Pe Veronica Pârlea-Conovali, am cunoscut-o cu ceva timp în urmă, la Posada-Vidraru, cu ocazia Adunării Generale a Ziariștilor Profesioniști din România. Profesor recunoscut, ziarist, scriitor și poet al durerilor Basarabiei noastre eterne, un poet care scrie cu sânge, Veronica Pârlea-Conovali, suflet sfios și religios in integrum, surprinde prin radicalismul verbului cu care abordează, de pe poziții naționale, problema teritoriului-frate de dincolo de Prut.

Cu siguranță, domnia sa, după ce, ca profesor, cu câțiva ani în urmă, a avut un dialog în aqua forte cu însuși președintele Republicii Moldova de atunci (nomina odiosa!), a intrat în atenția rusofonilor, ca fiind un „element periculos”, o doamnă al cărei cuvânt rostit sau scris poate ucide, figurativ vorbind, mai tare decât glonțul…

net li conovali carteUlterior, după momentul Posada-Vidraru, am aflat mult mai multe lucruri frumoase despre domnia-sa, lucruri care, desigur, o onorează și care alcătuiesc plinul spiritual și sentimental al unei românce cu totul și cu totul aparte.

Dar despre aceste lucruri, cu siguranță, vom vorbi într-un alt context, unul prin care săptămânalul nostru Linia Întâi va găzdui un amplu interviu cu domnia-sa.

Astăzi, vom spune câteva cuvinte despre minunatul ei volum de poezie intitulat „Lăcrimează-n dor amurgul”, volum apărut la Chișinău, în anul de grație 2016.

Cartea începe spectaculos cu un poem al cărui titlu, „Plâng de bucurie că-s român”, l-a scos, cu siguranță, din sărite pe Dodon, președintele rusofon, despre care se spune că, atunci când aude cuvântul Cultură, pune mâna pe pistol…
Pentru acest titlu, Asociația noastră „Ecologia Bunului Simț” i-a conferit doamnei Veronica Pârlea-Conovali tradiționalul „Certificat de român”, însoțit de aplauzele noastre confraterne.

„Strigă Tisa, strigă Nistru, / Dunărea și tot poporul, / Strigă cerul și credința, / Să ne spună adevărul. Sfârtecată de dușmani, / Strâmtorată și rănită, / Ca o palmă ești pe hartă, / Moldovioara mea iubită.”

„Adevărul lui Dumnezeu este belșugul din care se hrănește adevărul omului”, spunea cândva poetul patriot și revoluționarul Claudiu Iordache. Tot așa și sora noastră de peste Prut vrea să desprindă fragmentul de adevăr despre Moldova din adevărul rotund al lui Dumnezeu: „Se-aud gemete în țară, / Lanțurile curg șuvoi, / Plânge pruncu-n poala mamei, / Și istoria în noi.” (Rugă)

Doina ciobanului s-a întristat, iar sârba românească plânge în hohote… Între Cer și Pământ, sora noastră de peste Prut trage clopotele mântuirii neamului, chemându-și, prin vers, confrații la luptă… „Din ploile căzute peste noi, / Trecutul este zămislit de doi, / Prezentul este-n mâinile la mii, / Rămâne să săpăm în temelii.” (Chemare)

Lacrimi durute, veghe și lupta cu cuvântul, „dreptate, ochii plânși vor să te vadă”, clopote sfinte și, peste toate acestea, lacrimile verzi ale românismului șiroind pe fața autoarei noastre… „Apără-mi poporul, / De cruzimea rea, / Strânge-mi puișorul, / Sub aripa ta.” (Clopot sfânt)

În inima Veronicăi Pârlea-Conovali mocnesc tăciunii eliberării, ea invocându-i în acest sens pe Doina și Aldea Teodorovici: „Ridică-te, Doină, cântă, Ioane, / Din zbuciumul vremii nevremuit, / S-audă Prutul și România, / Că Ion și Doina nu au murit.” (Nouă ani de așteptare)

Asuprirea stăpânirii ilegitime din Moldova noastră soră nu-i îngreuiază autoarei zborul spre înălțimile rarefiate ale dorului de libertate, dar îi apasă negreșit conștiința, ea continuând să se simtă înlănțuită: „Râdeau, băteau din palme ticăloșii, / Când viața ta abia mai palpita, / În sângele-ți se răsculau strămoșii, / Cu moartea pre moarte-a te salva!” (Statura demnității – Pentru Dumitru Matcovschi)

Volum de largă respirație patriotică, cartea „Lăcrimează-n cer amurgul” ne poartă, amar și dulce, înspre dragostea de neam și țară, înspre strigătele abia șoptite ale neamului românesc, înspre tăcerile vânzătorilor de țară, care ne conduc samavolnic spre nicăieri: „Dar tace fratele ministru, / E surdă sora din guvern, / E plin de slană Parlamentul / Și-i slab poporul meu etern.” Sau: „Pe malul Prutului, la Criva, / Sărmana inimă a mea, / Se-nsângera de Bucovina, / Pe România o plângea!” (Pe malul Prutului)

Universul matern (Mamă, „fără tine sunt și nu-s”), cimitirul, cenușa din vatră, mielul din luncă, salcia lăcrimând, clopotnița și Dumnezeu, iată temele pe care Veronica le trece prin sita rafinamentului său liric, românca noastră bătută de ploi și toamne, de pâine, de pădure și de ape, reluând, în această carte, o temă dureroasă, într-o viziune proprie , sfâșietoare… „Așa-s lăsată de la cer, / Să mă căznesc în umilințe, / Iar mușcătura cea din măr/ Mi se lățește în ființă!” (Umilință). Observați cu cât rafinament introduce aici mitul adamic…

Oameni buni, dacă vi se face dor de neamul românesc și simțiți cum vă gâlgâie în piept amărăciunea înstrăinării, după ce recitiți Doina lui Eminescu, rogu-vă luați în mână cartea poetei Veronica Pârlea-Conovali și veți vărsa și dvs. câteva lacrimi, precum această salcie plângătoare, care freamătă românește între Prut și Nistru…

Dumitru SÂRGHIE

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments