AcasăEditorialCine este „generalul” din PSD?

Cine este „generalul” din PSD?

„Cre’ că, încet-încet, am devenit camarazi. Și știu, Mariuse, ce făcuși tu azi, că ai strâns toată Oltenia aicea. Și aproape toată partea bună a Guvernului României (…). A fost muncă susținută, și fără să-l supăr pe Marius, asta este… Mariuse, astăzi, această conferință a fost un pic mai mult despre d-l Paul Stănescu. Se consideră că cele mai multe voturi le iei, atunci când ești ales prima oară și, apoi, când te retragi. Dar nici eu, nici nea Paul n-avem de gând să ne retragem. Așa că mai faceți un pic de economie de aplauze… A fost un moment foarte dificil în partid, după ce am pierdut alegerile… Eu cu d-l Paul Stănescu, cu nea Paul, încercam să creăm un echilibru (…), să lămurim anumiți colegi, că nu e cazul să plece din partid, să încercăm o anumită coerență. Mi-a fost și îmi este ca un frate mai mare, Paul Stănescu, iar după ce am rămas „orfani”, normal că am plusat și am stat de vorbă cu el cum ai sta de vorbă cu un părinte…

Și spun foarte clar: eu cu Paul Stănescu am fost și rămânem împreună și împreună o să plecăm. Deși, nici eu și nici nea Paul nu avem de gând să plecăm!”

Am citat, în aceste rânduri, dragi cititori, un fragment din discursul lui Marcel Ciolacu, președintele en-titre al PSD, prezent la Conferința Județeană de Alegeri a PSD Olt.

Nu vreau să bag bățul printre gard, cum se spune în popor, însă, între vorbitorii de la microfonul acestei ample și puternice manifestări politice social-democrate (poate cea mai puternică și reprezentativă, din ultimii 20 de ani), d-l Ciolacu a fost cel mai incoerent. Mai mult, prin discursul lui incomprehensibil și ușor gângav, a lăsat totuși impresia că îl deranjează popularitatea lui „nea Paul”, dar că lui nu-i pasă și că va rămâne împreună cu acesta, până vor pleca… împreună. Și asta, în ciuda faptului că niciunul nu are de gând să plece.

Deși venise cu un discurs scris, Marcel Ciolacu a făcut eforturi supraomenești să vorbească liber, mimând o anume fermitate și dorind să asigure auditoriul din sală, câtă frunză și iarbă, că între el și „nea Paul” este o armonie de granit, admițând, chipurile, că se adapă din înțelepciunea secretarului-general al PSD care, știm cu toții, a avut curajul, atunci când nimeni nu mișca în front, să-l înfrunte pe Liviu Dragnea. Pe cel căruia, atât Ciolacu, cât și Grindeanu, îi lustruiau, din când în când, sculele, pentru a avea baftă la pescuit, în lacul Belina.

Insistența cu care Marcel Ciolacu a vrut să ne arate unitatea de monolit dintre gruparea lui Paul Stănescu și gruparea sa, arată exact contrariul, anume faptul că, în PSD, sunt două entități, ușor antagonice: una sub bagheta lui Paul Stănescu și Gabi Firea și alta coordonată de Marcel Ciolacu și… alții.

În momentul în care vom afla că Gabi Firea va fi candidatul la președinția României, tot atunci vom conștientiza și cine este „generalul” din PSD! Adică, „nea Paul”!

Dumitru Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular