AcasăOra SatuluiZiua comunei Urzica – o zi de folclor și voie bună, pentru...

Ziua comunei Urzica – o zi de folclor și voie bună, pentru întreaga comunitate

Comuna Urzica se pregătește de unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii. Primăria și Consiliul Local Urzica organizează, în data de 2 august 2026, începând cu ora 20:00, o nouă ediție a Zilei Comunei, o sărbătoare dedicată locuitorilor și tuturor celor care doresc să petreacă o seară de muzică și voie bună.

Programul artistic îi va aduce în fața publicului pe Formația Ionuț Pîrciu, alături de interpreții Cornel Cojocaru, Nicoleta Vasile, Viorica Petcu, Zorina Bălan și Violeta Constantin. Evenimentul va fi prezentat de îndrăgita interpretă Carmen Budulan, care va susține și un recital.

Organizatorii promit un spectacol folcloric de excepție, menit să adune laolaltă întreaga comunitate și să ofere momente de bucurie pentru toate generațiile.

Primarul comunei Urzica, Ion Spiridon, îi invită pe cetățeni să participe în număr cât mai mare la această sărbătoare.

„Ziua Comunei este, înainte de toate, o zi a oamenilor din Urzica. Ne dorim să petrecem împreună câteva ore frumoase, într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică de calitate și artiști apreciați. Îi invit pe toți locuitorii comunei, precum și pe cei care au rădăcini aici sau doresc să ne fie alături, să participe la acest eveniment dedicat comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună!”, a transmis edilul Ion Spiridon.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments