Ales divin cu sânge-albastru
A fost gonit cândva din Rai,
El lumina precum un astru,
Și-acela-i Regele Mihai!
Deși trecut-a prin urgie,
Ne-a pus în suflet Plinătatea,
Accesul la Divin, la Măreție,
Onor Prestigiul și-Autoritatea.
Prințesa Margareta, însoțindu-l,
Aprinde Metafizica Speranței,
Când, în surdină, auzim colindul
Moralei creștineștI și-al Eleganței.
Lumini și raze prefirând în muguri,
Regina noastră, Ana de Bourbon,
Cu Regele alături, prin amurguri,
Ne-a nins cărări, cu flori de anason.
Ce freamăt demiurgic ne-nvăpaie,
Prin melodia Sângelui regal…
Când ne zâmbește Prințul Nicolae,
Redevenim popor substanțial.
“Trăiască Monarhia”, răsună anaforic,
Valoare intrinsecă, Reper, Moralitate,
E Drumul drept, cu Sensul lui istoric,
E drumul spre-Adevăr întru Dreptate!
Acolo unde-i Rege, există Adăpost,
Popor român, popor reînfrunzit,
Cu Regele Mihai avem un Rost :
E proba limpede că ne-am trezit!
Dumitru Sârghie – MITIF
