Ce vremuri trăim! Doi scelerați, unul de la Apus și altul de la Răsărit și-au luat Planeta pe persoană fizică pentru a o distruge. Nu contează că o întorc în timp cu o sută de ani… Așa au hotărât ei de dimineață și așa cred ei că va fi pentru totdeauna. Pentru asta mint, eludează adevărul, nu mai țin cont de morală și nici de consecințe. Visează cai verzi pe pereți și consideră că își salvează popoarele, distrugându-le pe toate celelalte.
Și-au pierdut orice urmă de umanitate. Au răsturnat, deja, ordinea firească a lucrurilor. Trebuie pedepsită victima nu agresorul. Distrug tot ceea ce este viața normală a unui vecin, care nu le-a făcut niciun rău, doar că acesta își dorește o libertate și o independență reale. Îi omoară copiii sau ii duc în captivitate, ca pe vremea Imperiului Otoman, care îi lua drept tribut.
Mă gândesc cât de ingrată poate fi istoria! Cum schimbă ea sensul și semnificația a ceea ce pare normal și firesc. De exemplu, cine și de ce, dintre români îi aștepta pe americani în anii 50? Cine și de ce îi așteaptă și acum? Sigur, dacă reprezentanții actualei administrații de peste ocean pot fi considerați reprezentanții Americii ca stindard al democrației în lume.
Niciodată nu l-am suportat pe Putin față de care am avut o repulsie viscerală. Simțind, probabil, pericolul pe care îl reprezintă pentru vecini și pentru lume, în general. Și înțelegând din istorie că, ori de câte ori Rusia a fost puternică, statului român i-a fost rău.
Cât îl privește pe Donald Trump, am fost îngrijorată când a fost ales în primul mandat, temându-mă că ne va lăsa în sfera de influență a Rusiei, cu tot ceea ce presupune asta. Spuneam tuturor celor care se bucurau de alegerea lui: ,, Să dea Dumnezeu ca istoria să le dea dreptate.” Acum, când a candidat pentru a-l doilea mandat, în primul rând, eu nu am crezut că americanii vor alege pe cineva care îndeamnă la violență asupra instituțiilor statului. Adică pe cel care, acum, ne dă lecții de democrație. Când am văzut că a câștigat și, mai ales, cu ajutorul cui, am încercat să mă liniștesc singură, zicându-mi, în sinea mea, că nu poate fi dracu’ atât de negru. Recunosc că nu am realizat proporțiile dramei. Nu neapărat că mă pricep la politică, mai ales la cea internațională, dar cred că nici cei mai mari specialiști în politică, economie sau administrație, nu au anticipat ceea ce se întâmplă astăzi. Tot ceea ce înțelesesem din primul său mandat era că Trump este imprevizibil, nu și iresponsabil.
Sunt îngrijorată pentru viitor și mă întreb dacă Europa, în înțelepciunea ei democratică, va mai putea face ceva în fața tăvălugului unor descreierați, atât de la Răsărit cât și de la Apus?
Elena Sîrghie
