D-le Udrescu, sunteți președinte interimar al Organizației ALDE Piatra-Olt, în urma unei demisii a fostului președinte, și vicepreședinte la nivel de județ. Ce puteți să ne spuneți despre ALDE Piatra-Olt?
Despre ALDE Piatra-Olt, mai exact despre plecarea colegului meu, pot să vă spun că am fost sincer surprins, pentru că, împreună, am făcut o echipă bună, am făcut acțiuni comune la nivelul localității, iar lucrurile mergeau într-o direcție bună, în opinia mea.
Nu știu ce l-a determinat pe colegul meu să părăsească ALDE. Motivul nu mi-e foarte clar, pentru că el a invocat faptul că a părăsit organizația din motive personale. Dar, dacă existau, într-adevăr, motive personale, el rămânea o perioadă în afara politicii.
Ceea ce nu s-a întâmplat. La câteva zile de la demisia din ALDE, s-a înrolat în organizația PNL Piatra-Olt, împreună cu o parte dintre membrii organizației ALDE, majoritatea dintre ei fiind salariați ai CFR, unde Ilie Sterie este șef.
Deci, majoritatea celor care au trecut împreună cu el la PNL sunt subordonații lui la CFR.
Ca președinte interimar la ALDE Piatra-Olt, aveți o misiune grea, aceea de a reface urgent structurile organizației…
Referitor la această chestiune, cu ocazia prezenței mele la Primăria Piatra-Olt, un amic și un coleg, care este la PSD, m-a întrebat: „Măi, Gigi, mai ai cu cine să mai faci noua structura a ALDE Piatra-Olt? Cu cine mai faci echipă, dacă a plecat și Ilie Sterie?” Mai întâi, trebuie spus că n-au plecat toți cu Sterie. Apoi, locul celor plecați a fost luat de alți oameni care nu au vocația traseismului politic. Vreau să asigur pe toată lumea că voi pune la punct o structură a ALDE Piatra-Olt mult mai puternică și mult mai motivată, decât cea care a fost, pentru perioada următoare.
Oricum, un lucru este cert, în campania pentru Alegerile Europarlamentare, vom intra cu o echipă nouă – ALDE Piatra-Olt, în care sunt prezenți și tineri și tinere care doresc să se afirme în politică.
Așa cum v-am spus, nu toți au plecat după Ilie Sterie, chiar dacă au fost recrutați de el. Mi-au spus că ei nu vor să plece dintr-o parte în alta și că au venit la ALDE ca să rămână, în continuare, să promoveze politica ALDE.
Vor urma bătălii grele… Alegerile europarlamentare bat la ușă. Cu ce speranțe plecați la drum?
Vor urma bătălii grele și știu că nimic nu este ușor. Piatra-Olt este un orășel care, ani de-a rândul, a fost condus de PSD. Noi ne vom face datoria, vom intra cu o structură nou formată, vom acționa în consecință și vom obține rezultate bune…
Așa cum știți, noi vom candida pe liste proprii. ALDE are candidații săi pentru Alegerile Europarlamentare, ce au fost desemnați, iar noi deja desfășurăm activități la nivelul întregului județ. Suntem în plină campanie de strângere a semnăturilor pentru susținerea candidaților ALDE la Alegerile Europarlamentare din 26 mai.
Din ce în ce mai multă lume, o mare parte a populației din județ, vine către ALDE cu inima deschisă. Primele cinci locuri pe lista noastră sunt nume de rezonanță: Norica Nicolai, Daniel Barbu, Renate Weber, Ovidiu Silaghi și Varujan Vosganian.
Cum se explică popularitatea lui Tăriceanu, deși este alături de cel mai nepopular politician al momentului: Liviu Dragnea?
Vreau să vă spun că această popularitate a d-lui Tăriceanu, încă de la început, a fost punctul forte al partidului. Călin Popescu Tăriceanu, prin imaginea domniei-sale, a fost practic locomotiva ALDE, iar noi, fiind partid nou format, a trebuit oarecum să desfășurăm o activitate foarte intensă la nivelul întregului județ, și cred că și alte organizații din țară au făcut acest lucru, de a suda numele lui Călin Popescu Tăriceanu de partidul ALDE. La nivelul județului Olt, nu cred că mai există comună sau sat unde să nu se cunoască faptul că ALDE este partidul al cărui președinte este Călin Popescu Tăriceanu. Este port-drapelul partidului.
Practic, o parte dintre lucrurile care s-au întâmplat în România, cu impact pozitiv asupra populației, au fost declanșate pe perioada când Călin Popescu Tăriceanu a fost premierul României, dar și acum când a fost aliatul unui partid mare ca PSD.
Sunteți într-o alianță cu PSD și e normal să vă respectați protocoalele… Totuși se creează o problemă la nivelul municipiului Slatina. Aveți un candidat puternic, care ar putea să candideze și să și câștige, și aici mă refer la Marius Bălașa, care creează anumite frisoane PSD… Cum reușiți să atenuați aceste asperități, pentru că de aici vor apărea multe probleme în alianță?
Da, este foarte adevărat, genul acesta de candidați puternici, precum Marius Bălașa, creează, așa cum spuneți dvs., frisoane. Eventualele manifestări negative din partea PSD n-ar fi tocmai ortodoxe. Dacă cineva este mai bun ca mine și o demonstrează, jos pălăria! Poate că Bălașa vine la primărie ca să facă lucruri mai bune decât a făcut predecesorul său. Nu trebuie tratat cu violență verbală, împroșcat cu noroi el și familia sa. Cu atât mai puțin asupra familiei, pentru că membrii familiei suferă cel mai mult, până la urmă, la genul acesta de invective. Este adevărat că în politică există genul acesta de practici și manifestări suburbane. Mie mi-ar plăcea să fie campanii curate, campanii între oameni deschiși, care să spună lucrurilor pe nume, care să participe la dezbateri comune. Și cred că PSD-ul d-lui Paul Stănescu, un om civilizat, ca și președintele nostru, Mihai Niță, așa se va purta: civilizat!
Marius Bălașa este un candidat care poate să creeze mari probleme oricărui candidat, nu numai celor de la PSD. Și a demonstrat acest lucru. Performanțele reușite de Marius Bălașa la alegerile trecute există și nu pot fi șterse cu buretele…
D-le președinte, am citit în presa locală despre anumite gâlcevi interne în partidul dvs.! Și mă refer la organizația de femei… Ar fi existat anumite probleme… Cum le-ați aplanat?
Vreau să vă spun că genul acesta de animozități care au existat la noi sunt specifice fiecărui partid. Nu este formațiune politică care să nu aibă anumite frământări interne, generate de tot felul de acțiuni, mai mult sau mai puțin ortodoxe, din partea membrilor de partid. Și la noi, din păcate, au fost membri care, practic, cred că n-au văzut cu ochi buni ascensiunea unora care au venit în partid sau faptul că știu să-și pună imaginea politică în valoare. Au fost cazuri singulare, ce au fost anihilate de majoritate, fiind discutate în forurile locale și județene.
În momentul de față, fiecare își vede de munca sa și de ceea ce trebuie să realizăm în perspectiva alegerilor Europarlamentare și Prezidențiale, pe care le avem în anul în curs.
Președintele dvs., deputatul Mihai Niță, are, pe lângă alte calități, un obicei frumos: acela de a face lansări de carte, de a susține cultura, de a participa la manifestări culturale… Cui îi mai arde de cultură în astfel de vremuri, când la nivelurile politice cele mai înalte sunt atâția lideri inculți?
Glumiți, când spuneți „cui îi mai arde de cultură?”. Cultura înseamnă progres și libertate. Președintele Mihai Niță are multe asemenea calități, nu numai cele privind inițierea și promovarea unor evenimente culturale la nivel de comunitate locală sau județeană. Dumnealui are și preocupări pentru inițiative legislative cu impact social, în Parlamentul României. Este un om care, uneori, poate, și aici vorbesc în numele meu, nu este atât de bine înțeles de către unii membri de partid.
Mihai Niță este, pe bună dreptate, locomotiva ALDE Olt. Vă spun clar acest lucru, fără teama de a greși. Am inițiat împreună multe evenimente și am fost alături de dumnealui la multe acțiuni culturale și sociale, printre care și la sărbătorile de 1 și 8 Martie, acțiuni ce au fost foarte apreciate de cetățenii Slatinei și județului Olt.
D-le Udrescu, Europarlamentarele vor da cumva semnalul unei viitoare ascensiuni a partidului dvs. Cum v-ați pregătit pentru asta? Credeți că alianța PSD-ALDE va mai rezista după aceste alegeri?
Contează foarte mult rezultatul obținut de partidul nostru la Alegerile Europarlamentare. Avem în fruntea listei oameni care au făcut dovada unei bune activități în Parlamentul European, prin luările de cuvânt… Eu spun că ne prezentăm în fața alegătorilor cu o listă de candidați foarte bună, candidați care nu fac altceva decât să apere interesele României în afara granițelor țării, să promoveze imaginea României.
La nivelul județului Olt, suntem mobilizați și, mai mult ca niciodată, suntem conștienți că trebuie să sprijinim partidul. Mai ales că suntem una dintre organizațiile fruntașe ale ALDE la nivel național. Trebuie să ne păstrăm poziția și trendul nostru ascendent.
Avem o echipă unită, mai sunt multe lucruri de pus la punct, dar campania electorală ne va găsi pregătiți de start, ca să obținem rezultate foarte bune.
În privința alianței cu PSD, nu mă grăbesc ca să fac vreo apreciere. Bine ar fi să continue această alianță, în ideea susținerii programului de guvernare, așa cum a fost întocmit la nivel de alianță. Și a adus destul de multe lucruri bune. Dar, vedeți dvs., eu pot să discut ce este la mine în casă, mi-e mai aproape cămașa de corp, decât paltonul, dar nu pot să anticipez ce va fi după.
Noi ne vedem de treaba noastră, ca de obicei. Orice speculație pe această temă nu este oportună, în aceste momente. Noi vom avea rezultatele noastre, conform așteptărilor celor care ne-au votat. Deocamdată, coaliția este solidă și nu ne interesează bulversările din interiorul PSD.
PSD-ului nu poate să îi convină faptul că Tăriceanu stă foarte bine în sondajele pentru Președinția României… De aici, se poate produce ruptura?
Posibil să aveți dreptate. N-aș vrea să spun foarte multe, o spun sondajele, o spune imaginea președintelui nostru. Evenimentele care vor urma după Alegerile Europarlamentare își vor pune amprenta definitiv… Oricum, d-l Tăriceanu va candida susținut de partidul ALDE și va ajunge în turul al doilea.
Transmiteți un mesaj către colegii dvs. de partid și către alegătorii dvs.!
Vreau să le spun alegătorilor noștri să participe în număr cât mai mare la aceste alegeri europarlamentare, pentru că sunt tot felul de opinii și de sondaje care arată faptul că prezența la vot nu va fi atât de mare. Deși sunt alegeri importante pentru țară. Îi asigur că numai printr-o prezență masivă la vot, cei care merită să ajungă în Parlamentul European vor ajunge. Depinde foarte mult de votul fiecărui cetățean.
Colegilor, pe această cale, vreau să le spun că trebuie să-și îndeplinească atribuțiile care le revin, pe linie de partid, astfel încât fiecare, acolo unde-și desfășoară activitatea, să aducă un plus de valoare și să obțină rezultate pe care cred că fiecare dintre ei și le dorește.
Dumitru Sârghie