Primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor, a anunțat extinderea programului de reabilitare a blocurilor din localitate, prin includerea unor noi obiective importante pentru comunitate.
Edilul a precizat că Blocul 1 și Blocul 2 de pe strada Pompierilor intră oficial în programul de reabilitare, alături de Internatul liceului și dispensarul din Bircii, pentru care a fost semnat ordinul de ministru, urmând ca lucrările să înceapă în perioada următoare.
„Rând pe rând, proiectele pe care le-am promis devin realitate. Programul de reabilitare a blocurilor se extinde prin includerea Blocului 1 și Blocului 2 de pe strada Pompierilor, împreună cu Internatul liceului și dispensarul din Bircii, pentru care a fost semnat astăzi ordinul de ministru și urmează începerea lucrărilor”, a transmis primarul Daniel Tudor.
Potrivit acestuia, investițiile reprezintă pași concreți în direcția dezvoltării orașului și a creșterii calității vieții pentru locuitori. Modernizarea blocurilor vizează îmbunătățirea eficienței energetice și a confortului pentru familiile care locuiesc în aceste imobile, în timp ce reabilitarea internatului și a dispensarului va contribui la îmbunătățirea infrastructurii educaționale și medicale.
„Sunt pași concreți care arată că dezvoltarea comunității noastre merge înainte. Vă mulțumesc pentru încredere – împreună transformăm planurile în fapte și construim un viitor mai bun pentru Scornicești!”, a mai declarat edilul.
Administrația locală anunță că va comunica în perioada următoare detalii privind calendarul exact al lucrărilor și etapele de implementare a proiectelor.
Dragoș Sîrghie


