La începutul acestei săptămâni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a găzduit un eveniment dedicat tuturor veteranilor unității, la care au fost invitați să participe ofițerii și subofițerii ce și-au desfășurat activitatea în cadrul Jandarmeriei Olt și au trecut în retragere sau rezervă, ca urmare a pensionării. Întâlnirea a fost organizată cu ocazia sărbătoririi, în data de 3 aprilie a.c., a 166 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Colonel Marin Boată – prim-adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, a mulțumit veteranilor jandarmi pentru întreaga activitate desfășurată, i-a felicitat și le-a transmis sănătate și împliniri alături de cei dragi și apropiați.
Cu acest prilej, a fost prezentat mesajul adresat veteranilor unităților de către inspectorul general al Jandarmeriei Române, General de brigadă Marin Andreiana: „Sărbătorirea Zilei Veteranilor Unității este un moment de bucurie pentru toți cei aflați încă în activitate și profit de acest prilej pentru a transmite, din partea întregului corp de jandarmi, urările noastre de sănătate, de viață lungă și putere de a fi la fel de activi. Ca urmași ai dumneavoastră, ca păstrători de tradiții, vă asigur că ne vom face, în continuare, datoria, sub deviza ostașului român dintotdeauna: «Onoare și Patrie». Avem nevoie de însuflețirea pe care ne-o provocați, ori de câte ori ne întâlnim cu d-voastră, și ne dorim ca bunul Dumnezeu să ne dea posibilitatea de a ne revedea, cât mai des, la momente fericite, ca acesta”.
În semn de recunoaștere și apreciere a activității desfășurate de-a lungul întregii cariere militare, celor care cu onoare și dedicație au reprezentat Jandarmeria, le-au fost înmânate diplome de merit.
Ionuț DUMITRESCU