USR pare dezbinat, după îndepărtarea liderului-simbol Nicușor Dan. Cum se vede de la Olt acest fenomen?
USR nu este dezbinat. A existat o perioada de frământări interne, cauzate de demisia lui Nicușor Dan, care s-a încheiat odată cu alegerea noului președinte, Dan Barna, la Congresul din 28.10.2017. În prezent, d-l Nicușor Dan este deputat independent, afiliat grupului parlamentar USR, și nu este exclusă o colaborare cu el pe viitor. USR Olt, la fel ca toate filialele din țară, a reînceput campania de extindere în aceasta perioada de stabilitate ce a urmat Congresului de anul trecut.
D-le președinte, se observă cu ochiul liber că , în partidul dvs., sunt tot felul de curente: neomarxiste, conservatoare, populare, liberale etc. De ce credeți că nu s-a cristalizat o doctrină clară de dreapta, ca răspuns la această stângă cripto-comunistă, năucitoare?
Nu știu să avem în USR curente neomarxiste. USR reprezintă o uniune de oameni ce împărtășesc valori comune cum ar fi: integritate, moralitate, dorința de modernizare a României, chiar dacă avem orientări politice diverse. Personal, împărtășesc o viziune politică creștin-democrată. Diversitatea membrilor dă forță unui partid dacă sunt uniți de valorile comune enunțate mai sus.
Legat de doctrina de dreapta sau stânga, în Romania constatăm că acestea reprezintă mai mult forme fără conținut; vedem PSD, partid de stânga care ia măsuri de dreapta, de exemplu reducerea unor taxe după alegerile din 2016 – care este o măsură de dreapta și avem exemple din trecut, când partide considerate de dreapta au luat măsuri de stânga. În concluzie, în politica din țara noastră, stânga se reduce la PSD și dreapta la orice alt partid (cel puțin așa se înțelege de publicul larg).
În ceea ce privește coalizarea dreptei a fost greu de realizat acest lucru, în primul rând, din cauza faptului că aproape toate partidele apărute după 1989 au membri ce au făcut parte la un moment dat din FSN și nu au urmărit dezvoltarea României sau practicarea unor doctrine politice autentice, ci au urmărit diverse interese de grup.
Ce legături mai are USR cu liberalii, la Centru, dar și la Olt?
În acest moment, nu am informații despre existența unei „legături” la centru, în acest sens. În Olt, este aceeași situație. Însă, pe viitor, pot exista colaborări punctuale pe diferite proiecte, dacă interesul comunității o va cere.
Concret, care este echipa de conducere de la Olt și cum stați cu organizațiile în Slatina și în județ? Cam câți membri USR sunt pe teritoriul județului Olt?
USR OLT are în acest moment următoarea conducere: Silviu Anton, economist – președinte, Mihaela Safta, fizician – vicepreședinte, Fănel Bădici, economist – membru Birou Local, Dragu Emil, IT-ist – membru Birou Local.
În acest moment, grupul cel mai numeros grup de membri este din Slatina și avem membri în aproximativ 15% din localitățile județului, totalizând câteva zeci de membri la nivel județean. Pană la sfârșitul acestui an, sperăm să acoperim, prin acceptarea de noi membri 50% din localitățile din Olt, urmând ca, odată cu creșterea numărului de membri, să organizăm și alte alegeri pentru o mai buna reprezentativitate a organelor de conducere.
Ce acțiuni politice și culturale aveți în vedere pentru viitorul apropiat?
Vom participa la organizarea lansării romanului social și politic „Purgatoriul nebunilor” de Carmen Dumitrescu, după ce cartea a fost lansată la Bruxelles.
Pe plan politic, suntem aproape de finalizarea proiectului „USR e vocea ta”, prin intermediul căruia am interacționat în strada cu oamenii, împărțind ziarul USR și am căutat să identificăm principalele probleme ale comunității din perspectiva cetățenilor neimplicați politic. De asemenea, în curând vom începe strângerea de semnături, odată cu demararea proiectului „Fără penali in funcții publice”, inițiativă cetățenească sprijinită de USR, prin care se urmărește modificarea Constituției, în vederea interzicerii ocupării de funcții publice de persoanele condamnate penal.
Cum vă pregătiți pentru alegerile Europarlamentare?
Principalul obiectiv pentru noi în acest an este extinderea partidului, pentru a putea trece cu bine testul alegerilor europarlamentare. În momentul în care vom stabili strategia USR pentru Europarlamentare, vă vom comunica direcțiile principale de acțiune.
Dumitru Sârghie