Mi-a arătat tandrețea și tactul, și iubirea,
Mi-a definit respectul, cu vorba lui calină,
Mi-a spus că, după lauri, vine dezamăgirea,
Bunicul meu, cu pălărie borsalină.
Mi-a indicat cărarea, spre drumul vieții drept,
Și ochii lui adânci străfulgerau lumină,
Mi-a descifrat credința, după un vechi concept,
Bunicul meu, cu pălărie borsalină.
M-a dus să văd pădurea, coliba și izvorul,
Pe unde rătăcise-n trăirea lui deplină,
Știa ce-i fericirea, știa și ce e dorul,
Bunicul meu, cu pălărie borsalină.
Și mai știa preabunul, precis, ca nimeni altul,
Să potrivească-n stele privirea lui senină,
Să-mi lămurească taina văzduhului, înaltul,
Bunicul meu, cu pălărie borsalină.
În muzica naturii și-n poezia vieții,
Mi-a privegheat urcușul, să-mi fie panta lină,
Și m-a salvat adesea din menghina tristeții,
Bunicul meu, cu pălărie borsalină.
Scoțându-și pălăria, atunci când da binețe,
Prin vălurile ceții, găsea mereu cărarea,
Lua apoi bătrânul, cu tact și cu tandrețe,
Tutun din tabacheră și-și răsucea țigarea.
Ce mi-a lăsat bunicul, în dar ca moștenire,
Atunci, în drumu-i ultim, când a plecat în tină?
Exemplul demnității, model de viețuire,
Argintul tabacherei și vechea-i borsalină!
Dumitru Sârghie
