Acest material readuce în prim-plan situația dificilă a doamnei Popescu I. Vasilica, din Potcoava, județul Olt, care, deși are dreptul la o indemnizație de urmaș, conform Legii IOVR, întâmpină refuzuri constante din partea instituțiilor statului. Tatăl său, Soare M. Ion, a murit în cel de-Al Doilea Război Mondial, în lagărele sovietice, și a fost decorat pentru fapte de eroism. De-a lungul timpului, mama sa a primit pensie de război, dar acum, când doamna Popescu solicită drepturile legale, se lovește de birocrație și de lipsa de interes din partea instituțiilor.
Solicitările adresate la CNPP Olt, CNPP Mehedinți, Primăria Izvoarele și alte autorități relevante au fost respinse pe motivul că „nu există documente” privitoare la situația tatălui său, în ciuda mărturiilor și dovezilor anterioare, în ciuda documentelor care atestă că mama sa a primit chiar și de la comuniști pensie de război. Mai mult, cei responsabili invocă distrugerea unor documente civile în timpul revoltei colectivizării forțate din 1962, evenimente care, în comuna Izvoarele-Olt au avut răsunet național, prin numărul mare de arestați, maltratați și batjocoriți de organele de securitate și de miliție, dar și de torționarii și informatorii comuniști, dintre care unii huzuresc și azi.
Lucrurile se complică și mai mult pentru bătrâna doamnă Popescu, situația devenind și tragică, dar și hilară, în același timp, când UNITATEA MILITARĂ 02405 Pitești, cea responsabilă cu arhiva militară și cu punerea documentelor necesare la dispoziția urmașilor celor căzuți pe front, spune negru pe alb: „Menționăm că a fost identificată situația militară a numitului Soare Ion, respectiv date referitoare la prezența, rănirea și dispariția pe front”, apoi, brusc, îi recomandă doamnei Popescu să se adreseze „Arhivelor Militare ale Federației Ruse”, dar nu înainte de a achita suma de 90 de lei, pentru Unitatea Militară sus-pomenită, prin Trezorerie, altfel „neachitarea în termen de șase luni a taxei menționate atrage după sine clasarea cererii”.
Această atenționare meschină, pur și simplu jignitoare și lipsită de cel mai mic respect pe care ar trebui să-l aibă urmașii celor care au căzut la Stalingrad sau aiurea prin infernul stalinist, îmi aduce aminte de o vorbă a lui Țuțea pe care o parafrazez, aici, din memorie: „Urmașii celor care au murit în închisorile comuniste sau pe front, împotriva Rusiei sovietice, ar trebui scutiți de dări, biruri impozite și taxe, până în vecii vecilor, amin!” Ori acești fanarioți, continuatori ai comuniștilor stau în loc de 90 de lei, deși doamna Popescu a cheltuit mii de lei cu drumurile și cu avocații, pentru a-și câștiga drepturile legale și e dispusă să dea oricât pentru restabilirea dreptății și a respectării legilor acestei țări.
Pentru cei ce se fac că nu știu ce a însemnat războiul nostru împotriva Uniunii Sovietice, amintim poemul atașat jurnalului de război descris de Pan. M. Vizirescu care vorbește despre setea de sânge a Rusiei ieșite din minți. Oare guvernul acesta imbecil și „cirezile democratice” din Parlamentul României nu ar putea să facă un departament destinat urmașilor celor care au murit pentru această țară? Să-i ajute și să-i îndrume pe acești nefericiți ai sorții și să taie dracului acele pensii speciale pentru securiștii, torționarii și turnătorii neamului românesc, cărora cameleonul Rareș Bogdan le face igiena spatelui de la Bruxelles. Și le-aș aminti aici, acestor șacali proveniți din fostul PCR și din fosta Securitate a lui Ceaușescu, cum a descris războiul Pan. M. Vizirescu, oltean de-ai noștri, poet și ziarist de război, care transmitea mersul luptelor din tranșeele de la Stalingrad, fiind prezent acolo, în carne și oase… El zugrăvește o lume fantastică a morții și a ruinelor. Descrie Infernul. Vorbește, cu amănunte, despre șanțurile de apărare săpate de soldați în calea bolșevicilor. Corpuri sângerânde, mirosuri putrede de moarte, bubuituri groaznice de branduri, cadavre și zgură, păduri cu coroanele copacilor retezate, explozii asurzitoare, clădiri aruncate în aer… Iată Stalingradul morții supreme.
Ei, bine, frați români, și acolo a luptat tatăl doamnei Popescu, acolo a și murit, poate fără cruce, fără lumânare, fără o lacrimă din partea cuiva. Și tu Guvern Român îi trimiți pe urmașii acestui erou la criminalul Putin, ca să le dea documente de urmași și le mai ceri și 90 de lei… Țară fără stăpân, fără Dumnezeu, condusă de impostori care-și urăsc neamul și au milă doar de străini, cum spunea regretatul Grigore Vieru, care a cunoscut rigorile și setea de sânge ale bolșevicilor.
Ar mai fi, oare, ceva de spus? Poate doar să reiterez câteva fragmente dintr-o scrisoare deschisă a doamnei Popescu, o mână de Om, la vârsta senectuții, care bate săptămânal drumurile pe la toate instituțiile statului neocomunist român, pentru a face dreptate tatălui său, aflat acolo în ceruri, și pentru a-și impune adevărul în fața gloatelor de surdo-muți prefăcuți și analfabeți funcțional din administrațiile unui „stat eșuat”, condus de un „dulap săsesc fără sertare”, cum spunea cameleonul Mircea Dinescu, școlit și el la Ștefan Gheorghiu, despre Iohannis – țeparul de neam și țară!
«SCRISOARE DESCHISĂ
CĂTRE,
PREȘEDINTELE FILIALEI JUDETENE A VETERANILOR DE RAZBOI SLATINA
PRIMARIA IZVOARELE, JUDEȚUL OLT
CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SLATINA,JUDETUL OLT
UNITATEA MILITARĂ 02405 PITEȘTI
PREFECTURA JUDEȚULUI OLT
SERVICIULUI JUDEȚEAN OLT AL ARHIVELOR NAȚIONALE
Vă scriu in numele copiilor orfani ai martirilor celor două războaie mondiale, urmași care întâmpină mari probleme pentru obținerea documentelor în vederea întocmirii dosarului necesar pentru obținerea indemnizației de veteran de război…
M-am născut in comuna Izvoarele, sat Gugușa, Raionul Slatina, actualmente județul Olt, în anul 1942, luna februarie, ziua 19, și mi-am petrecut copilăria rugându-mă la Parohia Sf. Treime din localitate, monument istoric, împreună cu părinții și ceilalți copiii, parohie al cărui ctitor a fost Mihalache Izvoranul, în amintirea familiei sale, din propria avere (…).
Amintesc că sunt fiica lui Soare M. Ion, născut în comuna Izvoarele, Raion Slatina, la data de 18.02.1916, veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial, fiul lui Soare Marin si al Smarandei, veteran, la rându-i, din Primul Război Mondial, mort în Italia, decorat de Regele Ferdinand și că, la data când tatăl meu se afla în plin război la Stalingrad, luna noiembrie 1941, eu nu eram încă născută, data nașterii mele fiind 19.02.1942, când tatăl meu rănit, de trei ori în război, în perioada 1941-1944 august, a fost adus în tară la un spitalul din Iași … Precizez că mă regăsesc în grupul de copii orfani ai veteranilor din cel de al doilea război mondial care din luna martie 2023 am făcut cerere la toate instituțiile indicate mai sus, in arhiva cărora se regăsește sentința civilă data de Judecătoria Slatina în perioada anilor 1944 -1946, prin care în urma declarațiilor luate la doi camarazi ai tatălui meu sa stabilit faptul ca tatăl meu a fost împușcat în lagărul din URSS în luna aug. 1944 și aruncat în groapa comună, instituții la care la fiecare cerere in parte am atașat documente probatorii, pertinente însă până astăzi nu mi-au fost eliberate documentele solicitate. Menționez faptul că tatăl fiind dispărut (ucis in lagăr, livretul militar al dansului a rămas la Comisariatul Militar Slatina care la recrutat in anul 1941 pentru a merge la război. Mama a decedat pe 26.02.1989, deci cu un an înaintea promulgării Decret Lege 118 si a Legii130/1990, deci tatăl nu avea cum să-si ridice livretul de la comisariat, domnul președinte al filialei județene al veteranilor de război la cererea mea mi-a dat răspunsul oral, neînregistrând cererea, indicându-mi sa merg la UM 02405 din Pitești la care s-a predat întreaga arhiva militară, unitate care din data de 19.04.2023 până astăzi, la cererea mea înregistrată la nr. 5856 a confirmat primirea cererii, urmând ca răspunsul să-l primesc în ordinea înregistrării cererilor tuturora din țară.
După un an și șase luni, UM 02405 răspunde la adresa nr.33/19.09.2024 emisă de cabinet individual avocat „Boicea Livia-Nicoleta”, prin care ne face cunoscut că a fost identificată situația militară a tatălui meu, Soare Ion, fără a înscrie inițiala tatălui dansului, „M”, respectiv, date referitoare la prezența, rănirea și dispariția sa pe front: „Nu sunt operate mutații privind data și locul decesului”.
Oare cum este posibil așa ceva ?
În timpul celor patru ani, 1941-1944, cât tăticul a luptat în acest război a revenit în țară de trei ori, când a fost rănit pentru a-i fi tratate rănile respective, în spitalele din țară și a patra oara la botezul fiicei mai mici, Soare Mihaela, născută pe data de 24.03.1944.
Tata a fost recrutat pentru a merge la război de Comisariatul Militar Slatina, în anul 1941, iar livretul militar, în tot acest timp, a fost in arhiva Comisariatului Slatina. Mă întreb cine trebuia să scrie acele mutații în livret?
De ce trebuie să mă adresez arhivelor militare de stat ale Federației Ruse?
Modul cum a dispărut tata în acel război și decedat s-a stabilit de Judecătoria Slatina în anii 1944-1946, prin audierea și declarațiile luate a doi prizonieri, foști camarazi ai tatălui meu repatriați, pentru care au emis sentința civilă în baza căreia CJP Olt întocmește decizie de pensie IOVR mamei mele. Aceasta sentința, judecătoria a transmis-o Primăriei Izvoarele, locul de naștere al tatălui, mamei mele, UM 02405 și, bineînțeles, Comisariatului Militar Olt.
De ce trebuie să consult site-ul Ambasadei României, în Federația Rusă?
Rog conducătorii celor șase instituții, inclusiv al Judecătoriei Slatina la care m-am adresat cu cerere în numele celor mulți al orfanilor de război să clarifice, legal, aceste petiții și să nu ne mai plimbe de la „Ana la Caiafa”.
Cunoscând și vârsta înaintată a acestora, precum și starea lor de sănătate.
Din respect pentru jertfa supremă a veteranilor de război, avem obligația morală, obștească, patriotică și creștinească să ne aducem permanent aminte de ei.
Aceste familii care și-au pierdut pe cei dragi, care au plătit cu sângele lor pentru reîntregirea României, merită compasiunea, respectul și recunoștința întregii țări.
Cultul lor, al morților glorioși, e o datorie de seamă a celor ce supraviețuiesc din generația de sacrificiu a României Mari.»
Dumitru Sîrghie
