Vis de copil
Când eram copil
Îmi doream să fiu pasăre,
Să zbor,
Să mă înalț la cer…
Îmi doream să fiu izvor,
Limpede și rece
Să-mi croiesc drum printre stânci…
Îmi doream să fiu copac
Cu rădăcini adânci,
Poate mesteacăn sau stejar,
Să freamăt de dor…
Îmi doream să fiu cer
Și pământ…
Îmi doream
Să fiu atceva decât muritor.
Mă rugăm umil
La Bunul Dumnezeu,
Să nu mai fiu eu
Măcar pentru o clipă…
Eram așa de mică!
Adriana Șerb
Aspirația către trancendență în inocența copilăriei
Poezia „Vis de copil”, scrisă de Adriana Șerb, se prezintă ca un monolog liric, evocând dorințele pure și naive ale copilăriei. Este o poezie de introspecție și regăsire, în care eul liric explorează visurile copilăriei într-o tonalitate melancolică și reflexivă.
Esența și sensul versurilor
Tema centrală este aspirația către transcendere, manifestată prin dorința de a deveni mai mult decât un simplu muritor. Eul liric exprimă o sete de libertate și eternitate, simbolizată prin imagini precum pasărea, izvorul, copacul, cerul și pământul. Aceste simboluri universale sunt profund conectate cu natura și transcendența:
„Îmi doream să fiu pasăre, / Să zbor, / Să mă înalț la cer…”: Dorința de zbor reflectă aspirația către libertate absolută și eliberarea de constrângerile fizice și existențiale.
„Îmi doream să fiu izvor, / Limpede și rece…”: Izvorul simbolizează puritatea, curgerea vieții și capacitatea de a găsi un drum, chiar și printre obstacole (stânci). Este o metaforă a transformării și adaptabilității.
„Îmi doream să fiu copac, / Cu rădăcini adânci…”: Copacul sugerează dorința de stabilitate, înrădăcinare în pământ, dar și deschiderea spre cer. Alegerea mesteacănului și stejarului accentuează sensibilitatea și forța dorită de eul liric.
„Îmi doream să fiu cer / Și pământ…”: Această dualitate între cer și pământ sugerează dorința de a îmbrățișa totalitatea existenței, fiind, în același timp, eteric și teluric.
În final, rugăciunea adresată lui Dumnezeu reflectă o dorință de depersonalizare temporară, de a evada din propria condiție, sugerând o maturitate intuitivă surprinzătoare:
„Să nu mai fiu eu / Măcar pentru o clipă…”
Această dorință de a transcende eul arată o conștiință profundă a limitărilor umane și a fragilității existențiale.
Stil și limbaj
Poezia este scrisă într-un stil simplu, dar încărcat de simboluri, potrivit pentru exprimarea sensibilității copilărești. Versurile scurte, dispuse într-o succesiune liberă, conferă poeziei un ritm natural, aproape muzical, care amplifică intimitatea confesiunii. Limbajul este clar, accesibil, fără artificii stilistice complexe, dar plin de imagini poetice sugestive. Repetiția structurii „Îmi doream…” subliniază intensitatea aspirațiilor copilului și oferă poeziei un aer de incantație.
Figurile de stil predominante sunt metaforele și simbolurile, care construiesc întreaga țesătură semantică a poeziei. De exemplu:
„Să freamăt de dor…” este o personificare ce atribuie copacului o stare emoțională specific umană, accentuând unitatea dintre natură și suflet.
„Limpede și rece…” creează o imagine tactilă și vizuală puternică, definind claritatea și energia izvorului.
În concluzie, Adriana Șerb reușește să transpună în versuri inocența, aspirația și puritatea viselor copilăriei. Poezia captează tensiunea dintre dorința de evadare din condiția umană și fragilitatea conștientizării acestei dorințe. Prin simboluri naturale și un limbaj simplu, dar profund, poeta construiește o meditație asupra nevoii umane de a transcende limitele impuse de existența terestră.
Astfel, „Vis de copil” devine un omagiu adus copilăriei, ca vârstă a aspirațiilor fără margini, o etapă a sufletului în care totul este posibil, iar conexiunea cu divinul și natura este cea mai autentică.
Dumitru Sîrghie – Mitif
