AcasăOpiniiA-L LOVI , ÎN ACEST MOMENT, PE ANDREI IORDACHE, ÎNSEAMNĂ A LOVI...

A-L LOVI , ÎN ACEST MOMENT, PE ANDREI IORDACHE, ÎNSEAMNĂ A LOVI ÎN PSD CU FORȚA BAROSULUI!

Slătinenii nu pot fi îndemnați de pesediști și de foștii lor aliați liberali ca să aleagă “BINE”, având în vedere faptul că sufletul lor se simte complice la fărădelegile înfăptuite de ultimii doi primari ai Slatinei, Darius Vâlcov și Minel Prina.

Îmi aduc aminte că, la alegerile locale din 2012, pe un banner uriaș care valora cât pensia unui învățător pe un an și jumătate, Minel Prina, proaspăt condamnat atunci, la patru ani cu suspendare, era flancat tovărășește de Crin Antonescu și Viorel Ponta. Stupoare, în rândurile minorității slătinene luminate: slătinenii l-au votat pe cel care fusese condamnat pentru fraudă, cu un scor de 80 la sută, după care l-au invitat să-și “ispășească” pedeapsa la locul de muncă, adică la Primăria pe care-o jefuise!

andrei i 640Oare nu suntem vinovați noi slătinenii, pentru ceea ce s-a întâmplat ulterior în Primăria Slatina, votând un infractor dovedit, chiar dacă, dintr-o “eroare” judiciară premeditată, el a fost condamnat doar cu suspendare?

Acum, după lansarea destul de modernă și civilizată a lui Emil Moț, mulți pesediști vin cu sloganul de genul „Să continuăm, la Primărie, ce-au făcut înaintașii noștri.” Bă, fraților, voi sunteți sănătoși la cap? Păi, nu vedeți că slătinenii, după ce au greșit flagrant, înghițindu-vă toate mistificările, imposturile și minciunile, s-au trezit din somnolență? Păi, voi credeți că acei peste 2000 de slătineni care s-au dus la gară să întâmpine Familia Regală, excluzând câteva oficialități locale pesediste, pun ștampila pe candidatul vostru? Ăia nu vă iubesc, dragi tovarăși… Nici pe voi, nici pe liberalii care v-au fost parteneri de drum și cu care v-ați pupat rusește pe bot, atunci când ați făcut din democrație un fel de papară demnă de Lumea a treia…

Și vă mai spun ceva, prietenește, în caz că v-ați gândit să-l „ejaculați” vanghelian pe Andrei Iordache: nu faceți acest lucru, că-l faceți primar! Nu trebuia să v-o spun, dar, din respect pentru prestația lui Moț, de la lansare, prin care candidatul lansat, în tandem cu Renică Diaconescu, a demonstrat că nu-i mai place limbajul vostru de lemn, mi-am călcat pre inimă…

Revenind la Andrei Iordache, victimizarea lui de către PSD, e echivalentă cu îndepărtarea unui număr mare de slătineni de la ideea de a-l vota pe Moț…

A-l da afară de la conducerea Spitalului pe Andrei Iordache, în aceste momente de cumpănă pentru PSD, în general, și pentru PSD Olt, în special,

înseamnă să te dezici de tot ce te-ai lăudat că a făcut el bun pentru Sănătatea acestui județ. Înseamnă să te bâlbâi iremediabil în fața slătinenilor, neavând argumente viabile ca să-l discreditezi pe Andrei și lăsând să se înțeleagă că l-ai executat doar pentru faptul că n-a venit la lansarea lui Moț și că vrea să candideze, fie și independent… A-l lovi pe Andrei în acest moment, înseamnă a lovi în PSD, cu forța barosului.

Cu drag aș semna un contract de consiliere electorală cu PSD și cu Emil Moț, nu pentru a le spune acestora ce să facă în continuare, ci – mai ales – ce să nu facă, pentru a nu atrage disprețul suveran și definitiv al slătinenilor față de PSD, slătineni care suflă și în iaurt, după ce s-au fript atât de tare cu… flacăra roșie!

Procedând așa, pesediștii slătineni riscă să devină istorie, așa cum însuși președintele Paul Stănescu a spus, dacă ei nu ascultă glasul poporului… Adică, Vox populi, vox dei, vorba latinului!

Dumitru SÂRGHIE

1 COMENTARIU

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -