Luni, 29 februarie a.c., se împlinesc 16 ani de la plecarea spre… nemurire a profesorului și ziaristului Mircea Botez. Inamicul nr. 1 al celor care se aflau în „războiul de 100 de ani cu gramatica limbii române”, Mircea Botez a fost un deschizător de drumuri al presei post-decembriste, activând la majoritatea ziarelor locale din acea vreme, cu precădere la Gazeta Oltului (care a reprezentat, în epocă, o adevărată școală de jurnalism și o trambulină a multor jurnaliști remarcabili de astăzi), dar și la ziarele centrale – Adevărul și România Liberă – în calitate de corespondent.
A fost un ziarist aprig și anticomunist, într-o vreme în care PDSR-ul călca vârtos pe urmele PCR și când libertatea de exprimare era în cumpănă. A lăsat posterității multe texte și cronici savuroase pe care – sperăm ca, în viitorul apropiat, să le așezăm într-o carte. Pentru cei care nu știu, în amintirea lui, Consiliul Local Slatina a hotărât ca una dintre străzile urbei să se numească „Strada Mircea Botez”.
Pentru aducere aminte, vom publica un text semnat „Mircea Vasile Botez”, prilejuit de aniversarea numărului 100 al cotidianului „Gazeta Oltului”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumitru SÂRGHIE
O făcurăm și p-asta!
«La vârstă aniversară, după zile și nopți de nervi făcuți praștie, de coșmaruri, huiduieli și zâmbete scrâșnite, de scandaluri în familie terminate cu „ne-ai căpiat cu ziarul tău”, de încurajări în maniera „muriți în două săptămâni” sau „cu cine faceți ziarul, amărâților?” și multe alte DRĂGĂLĂȘENII care ne-au „aranjat” părul cu o singură culoare, vorba poetului – „atât de alb încât nimic nu mai poate fi alb”, ajunserăm la numărul 100!
Și dacă tot reușirăm, ne gândirăm să-i întrebăm pe cei care au „curajul” să ne citească, ce părere au domniile lor despre ce scriserăm până aci și ce să mai scriem. Că, vorba ceea, „cititorul nostru, stăpânul nostru”.
La întrebările noastre care solicitau un răspuns despre conținutul ziarului, au răspuns VIP-uri de toate „națiile”: parlamentari, lideri de partid, șefi de instituții, colegi de breaslă și nu în ultimul rând, colaboratorii noștri.
Tuturor le mulțumim pentru deosebita amabilitate și sinceritate de a ne răspunde așa că ne simțim onorați să le punem la loc de cinste în cotidianul nostru.»
M. Botez, vineri, 5 aprilie 1996
