Nu demult, am făcut o scurtă călătorie, într-o zonă cu numeroase atracții turistice. Până la destinație, m-am oprit să vizitez niște prieteni apropiați și am cunoscut acolo pe cel mai în vârstă locuitor din zonă, care tocmai împlinise 101 ani. Mai mult de atât, era printre puținii supraviețuitori care luptaseră în Al Doilea Război Mondial.
Însă, bravului erou de război, nu îi plăcea publicitatea. Era extrem de modest, spunând că a fost un simplu luptător și Dumnezeu l-a ajutat să fie și supraviețuitor. A luptat ca civil înrolat în armată, nu a fost militar de carieră. Mi-a permis să îi fotografiez eșarfa tricoloră cu decorația, pe care o avea expusă la loc de cinste, alături de o icoană a Maicii Domnului, la care se închina zilnic, mulțumindu-i că l-a scăpat cu viață din iadul luptelor de la Cotul Donului. Aveam, în fața mea, un bătrân slăbuț, destul de lucid, la cei 101 ani împliniți, care, deși locuia împreună cu familia unuia din cei patru copii, părea singuratic.
Soția lui s-a stins din viață, de mai mulți ani, iar el trăia, mai mult în trecut, cu amintirile și povestirile de război, pentru care eu m-am simțit tare norocoasă că am reușit să-l conving să mi le împărtășească.
După aproape o jumătate de oră, a obosit, a băut puțină apă, iar fiul său l-a îndemnat ca, la finalul întrevederii noastre, să îmi cânte ceva, având această pasiune dintotdeauna. Mă așteptam la o romanță, la ceva ușor, care să nu-i solicite efort prea mult… dar, ce credeți că a dorit să ne cânte? Treceți, batalioane române, Carpații! Ochii mi s-au umezit, de emoția momentului… Cânta, cu atâta patos, cu o voce superbă de bariton, de parcă era în mijlocul combatanților de altădată…
Am plecat din casa venerabilului veteran și m-am îndreptat spre zona destinației mele, despre care crezusem că va fi subiectul principal al reportajului meu. Peisajele erau la superlativ, dar, oriunde aș mai fi mers, locurile ar fi fost umbrite de impresia puternică pe care mi-a lăsat-o eroul prea puțin cunoscut. Imaginea bătrânului erou mi-a rămas întipărită în memorie, pentru totdeauna. M-am exprimat numai la trecut, pentru că, din păcate, acest minunat om, în urmă cu nici două luni, a plecat, în călătoria fără întoarcere…
Ștefania MARINEANU
