AcasăActualitateVoi colabora instituțional cu Mario De Mezzo dar, din punct de vedere...

Voi colabora instituțional cu Mario De Mezzo dar, din punct de vedere politic, suntem și vom fi, întotdeauna, adversari!, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt

26 septembrie, anul de grație și dizgrație 2024… Consiliul Județean Olt… Proiecte de hotărâre, prin care s-au alocat o parte din excedentul anului trecut, pentru anumite cheltuieli care trebuiau prinse și, de asemenea, a avut loc o rectificare bugetară la nivel de Guvern, prin care au fost alocate anumite sume pentru bugetul Consiliului Județean.

„Aceste fonduri nu sunt pentru Unitățile Administrativ-Teritoriale, ci sunt alocate Consiliului Județean Olt, pentru cheltuielile pe care le avem în subordine. Pentru UAT-urile din județul Olt, tot în ședința de Guvern de ieri (25 septembrie a.c. – n.r.!), au fost alocate sume Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii, pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap din întreaga țară. O sumă importantă i-a revenit și județului Olt. Din această sumă Trezoreria Olt va face repartizarea pe localități, în funcție de necesități. În momentul de față, nu știm dacă aceste sume care au venit pentru plata indemnizațiilor asigură plata pentru tot anul curent.

De asemenea, din toate informațiile pe care le avem, Unitățile Administrativ-Teritoriale urmează să primească, la începutul lunii octombrie, din Fondul de Rezervă al Guvernului, anumite sume de bani pentru plata cheltuielilor curente și de capital”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.

Tot domnia-sa a subliniat faptul că nu sunt probleme cu plățile: „Bineînțeles că de anumite sume de bani este nevoie, pentru că sunt foarte multe proiecte pe fonduri europene deschise, atât pe POR, care abia s-a deschis, dar și pe PNRR, și primăriile toate sunt angajate în tot felul de proiecte care necesită anumite cheltuieli și co-finanțări, care nu sunt eligibile și trebuie să le susțină din bugetul propriu. De asemenea, așa cum v-am spus, probleme importante sunt pe indemnizațiile cu handicap, unde sper cât mai curând acele sume să intre în cont, astfel încât UAT-urile să-și regleze aceste probleme.”

PSD OLT PREGĂTEȘTE LISTA CU CANDIDAȚII LA PARLAMENTARE

Cât privește numele celor care vor candida la Parlamentul României, din partea PSD Olt, liderul social-democraților din Olt a declarat:

„În momentul de față, cred că mai avem maxim 10-15 UAT-uri, primari cu care nu am stat de vorbă. Urmează ca, în aceste zile, să definitivăm discuțiile cu toți primarii PSD din județul Olt, după care, într-un Comitet Politic Județean, se va aproba lista de parlamentari și, cu siguranță, veți fi invitați la o conferință de presă în care toate aceste lucruri vor fi făcute publice și puteți avea întrebări față de conducerea organizației PSD Olt sau față de candidații propuși pe listă. (…)

Depinde de la caz la caz. Sunt anumiți primari care cunosc foarte bine doritorii de a fi pe lista de parlamentare,  îi cunosc pe toți, și atunci comentariile sunt diverse și pe măsură, dar sunt și primari care nu și-au exprimat acest lucru foarte clar, lăsând la latitudinea conducerii județene de a lua această decizie.

(…) Aveți puțină răbdare, cu siguranță, săptămâna viitoare va fi făcută lista publică. Vă vom invita pe toți, așa cum am spus, la o conferință de presă.

Cu siguranță, în baza discuțiilor, până în momentul de față, ne-am conturat o părere, dar să știți că totuși mai sunt 15 localități unde poate vorbim de primari importanți. Nu am finalizat discuțiile cu primarii de orașe… Cred că e bine să așteptăm până atunci și să nu tragem concluzii pripite, pentru că n-ar fi corect față de colegii noștri.

(…) Noi am avut și împărțirea parlamentarilor pe fiecare colegiu și în fiecare oraș din județul Olt PSD a avut și cabinete deschise. Ca atare, nu există localitate din județul Olt, prin care un parlamentar PSD de Olt să nu fi trecut, cel puțin de două-trei ori pe lună. Așa că nu putem spune de o lipsă de activitate. Lucrurile pot fi împărțite între activitatea politică și cea parlamentară. Parlamentarii de Olt, în Parlamentul României, contribuie la crearea unor legi. În ceea ce privește activitatea lor în teritoriu, ei preiau o parte din problemele administrative ale primarilor și nu pot să le rezolve decât tot cu ajutorul Consiliului Județean și a Guvernului Românei. Efectiv ei sunt un mijlocitor în această activitate, nu au atribuțiuni ca să poată să rezolve o problemă din localitatea X. Ei sunt mijlocitori…  Dar, să știți, că a existat și există contact permanent al parlamentarilor PSD de Olt cu cetățenii din județul Olt și cu conducerile administrative ale localităților.”

NU AM INFORMAȚII CĂ PSD POATE TRIMITE UN CANDIDAT DE LA CENTRU

Întrebat dacă PSD Olt ar putea „înfia” un candidat de la Centru, pentru Parlamentare, Marius Oprescu a răspuns prompt:

„Până în momentul de față, nu am informații că PSD, la nivelul conducerii centrale, ar putea să vină cu o astfel de solicitare. Deci, ca atare, să nu dăm naștere unor speculații, la trei zile înainte de anunțarea oficială a listei, că nu-și are rostul.”

AVEM O STRATEGIE, AVEM O CONSTRUCȚIE ȘI CU SIGURANȚĂ O VOM FOLOSI, LA MOMENTUL OPORTUN!

Cu privire la activitatea PSD Slatina, după înfrângerea de la alegerile locale, Oprescu a declarat:   

„Aveți răbdare, o să vedeți că avem și noi strategia noastră. Nu trebuie să reacționăm atunci când anumiți consultanți, ca să zic așa, din spațiul public își dau cu părerea cum ar trebui să reacționăm. Avem o strategie, avem o construcție și cu siguranță o vom folosi, la momentul oportun!”

ADVERSAR POLITIC, DAR COLABORATOR INSTITUȚIONAL

La întrebarea privind relația domniei-sale și a CJ Olt cu noul primar ales, Mario de Mezzo, Marius Oprescu a dat un răspuns echilibrat:

„O relație instituțională, am declarat-o de fiecare dată public, va trebui să existe, pentru că altfel nu putem funcționa. Sunt anumite societăți, companii, și anumite demersuri care se bazează pe o relație administrativă corectă și de colaborare. Cu siguranță, treaba asta nu o voi întrerupe niciodată, pentru că nu-mi permite funcția. Eu, aici, am depus un jurământ față de județul Olt și față de cetățeni, prin care voi colabora spre binele locuitorilor. Deci nu ne permitem acest lucru. În ceea ce privește politicul, cu siguranță suntem și vom fi adversari tot timpul.”

DESPRE FENOMENELE EXTREME

Președintele CJ Olt a vorbit și despre fenomenele meteorologice extreme, care pot afecta și județul Olt

„Am fost anunțați de către reprezentanți ai Guvernului că, în perioada următoare, acest ciclon va trece și prin județul Olt și va cuprinde o mare parte din județ. Instituțiile abilitate în domeniu au toate informațiile necesare și au început să se pregătească pentru acest lucru. În momentul de față, sunt estimări ale unor precipitații mai mari decât normalul, dar ele vor fi actualizate din timp și atunci vor fi transmise populației.

Nu putem spune, în momentul de față, nivelul lor și care va fi impactul, dar cu siguranță acest ciclon nu ne va ocoli și va trece prin mare parte din județul Olt.

În ceea ce privește județul Olt, din informațiile pe care le am, creșterea debitului Dunării nu ne va afecta. Știți foarte bine că, acum ceva ani când a fost spart barajul, pentru a inunda fosta baltă Potelu, vorbeam de 15.000 mc./s. Estimările acum nu trec de 9.500. Deci, în momentul de față, dacă estimările Apelor Române sunt corecte, județul Olt nu este în pericol.”

A consemnat Dumitru Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments