Și-a petrecut mama pe ultimul drum și s-a retras puțin ca să simtă gustul singurătății. Și-a retrăit, în câteva clipe, tot parcursul vieții, cu o intensitate maximă, simțindu-și, din plin, suișurile și coborâșurile. A pipăit amurgul care-i gâlgâia în piept de ceva timp, și-a ordonat, în gând, viața, într-o ordine a posibilului și a trăit atunci emoția intensă a sfârșitului.
Deși părea că-și depășise suferința cauzată de pierderea mamei, inima i-a explodat într-o clipită… Plecarea subită în eternitate a profesorului Paul Matiu ne-a confirmat – dacă mai era nevoie – că viața e locul sfâșietor al marilor despărțiri, așa cum ar spune Emil Cioran. Sufletul său desfrunzit de-a pururi, întru și pentru spiritualitatea acestui județ paradoxal, s-a ridicat la cer, alăturându-se altui suflet la fel de distilat în noblețe, cel al marelui artist plastic, Nicolae Truță.
Amândoi au lăsat în urma lor o enormă tristețe și o lipsă de frumusețe morală și sufletească echivalentă. Tirania timpului l-a ucis pe Paul Matiu, omul acesta instruit intelectual și bonom care – iată – a primit de la viață un certificat de deces, capabil să-l trimită în eternitate, înainte de a-și duce gândurile și mersul până la capăt. Ce împovărătoare și ce ușoare i s-au părut ultimele lui clipe…
Ne-au rămas intacte dorul de el și lupta neobosită cu care a făcut din Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” un lăcaș din care vor țâșni de-a pururi artezienele culturii românești și universal
e.
N-aș putea să uit vreodată aniversarea Bibliotecii de la Ialoveni (Republica Moldova), soră de sânge cu biblioteca noastră de la Slatina. Un spațiu românesc pentru frații noștri de peste Prut, care – grație lui Paul Matiu – țintește de aproape două decenii ochii către cer, atingând înălțimea spirituală a celui care i-a fost lui Matiu frate de cruce, Grigore Vieru.
În fapt, bibliotecile din sufletul lui Paul Matiu au reprezentat și vor reprezenta și de aici încolo – atâta timp cât va mai exista o fărâmă de umanitate pe acest pământ – spații diafane ale existenței…
Inima lui Paul Matiu n-a fost plăsmuită de Dumnezeu pe micimea lumii în care și-a consumat viața și, de aceea, a cedat într-o înfundătură a sorții. Jăraticul din interior a ars incandescent până la mistuire.
A fost de multe ori chemat la tribunalele amărăciunii, așa cum pot fi numite, cu o ironie măsurată, comandamentele politice ale acestui județ. A fost de nenumărate ori judecat aspru, însă tot de atâtea ori achitat, pentru că – în ciuda nonconformismului său – Paul Matiu știa carte. Un lucru greu de înghițit, în zilele noastre, când impostura și mitocănia au ocupat locurile cele mai înalte în ierarhiile vieții politice, sociale și culturale.
În dosul exasperării lui față de aceste vremuri tiranice au stat tot timpul ascunse credința lui și eul său curat, care l-au salvat de verdicte necruțătoare. Ultimului verdict, venit din infinitatea cerului, nu i-a mai putut face față… Pentru spiritualitatea locală, plecarea lui Paul Matiu e tristețea însăși. Umbra care va pluti deasupra noastră, atâta timp cât ne este și nouă dat de trăit, de către Divinitate.
Dumitru SÂRGHIE
