Când bate, Doamnă, vânt arhieresc,
Prin voalul dantelatei tale rochii,
Aștept semnalul tău dumnezeiesc:
Să-mi iscălești pe inimă cu ochii!
Sau poate cu un țurțure de gheață,
Rămas stingher din iernile polare,
Să-mi scrii pe trup, în astă dimineață,
Un nou sonet și-o nouă-nfiorare…
Să-ți simt arsura buzelor pe umăr,
Să te iubesc fanatic și spartan
Și, siderat, pân’ la cinci mii să număr,
Redefinind splendorile d’antan.
Să-ți drăgălesc, pe trupu-ți de vioară,
Sânii semeți care scâncesc sublim,
Să-nebunim, iubito, oare a câta oară?
Și-apoi, dogmatici, să ne revenim…
O, Doamna mea de rouă, nălucă și ispită,
Trezește-te! În muguri, 8 Martie palpită…
Dumitru Sârghie-Mitif
