Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, prin compartimentul EURES, anunță faptul că țări din Uniunea Europeană scot la concurs 345 de locuri de muncă.
Astfel, Germania oferă 272 de noi locuri de muncă, precum: 3 lucrători în amenajarea expozițiilor și a magazinelor; 2 tâmplari (fabricare și asamblare mobilier de expoziție și de magazin); un magaziner; 3 operatori mașini și sisteme (tehnologia de prelucrare a metalelor și a materialelor plastice); 10 lucrători în producția și prelucrarea sticlei; un lucrător în producția și prelucrarea sticlei/ fabricarea fibrei de sticlă; 251 de tăietori de carne și lucrători în producție.
Pentru Norvegia, se caută: 20 schelari; 5 electricieni; 30 șoferi autobuz; 4 vopsitori auto; 6 vopsitori; 2 șoferi și 4 agenți curățenie.
Totodată, se caută un tâmplar pentru Olanda și un mecanic auto pentru Estonia.
Pentru informații suplimentare, persoanele în căutarea unui loc de muncă pot accesa adresa website www.anofm.ro/eures. De asemenea, se pot adresa consilierilor din cadrul Compartimentului EURES, la sediul AHOFM Olt din Slatina, precum și prin telefon: 0249/411002 sau 0249/438595 tasta 6.
Dragoș Sîrghie


