Flămânzi, des-goliți de straie și suflet,
copii fără nume, cu-n ultim răsuflet,
cu ochii lor verzi și cătare de șuți,
visează că zboară, că se fac nevăzuți,
că-i cheamă la sânuri părinți nenăscuți,
că au de mâncare, că fac dragoste-n aer,
precum fac delfinii, cu zgomot și vaier,
în valuri de ape-nspumate-ntr-un caier,
din care, celeste, cad boabe de rouă…
Suflete pereche, suflete-amândouă!
O pajură slută, cu ochii de fiară,
cu gheare-stilet, cu clonț de oțel,
spre-o țintă anume, încordată privește,
se-avântă năprasnic, din aripi tot crește,
cum crește neghina nefastă în lanuri,
în țara din care-au migrat idealuri,
ridică în gheare, dintr-un pâlc de arțar,
cu plăgi supurânde pe ochi și pe mâini,
mușcat și de soartă, mușcat și de câini,
inert pe vecie, un trup de sugar…
Imagini sinistre, peisaj de coșmar!
În ritm de manele, subțire-n mijloc,
fără casă și masă, fără neam de noroc,
o țigancă dansează de-a dreptul trăsnit,
și-a pus pălăria în drum la cerșit,
primind câte-un cent, pentru dansu-i dement,
iar pe umerii săi, ciripind a răscruce,
de dragoste bete, infernal de năuce,
păsări negre din filmul lui Alfred Hitchcock,
fâlfâind din aripi și schițând pași de joc,
fumează Camel și beau Piperment…
București năruit, Orient… decadent!
Dumitru Sârghie
