În înserările fără dimineți ale culturii românești actuale, un festival internațional precum cel dedicat lui Eminescu de la Craiova este ca o fântână arteziană în deșert… Mi-am permis, totuși, să spun și să scriu că vocabula „Mondial” din titulatura acestei prestigioase manifestări îmi aduce aminte de Bercea Mondial, dând și o explicație aproape pertinentă: Mihai Eminescu a fost părintele naționalismului românesc, iar când pui „Mondial” în dreptul numelui lui, comiți un sacrilegiu.
Și tocmai când sfârșeam de scris acest gând, în dialog fiind cu omul de televiziune Doru Ciolacu, numaidecât, mă trăsnește, în moalele capului, o știre: Medalia de aur „Mihai Eminescu” i-a fost conferită și lui Adrian Năstase. Colac peste pupăză, fericitul laureat, nefiind prezent la manifestare, l-a delegat pe Ristea Priboi să-i ridice premiul!
Mai mult, în generozitatea lui „mondialistă”, profesorul Ion Deaconescu, ctitorul și organizatorul acestei mari manifestări culturale, dorind să-și justifice gestul stupefiant, în fața unui jurnalist de la „Investigatoria”, îl asemuiește pe Bombonel cu Radu Gyr, spunând că amândoi au făcut pușcărie și că, apoi, au fost reabilitați.
Că Adrian Năstase n-are nicio treabă cu Eminescu și cu poezia se vede de la o poștă. Iar medalia de aur atribuită lui sună exact ca nuca în perete și umbrește intențiile supergeneroase cu care a plecat domnul profesor Deaconescu la drum.
Adăugând efigia lui Adrian Năstase peste acest eveniment, ca un semn al mitei pe steagul României, grandiosul cuvânt „Mondial” s-a metamorfozat în „Dâmbovițean” și s-ar putea ca, punându-se, astfel, semnul egal între marii poeți ai lumii, prezenți la Festival, și Bombonel, coleg de celulă cu Bercea Mondial, aceștia să rămână, la edițiile următoare, pe la „cășile” lor.
Personal, în aceste momente grele pentru cultura românească, aș fi dorit să avem un ministru al culturii capabil ca, în proiectul lui de țară, să aibă în vedere și acest festival, căruia să-i atribuie atenție, fonduri și, mai ales, noblețea propriei culturi, care se presupune că ar trebui s-o aibă un astfel de demnitar… Din păcate, pentru neamul românesc, noi avem, în acest domeniu al culturii, o seamă de elite derizorii, suflete goale, vulgare, care au dezlegat și promovat toți câinii știrbi ai inculturii noastre de toate zilele…
Comparați-l numai pe actualul ministru al culturii, Lucian Romașcanu cu Ion Petrovici, ministru al Instrucțiunii și Cultelor din România pe vremea Gândirismului… E simplu… Cu ceva timp în urmă, când era purtător de cuvânt al PSD, enervat că ziariștii au părăsit sala în care el ținea o ședință de partid și de „stat” degeaba, marele „moralist”, „stilist”, „orator” și „eseist” Lucian Romașcanu i-a spus secretarei sale: „O să primească o p..ă în c.r toți!” I-a înflorit subit zâmbetul secretarei, atunci…
Pe când, „dușmanul poporului”, arestat de comuniști, marele filosof și cărturar Ion Petrovici, ca semn pentru cinstea ce i s-a făcut de a oficia la marea catedră a Sorbonii, văzând în acest gest un omagiu adus României, de către consurora noastră mai mare, Franța, și-a permis să parodieze celebrul vers al lui Rostand din Cyrano de Bergerac – „Un point rose qu’on met sur l’i du verbe aimer” (Un punct roz pe care l-am pus pe i-ul verbului a iubi), spunând: „Vous aves mis un point rose sur l’i du mot Roumanie!”* (Ați pus un punct roz pe i-ul cuvântului România!).
Ei, bine, dragi „Mondiali”, cam asta-i diferența între Adrian Năstase și Radu Gyr, invocat de d-l profesor Deaconescu! Noapte bună, România!
* (Ion Petrovici – „De-a lungul unei vieți – Amintiri”, Editura Pentru Literatură, București, 1966)
Dumitru Sîrghie
