Cu aproximativ un an în urmă, am intrat în posesia dosarului de securitate a lui Tudor Arghezi, victimă a regimului lui Carol al II-lea, dar și al regimului bolșevic.
Aceste documente provenite din arhivele fostei Siguranțe a statului, păstrate astăzi la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, oferă o imagine sugestivă asupra modului în care autoritățile urmăreau și consemnau opiniile publice ale scriitorilor români în perioada regimului instaurat de Carol al II-lea.
Notele din mai 1939 îl surprind pe Tudor Arghezi într-un cadru informal, într-un cerc de prieteni, exprimând o distincție clară între „regim” și „guvern”. În logica epocii, această diferență era esențială: guvernele puteau fi schimbătoare, dar regimul autoritar instituit în jurul monarhului era prezentat ca o garanție a stabilității statului, într-un context european marcat de tensiuni politice și de apropierea războiului. Documentele arată, totodată, atenția cu care organele de siguranță consemnau chiar și simple discuții private ale unor personalități culturale.
În același dosar apare și o circulară din 5 martie 1938 a Direcțiunii Generale a Poliției prin care se comunică inspectoratelor regionale suprimarea publicației ,,Bilete de papagal”, editată la București sub conducerea lui Arghezi. Faptul că această măsură administrativă este inclusă alături de rapoarte privind opiniile scriitorului sugerează interesul constant al autorităților față de activitatea publicistică și influența intelectuală a poetului.
Dosarul continuă cu aspecte inedite privind urmărirea sa de către Securitate, după instalarea guvernului stalinist.
Prin urmare, aceste documente nu sunt doar simple note administrative, ci și mărturii ale climatului politic și al mecanismelor de supraveghere a vieții culturale din România sfârșitului de deceniu interbelic. Ele relevă, indirect, poziția complexă a lui Tudor Arghezi: o personalitate literară de prim rang, dar și o voce atent observată de aparatul statului.
Am de gând să fac un studiu detaliat al acestui dosar, despre care literatura contemporană se codește să scrie și să vorbească, din motive, desigur, politice, de sorginte cripto-comunistă. Vorba lui Eminescu: ,,Toate-s vechi și nouă toate”!
Dumitru Sîrghie
