AcasăOpiniiAh, ce ploaie vine de la… Bruxelles

Ah, ce ploaie vine de la… Bruxelles

Se pare că, de la o vreme, în tumultuosul ocean al originalei democrații românești, cutremurele se țin lanț. După condamnarea și încarcerarea lui Adrian Năstase, iată că, în largul coastelor corupției și fărădelegii, un nou cutremur de grad maxim pe scara Richter a reverberat atât de puternic în apele de adâncime, încât unda-i seismică s-a simțit pe toate țărmurile înconjurătoare. Condamnarea și încarcerarea marelui saltimbanc al politicii dâmbovițene, Gigi Becali – infractorul plâns de toată suflarea pentru care respectul  față de lege este doar o vorbă în vânt – a zguduit încă o dată întreg sistemul, transmițând în toate punctele cardinale nemaiauzita știre cum că, în fața justiției, zeii au devenit egali cu muritorii de rând, că înșiși tartorii lor (cum se închipuiau atât Năstase, cât și Becali) poate, la o adică, să răspundă în fața legii.

smedescu 550Nemaiavând timp să-și revină, din cauza numeroaselor replici care se țin lanț, toți pilonii de susținere ai sistemului se clatină ca niște dinți stricați în alveolele umflate de atâta suprasolicitare, și e gata să se prăbușească acum, când Directiva europeană de confiscare a averilor ilicite pare că a translatat  definitiv clasa politică românească pe cercul de foc al Pacificului, unde cutremurele și erupțiile vulcanice sunt la ordinea zilei. Tot ce s-a clădit pe nisipurile mișcătoare ale corupției și fărădelegii e amenințat să se prăbușească în groapa răspunderii penale. Dacă a căzut însuși demiurgul sistemului, adică Adrian Năstase, urmat, la ceva distanță, de cel parcă rupt din coasta sa, deși situat la extremitatea opusă a inteligenței politice, adică Gigi Becali, atunci este posibil ca, pe toate drumurile justiției, în sfârșit independente, să vedem de acum încolo târându-se armate de îngeri căzuți.

Timp de mai bine de două decenii, marele talent al lui Adrian Năstase în arhitectura castelelor de bunăstare i-a inspirat pe toți cei din jurul său, astfel încât întreaga rivieră a lăcomiei a început aproape instantaneu să strălucească de cinismul și opulența marilor prădători ai avuției naționale și ai muncii salariate. Și dacă acum se stinge lumina în cel mai fastuos și megalomanic dintre castele, cum este cel din Pipera, e semnul cel mai sigur că sistemul se prăbușește sub propria-i greutate; că eventuale replici mai serioase ale cutremurului sau un posibil tsunami ar putea însemna lovitura de grație.

De altfel, probabilitatea producerii unui tsunami înclină tot mai mult spre certitudine, având în vedere această Directivă europeană de confiscare a averilor ilicite, pe care toate guvernele Uniunii Europene sunt obligate s-o implementeze.  Iată așadar cum traficul intens de pe magistrala civilizației ne obligă să ne înscriem pe o bandă în același sens cu mersul general. În mod sigur, forțele centrifuge ale progresului îi vor ejecta în decor pe cei alergici la lege și normalitate. Nu se putea ca până la urmă, atât de dorita aderare la Uniunea Europeană să nu se soldeze cu niscaiva beneficii și pentru sclavii acestei clase politice, sclavi care se așteaptă ca măcar o parte din avuția lor furată să le revină într-o formă sau alta. Nu se poate ca nici de data asta să nu  asistăm la o retragere a apelor, astfel încât să ne putem curăța prundișurile insalubre. Dacă ar scăpa și de data aceasta, ar fi ca și cum clasa noastră politică, după ce mai bine de două decenii, a ros până la rădăcină copacul avuției naționale, atingându-și toate scopurile și reușind să se baricadeze pe cele mai înalte vârfuri ale nesimțirii, ar privi impasibilă în urma sa, demonstrând încă o dată crezul de totdeauna al tuturor jefuitorilor: „După noi, potopul!”.

Constantin Smedescu

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments