Clasa politică din România, pe care, în treacăt fie spus, eu unul nu dau doi bani, este împărțită în două tabere în privința situației din Republica Moldova: o parte o condamnă pe Maia Sandu și pe ACUM, care se declară proeuropeni, pentru că s-a aliat (contra naturii!) cu Igor Dodon și Partidul Socialiștilor, știuți fiind ca proruși, antieuropeni și antiromâni, cealaltă parte o aprobă și susține că trebuia să fim primii care să recunoaștem guvernul său. Aceeași situație o regăsim și în rândul analiștilor politici, al așa-zișilor analiști politici (cu mult mai mult decât primii) și al reprezentanților mass-media, cei mai mulți dintre aceștia vânduți unor grupuri de interese sau unor baroni locali și moguli care le alimentează ”tonomatele”. Toți însă deplâng la unison faptul că România ar fi trebuit să se afle ”în capul mesei” în chestiunea aceasta.
Tuturor acestora, eu, care nu fac parte din nicio categorie mai susmenționată și nici nu mă pretind analist politic, le spun că sunt proști „întecăruiți”, fiindcă n-au priceput de ce UE, SUA/NATO și Rusia, recte Angela Merkel, Donald Trump și Vladimir Putin s-au pus de acord peste capul României în ceea ce privește Republica Moldova, cel mai avantajat din această ”afacere” ieșind fără nicio îndoială ultimul!
Dar, până la explicația mea – de ce-mi permit să-i categorisesc astfel, vreau să fac două precizări. Prima: am băgat ca niște proști ce suntem miliarde de euro și de dolari în ”fundul” Republicii Moldova, bani care acum sunt deja duși ”pe apa sâmbetei”! A doua: ne tot lăudăm că majoritatea membrilor guvernului Maia Sandu au și cetățenia română și că procesul de acordare a cetățeniei române cetățenilor din Republica Moldova continua în ritm accelerat, fără a sesiza faptul că această acțiune este doar un moft tipic românesc, un „aflat în treabă”, fără niciun fel de valoare, ba, dimpotrivă aș putea zice, căci, veți vedea – se va întoarce ca un bumerang împotriva noastră!
Și acum să le spun tuturor mocofanilor care deplâng faptul că ”jocurile” s-au făcut peste capul României, de ce s-a întâmplat asta. Trec peste faptul că de aproape trei ani de zile România a fost condusă în cel mai jalnic mod cu putință, ajungând ”de râsul curcilor”, dar și cu o conducere performantă situația nu ar fi fost alta. Trec și peste faptul că UE, și în special Germania, au interese economice în Rusia, tot la fel ar fi fost situația. De ce? Simplu! Să presupunem – ipotetic, desigur – că în curând toți cetățenii Republicii Moldova vor deveni și cetățeni români (faceți vă rog analogia cu frenezia cumpărării de terenuri de către maghiari în Transilvania – fapt mult mai periculos și mai subtil decât ne închipuim noi!). Asta înseamnă că Republica Moldova se va uni cu România? Nici pe departe! Astăzi ne putem lua adio de la faptul că asta se va întâmpla vreodată, Republica Moldova va fi veșnic și pururi la cheremul Rusiei, al cărei obiectiv major este recuperarea Ucrainei! Nici NATO (SUA/Marea Britanie) și nici UE nu vor ca această unire să aibă loc! Și, culmea, după părerea mea, bine și fac! Păi își închipuie cineva că cele două blocuri occidentale riscă un conflict major cu Rusia, care ar degenera rapid într-un război mondial distrugător permițând unirea Republicii Moldova cu România? Și unde ar fi, mă rog, granița UE cu Rusia în cazul unirii? Pe Nistru? Dincolo de Nistru, când Transnistria n-a făcut parte din România Mare? Și ce facem cu Bucovina? O lăsăm de izbeliște în mâinile ucrainienilor?
Iată de ce România n-a contat „nici cât e negru sub unghie” în acest „joc”! Noi, continuăm ”să ne dăm în stambă” și să „lătrăm ca câinii la lună”! Dar ce mă uluiește cel mai mult este puținătatea inteligenței și culturii politice a celor care ar trebui să analizeze/judece astfel de „jocuri”, pentru a desluși adevărata lor miză. Suntem pur și simplu jalnici! Dăncilizarea României nu mai poate fi oprită! Culmea este că ne merităm soarta cu vârf și îndesat, excepțiile nu sunt decât ”victime colaterale”. Vă reamintesc: dacă cineva își bate joc de mine, o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta singurul vinovat sunt eu!
Marian Pătrașcu