Iubito, s-a obrăznicit natura,
Trei șoareci râd de-o mâță care toarce,
Adolescentele-și amanetează gura,
Un râu ce curge pare că se-ntoarce.
Doi câini ciudați dansează menuet,
Un crin înfrânt prefigurează-o dramă,
Parfumul părului tău violet
Îl simt adânc, până-n celula-mamă.
Cât trupul tău e-un vers încă nescris,
Cu sâni sfioși și coapse-n serpentine,
Te rog ca să nu uiți nici chiar în vis,
Sămânța, care fermentează-n tine!
Vai, cum străbat suspinele-n văzduh,
Patimi fatale-n inimi fremătând,
Din cerul ’nalt coboară Sfântul Duh,
Certându-ne discret: dar până când?
Vârtej de-abis – orgasmul înflorit –
Să-nfioreze chipul tău frumos
Și amândoi să ne trezim din vis,
Căzând spre cer, în hău privit de jos!
Dumitru Sârghie
