Un alt proiect al tinerilor progresiști din Slatina a fost adus în fața opiniei publice, duminică, 15 noiembrie 2015, în cadrul unei conferințe de presă susținută de Cosmin Ciorei – președintele Organizației de Tineret a UNPR Olt.
Proiectul vizează construirea unui skatepark în municipiul nostru, un loc în care tinerii și copiii care practică sporturi extreme, ce implică role, skateboard-uri, biciclete, precum și rapp-eri, graff-eri, beatbox-eri, își pot desfășura activitatea într-un mod propice, fără a-i deranja pe cei din jurul lor.
Alături de acesta, s-au aflat un reprezentant al echipei Slatina Skate Crew, Cătălin Eremia, precum și alți componenți ai echipei de skat-eri, cea mai populară din țară.
Cu toții își doresc construirea unui skatepark. În acest sens, Cosmin Ciorei, care are și calitatea de consilier local al Municipiului Slatina, în cursul acestei săptămâni, va purta discuții cu primarul interimar Emil Popa, în vederea găsirii unei locații pentru amenajarea acestui loc. În urma discuțiilor, Cosmin Ciorei va iniția un proiect de hotărâre.
„Există, într-adevăr, o problemă cu locația. Vom merge, la o discuție cu Emil Popa, cel care are prerogativele de primar în Slatina, să vedem care ar fi locația potrivită pentru acest skatepark, pentru că trebuie să existe o anumită distanță între acest loc și blocuri, deoarece placa face un anumit zgomot”, a spus Cosmin Ciorei.
Acum, echipa de skat-eri și cei care iubesc sporturile extreme, se întâlnesc pe Esplanada din Slatina care, seară de seară, se supraaglomerează și unde se produc, des, accidentări între aceștia și copii. Totodată, au fost amplasate două rampe, la Casa de Cultură a Tineretului, însă, și aici, spațiul este neadecvat unor astfel de activități.
„Dacă am reuși să obținem aprobarea de la Primăria Municipiului Slatina pentru construirea skatepark-ului, nu am mai sta nici pe Esplanadă sau prin alte locuri din oraș, să nu mai deranjăm oamenii care vin să se relaxeze sau pe copiii care vin să se joace pe Esplanadă. Prin construirea acestui parc, am avea un loc al nostru, unde ne-am strânge cu toții și nu am mai deranja pe nimeni”, a declarat Cătălin Eremia.
Sportul creează disciplină
În cadrul întâlnirii, prin intermediul internetului, a intrat în direct Marius Constantin, triplu campion european și vicecampion mondial la freestyle skateboarding, un tânăr care reprezintă România și, implicit, Slatina, în diverse concursuri internaționale. Acesta a vorbit de ce are nevoie Slatina de un skatepark, despre ce va produce acest loc, dar și despre faptul că skate-rii sunt înțeleși greșit prin hobby-ul lor.
„Pentru construcția unui skatepark în Slatina, noi am încercat și acum 15 ani, și acum 10 ani de zile, însă nu am primit, niciodată, un răspuns favorabil. Consider că Slatina, în modul în care a ajuns să arate, trebuie neapărat să aibă și un skatepark. Unde se strânge această generație, seară de seară? În centru, pe Esplanadă, unde se supraaglomerează, pentru că nu avem un centru unde se pot întâlni toți cei care practică aceste sporturi extreme. Toți se strâng în centru, cu riscul de a vandaliza anumite porțiuni. Din păcate, aceste antrenamente se fac în Slatina printre oameni. Autoritățile locale nu s-au autosesizat că, într-un oraș european, este nevoie de un astfel de loc. Un skatepark este un centru cultural urban pentru un oraș. Acolo nu numai că se strâng cei care se dau pe skate-uri sau pe role, ci și persoane care au anumite hobby-uri”, a spus Marius Constantin.
De asemenea, acesta a mai vorbit și despre faptul că, în orașul Drăgășani, chiar dacă există doar doi skate-ri, cu fonduri europene, s-a construit un astfel de loc: „Slatina este pe primul loc la sporturi extreme, cu toate că nu avem un loc al nostru. Sportul creează disciplină. Vreau să se construiască un astfel de skatepark nu pentru mine, ci pentru acești copii, pentru această nouă generație, pentru că ea este viitorul. Nu vreau să se facă un skatepark cu rampe din tablă sau din fibre, deoarece costurile sunt foarte ridicate, iar calitatea nu este chiar atât de bună. Vreau să se meargă pe sistemul american, să facem rampe săpate în pământ, iar ulterior să punem ciment fin, care are ca termen de garanție minim 20 de ani. Valoarea acestui loc poate fi între 100.000 euro și 500.000 de euro, bani care pot veni de la Uniunea Europeană, printr-un proiect, luând exemplul Drăgăneștiului.”
Demonstrație a skate-rilor
În încheiere, Cosmin Ciorei a declarat faptul că, pe data de 28 noiembrie a.c., pe Esplanada din Slatina, va avea loc o demonstrație a acestor tineri minunați, pentru ca acest sport să fie cunoscută de toți locuitorii municipiului nostru.
„Pe 28 noiembrie, dorim să promovăm această mișcare despre care nu toată lumea știe. Pe Esplanadă, vom face o demonstrație. Mi-ar plăcea ca tinerii să crească într-un astfel de mediu, decât să-și ocupe timpul cu activități mai puțin sănătoase. Trebuie să le deschidem orizontul, să le oferim cât mai multe oportunități. În primul rând, este un sport și un mod de viață sănătos. Această cultură urbană trebuie scoasă la suprafață”, a conchis Cosmin Ciorei.
De asemenea, tinerii progresiști au lansat o campanie pe o rețea de socializare intitulată „Vreau skatepark în Slatina”. Cei care sunt pasionați de placă, role, bicicletă, rapp, beadbox, graffiti și care susțin construirea unui astfel de loc pentru tinerii din orașul nostru sunt așteptați să se alăture acestei campanii. Aceștia sunt îndemnați să se fotografieze cu un skate și, alături de sigla campaniei, să îți schimbe poza de profil.
Ionuț DUMITRESCU
Ce dracu avetii ma??
Marian, daca tu ai capul ala de nuca si nu intelegi ca toti copii din ziua de azi isi pierd timpul doar in calculator, si nu fac miscare, asta este, eu ii stiu pe toti din Slatina Skate Crew, sunt niste tipi de treaba si prietenosii, in primul rand ei vor sa extinda acest sport deoarece este foarte frumos!
Droguri nu le dați ?
Muie nu iei?