AcasăInterviuBINELE TREBUIE CHEMAT, RĂUL VINE SINGUR!

BINELE TREBUIE CHEMAT, RĂUL VINE SINGUR!

Cât de actuale sunt tezele susținute de fostul lider al Pieței Universității, d-l Marin Munteanu, cele cu privire la sintagma „capitalism național”,care presupune, printre altele, „oprirea înstrăinării pământului țării” și „recuperarea terenurilor și bunurilor înstrăinate”? Doamna Marilena Rotaru, o naționalizare e imposibilă…

„Fostul lider al Pieții Universității” îmi sună ca sintagma lui Ion Iliescu cu „fostul Rege”. Marian Munteanu a rămas, continuă să rămână, unul din principalii lideri ai Pieții Universității. O stare de spirit care încă există. Nu voi nega niciodată meritele celorlalți lideri ai Ligii Studenților din 1990, dar Marian Munteanu, după părerea mea, a capitalizat toate sentimentele și resentimentele. Agresiunile minerilor (aduși de Ion Iliescu ajutat de Petre Roman și Traian Băsescu) împotriva lui, aruncarea în fântâna de la Arhitectură, încercarea de tăiere a capului de către Denes Domokos, șef de schimb la mina Livezeni, intrarea în comă, arestarea… îl definesc și astăzi ca pe un anticomunist capabil de sacrificiul suprem. Pentru sistemul căruia i se opunea atunci ca și acum, reprezintă inamicul public nr. 1.

marilena rotaru 1De aici tot arsenalul de acuzații inventate, de „probe” neprobate care definesc „sistemul de lucru” al… actualului sistem, organizat ca o oricând posibilă mineriadă. Oglinzile sistemului, mult mai numeroase decât ne putem închipui, distorsionează orice informație percepută ca un potențial pericol. Așa s-a speculat și se speculează cu aceste sintagme: „capitalism național”, „oprirea înstrăinării pământului țării”și „recuperarea terenurilor și bunurilor înstrăinate”. Programul Alianței Noastre România pleacă de la realitatea că o mare parte din aceste înstrăinări s-a făcut fraudulos. Recuperarea se referă  la aceste bunuri și la o serie de utilități (rețele de distribuție a apei, energiei electrice etc.), administrate în prezent în defavoarea cetățenilor.  Un exemplu tipic: apa menajeră din București, al cărei preț de furnizare a crescut de câteva ori, fără a fi efectuate investițiile necesare și așteptate de multă vreme. Naționalizare?

Cum spuneți, nu poate fi vorba… și adaug, decât în comentariile celor care numai de bună credință nu pot fi bănuiți.  Alianța Noastră România condusă de Marian Munteanu pledează pentru un „capitalism național” similar celui care există în Franța, în Germania și în alte țări din Uniunea Europeană, unde, prin lege, nu poate fi înstrăinat mai mult de 1% din pământul acelei țări. În concluzie, Alianța Noastră România propune, prin  întregul său program,  susținerea coerentă a interesului național, perceput ca sumă a intereselor cetățenilor români: respectarea drepturilor lor civile și identitare, a drepturilor lor de proprietate  asupra acestui teritoriu, a suveranității naționale .

Ce personalități marcante ale României au îmbrățișat ideile și programul „Alianței Noastre România” și care sunt șansele acestei formațiuni de ultimă oră ca să intre în Parlamentul României?

Membrii Alianței Noastre România sunt, majoritatea, reprezentanți ai societății civile, unii chiar simboluri anticomuniste, din Brașov, 15 noiembrie 1987,  din Timișoara, 16-17 decembrie 1989,  București, Piața Universității, 13-15 iunie 1990,  precum și  personalități publice a căror notorietate nu a fost obținută pe scena politică a ultimilor 27 de ani, ci prin creația profesională și responsabilitatea civică, oameni respectați în comunitatea în care trăiesc și lucrează. Oameni cu credință în Dumnezeu, cu iubire de Țară, cu prețuire pentru valorile acestui neam, oameni care vorbesc și scriu corect românește și pe care îi recomandă faptele.

Acești oameni nu au dosare penale. Sunt cinstiți, calitate care îi opune sistemului care a distrus România și pe români de 27 de ani. Voi aminti câțiva, veritabile modele morale, profesionale, civice. Domnul profesor doctor Nicolae Constantinescu, eminent chirurg, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, singurul medic care în 21-22 decembrie 1989 și în 13-15 iunie 1990, a avut curajul să opereze răniții de la Intercontinental și din  Piața Universității. O somitate medicală, cu o statură morală impecabilă, participant la fenomenul Piața Universității din 1990. Domnul Andrei Dorobanțu, fizician de primă clasă, cercetător la Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele, cel care a pus în 2016, steagul României la CERN (Comunitatea Europeană de Resurse Nucleare), „golan” în  Golaniada anului 1990.

Doina Alexandru, poetă și jurnalistă, autoarea Programului Politic și a unor emisiuni dedicate românității și valorilor creștine la postul de radio „Europa Liberă”, autoarea excepționalului volum-document de interviuri cu Corneliu Coposu. Pictorul Sorin Dumitrescu, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, membru corespondent al Academiei Române, dedicat strădaniei de readucere a sacrului în mediul intelectual, cultural și artistic. Alex Ștefănescu, critic  literar, scriitor, cap de afiș al culturii române, și… colegul meu de facultate. Sunt mulți alții, medici, ingineri, juriști, definiți de dimensiunea morală și patriotică. Îi poate afla oricine de pe site-ul ANR.  Era nevoie  de o formațiune politică diferită de tot ce există acum pe scena politică românească, asociație și partid coagulate în jurul unui lider-simbol: Marian Munteanu.

Pentru mine este speranța și încrederea că putem renaște, depășind pragul de care vorbea un țăran din Basarabia într-o scrisoare adresată Regelui în 1990: ”De trezit, ne-am trezit Majestate, dar de sculat nu ne putem scula!” Cred că ne putem scula, în sensul cel mai profund al demnității umane, cu condiția ca fiecare dintre noi să-și voteze propria demnitate. Șansele ca această formațiune politică să intre în Parlamentul României sunt cele pe care cetățenii României i le vor acorda. Este momentul să ne eliberăm de frici și de obediențe, de micile libertăți în genunchi, arătând că ne pasă: de casa noastră, de familia noastră, de viața noastră, de Țara noastră, de lumea noastră. Sfântul Francisc a fost întrebat de unul din discipolii săi în timp ce-și plivea grădina, ce-ar face dacă ar ști că mai este doar o zi până la sfârșitul lumii. „Mi-aș plivi în continuare grădina”, a răspuns Sfântul Francisc. Dacă fiecare român va continua să-și plivească propria grădină, buruienile care ne-au sufocat vor dispărea. Votând Alianța Noastră România condusă de Marian Munteanu, românii au șansa să-și îngrijească și să-și dezvolte propria lor grădină.

De ce Marian Munteanu s-a așezat alături de Mircea Coșea, cel care a făcut și programul politic al UNPR, care e aproape tras la indigo cu al ANR?

S-a întâmplat… invers.  Profesorul Mircea Coșea, expert în economie, președinte al Comisiei Consilierilor Economici Guvernamentali ai Comisiei Economice ONU pentru Europa (Geneva), susține de ani de zile un program de măsuri în interesul capitalului românesc (cu mult timp înainte de apariția UNPR). Nici unul din partidele de până acum (nici UNPR) cu care a încercat să colaboreze nu au găsit de cuviință să le aplice. Le-au utilizat doar demagogic. Când a fost lansată Proclamația din 27 Martie 2016, domnul Mircea Coșea, remarcând consonanța ideilor sale cu  principiile Proclamației, s-a oferit să se implice în această construcție, lucru pe care liderul și membrii Alianței Noastre România, l-au salutat cu bucurie.

Credeți că ideea monarhică are loc în concepția partidului condus de Marian Munteanu?

Primul 10 Mai în libertate l-am făcut în 1990, când Marian Munteanu a scos în balconul Universității portretul Regelui Mihai. Am vorbit de multe ori cu Regele Mihai despre Piața Universității și despre Marian Munteanu. M-a impresionat în cele exprimate de Majestatea Sa, prețuirea dăruirii și a puterii de sacrificiu. ”Dacă ar fi mai mulți ca el, s-ar putea arăta binele și în Țara noastră!”, mi-a spus  Regele Mihai acum 25 de ani, la Versoix.

Marian Munteanu, datorită educației primite în familie, în special cea oferită de mama sa, doamna profesoară Maria Munteanu, respectă și prețuiește modelul și valorile prin care monarhia, timp de 81 de ani, a situat Regatul Român între cele mai prospere și civilizate națiuni. Partidul Alianța Noastră România împărtășește opinia și hotărârea Regelui Mihai. Majestatea Sa a spus, nu o dată, în cărțile de interviuri ale lui Mircea Ciobanu și în interviurile pe care mi le-a acordat, că va veni pe tronul României atunci când românii îl vor chema. Un document al Alianței analizează Constituția din 1991 și demonstrează că ”a fost (și este) un hibrid construit în cerc vicios.

Deși enunța principiul separației puterilor în stat, noua Lege fundamentală era o construcție juridică sterilă în care puterile statului se controlau între ele, blocându-și activitatea. Constituția a compromis drepturi fundamentale, astfel că românii au fost obligați să voteze și anularea dreptului lor suveran la alegerea formei de guvernământ.” În programul Alianței Noastre România, hotărârea românilor privind alegerea formei de guvernământ, este o prioritate.

Doamna Marilena Rotaru, dumneavoastră sunteți membru în Colegiul ONG „Alianța Noastră”. Majoritatea membrilor acestui colegiu se află pe lista de candidați ale Partidului Alianța Noastră România, condus de Marian Munteanu. De ce nu candidați și dumneavoastră?

Așa cum am mai spus, îmi respect un principiu personal care m-a făcut să refuz în 1992, propunerea Seniorului Corneliu Coposu, de a intra în PNȚCD și de a candida. Seniorul m-a înțeles și mi-a mai dat astfel încă un motiv de adâncă recunoștință. În 22 decembrie 1989, eu am trăit o stare de libertate pe care mi-am exprimat-o în tot ce am făcut, de atunci încoace, profesional și civic. Dar, ca și înainte de 1989, tot ceea ce am realizat după 1989, m-a plasat pe contrasens, contra curentului.

Poate că exercițiul profesiei timp de 46 de ani câți am semnat emisiuni (în afara comenzilor politice) din cei 60 câți împlinește TVR, mi-au fost cel mai dur antrenament…  Statura morală a Regelui Mihai, ecoul permanent al convorbirilor oficiale și private cu Majestatea Sa, memoria tatălui meu, m-au împiedicat și mă împiedică să pot accepta o eventuală funcție publică într-o republică. Este un gest strict personal.

Îi respect și admir pe cei care s-au implicat în  Partidul Alianța Noastră România, îi încurajez și-i susțin, și văd, cu bucurie și emoție, în acest angajament, o putere de sacrificiu și o atitudine diferită în  politica românească: aceea de a dărui, de a te dărui și a te cheltui, fără să ceri nimic. Este atitudinea unei angajări necondiționate în clădirea binelui național pe care am întâlnit-o exprimată deplin, doar la doamna Doina Cornea și la Corneliu Coposu.

Care este mesajul dumneavoastră pentru județul Olt, cu referire la Marian Munteanu și Alianța Noastră România?

Cel din cuvintele pe care bunica din partea mamei, bunica Ecaterina, mi le-a scris în minte și suflet din primii ani ai copilăriei, dar a  căror înțelegere m-a luminat mai târziu: „Binele trebuie chemat, răul vine singur!”

Dumitru SÂRGHIE

1 COMENTARIU

  1. Nu-l văd pe Pavelescu lângă Marian M!Este criminal dacă nu-l ai pe Pavelescu lângă tine, Mariane!Sau stă ascuns individul de teama criticii?Nu aşa pe ascuns se face politica adevărată în slujba cetăţeanului, fie el turmentat!Dar eu nu cred că voi faceţi politică adevărată!Deşteaptă-te române!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments