Deputatul de Olt Mihai-Adrian Țiu lansează un atac dur la adresa partidelor aflate la guvernare, pe care le acuză că au adus România într-o criză economică fără precedent. Parlamentarul susține că, în ultimii șase ani, guvernele conduse de PSD și PNL au îndatorat excesiv țara, fără să livreze investiții majore sau reforme reale, iar costurile acestor politici sunt suportate acum direct de români, prin taxe mai mari și un nivel de trai tot mai scăzut.
Redăm, în continuare, declarația integrală de deputatului de Olt Mihai-Adrian Țiu:
«România trece astăzi prin cea mai grea perioadă economică din ultimii ani. Românii plătesc taxe tot mai mari, dar trăiesc din ce în ce mai greu. Și totuși, în loc să vedem cu toții asumare și responsabilitate, asistăm la scandal politic și vină aruncată de la un partid la altul.
PSD acuză PNL. PNL acuză PSD. În timp ce USR și UDMR încearcă să se spele pe mâini. Toate cele patru partide aflate la guvernare sunt însă la fel de vinovate pentru dezastrul economic în care a fost împinsă România.
În ultimii șase ani, România a avut cinci prim-miniștri PNL și un prim-ministru PSD Toți au promis reforme, dar au continuat să împovăreze această țară cu datorii imposibil de gestionat.
Dacă în anul 2020, România pleca de la o datorie externă pe termen scurt sub 50 miliarde de euro, astăzi are o datorie externă totală, publică si privată, de aproape 250 de miliarde de euro.
O datorie uriașă care nu mai poate fi gestionată și este susținută prin sacrificii mult prea mari impuse populației. Iar românii simt deja asta în fiecare factură și în fiecare coș de cumpărături.
Guvernul Bolojan a continuat să gireze împrumuturi uriașe fără să construiască o economie capabilă să le susțină. A mărit taxele, a crescut presiunea fiscală și a lovit exact în cei care muncesc și țin în viață economia țării.
Românii au tot dreptul să întrebe astăzi: Unde sunt investițiile? Unde sunt fabricile? Unde sunt locurile de muncă? Cum este posibil să avem datorii uriașe, dar să nu vedem o dezvoltare reală și o scădere a deficitului bugetar?
Dacă susținea cu adevărat o reformă, premierul Ilie Bolojan începea cu legea achizițiilor publice pentru a stopa jaful din banii publici. Dar a mimat reforma și a ales varianta cea mai „simplă”: taxe mai mari pentru români și împrumuturi mai mari pentru stat.
A ales un nivel de trai tot mai scăzut pentru români. A mărit taxele pentru că nu a fost capabil să reducă jaful și risipa din banii publici.
România este astăzi îngropată în datorii, iar vinovații trebuie să răspundă în fața românilor pentru această datorie externă uriașă.
Domnule Ilie Bolojan, românii încă așteaptă răspunsul cu care ați rămas dator public: Cine sunt șobolanii din cămara statului? Și de ce mai sunt în continuare în funcții dacă ați avut la dispoziție zece luni de guvernare pentru a face această „deratizare”?
Românii nu trebuie să plătească astăzi pentru greșelile PSD si PNL.
Un popor unit nu poate fi învins!»
A consemnat Dragoș Sîrghie


