AcasăOpinii„AM DAT ȘI BACALORIATUL ĂSTA”

„AM DAT ȘI BACALORIATUL ĂSTA”

Liceu, 4 ani, lucrări, chiuluri, ședințe cu părinții, simulări, absențe, note prea mici, analize, statistici, reportaje, părerologi, analfabeți, țară fără viitor, cine ne mai plătește pensia…și exemplele pot continua ca într-un serial de OTV.

În fiecare an, un punct de reper al existenței noastre îl reprezintă examenul de bacalaureat. Probabil este perioada în care cei de 18-19 ani rostesc cele mai multe rugăciuni, cu speranța că ”poate pică…” sau ”măcar de ne-ar da”….

„Vitejia” îi determină pe unii „să uite”, din cauza emoțiilor, un telefon prin buzunare sau vreo foaie prin bancă. Depinde foarte mult de noroc sau de cât s-a învățat în cei patru ani. Urmează analize psihologice, sociale, literare – particularitățile de vârstă, absorbția pe piața muncii și „perlele”, spre deliciul publicului.

Aflăm ce au mai făcut personajele literare, în viziunea unor elevi poate emotivi, poate presați de părinți, poate apăsați de viitorul nesigur, poate… Societatea îi ironizează de la primul examen al vieții la limba și literatura română, materia la care „se pricepe toată lumea”. Bineînțeles, și la fotbal. De ce nu sunt mediatizate și stângăciile de la matematică? Pentru că NU se pricepe toată lumea, iar nouă, românilor, parcă ne face o plăcere sadică să vedem pe cineva mai ”neinformat” ca noi…

Rezultatele regrupează energiile informaționale și sunt așteptate vești noi despre încă un eșec al prezentului pentru care Educația trebuie să fie considerată vinovată. Dar, dacă ne-am uita mai mult în fiecare dintre noi, oare am putea vedea că, de fapt, toți avem o parte de vină?

Rămân în urmă buletinele de știri cu patos și acuze, cu ranchiună și încrâncenare și peste încă o generație trece vremea incertitudinii. Unde ne îndreptăm? Nu știm nici noi, profesorii, nu știu nici ei, absolvenții…

Măcinați de subiecte în dialoguri uneori absurde, încercăm să învingem încrâncenarea cum știm noi mai bine- revenind la Caragiale: „Uf,… am scăpat! Am dat și bacaloriatul ăsta!”

Prof. Victor Iacobescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments