Puține școli au șansa unor monografii complete, sau aproape complete, fiindcă e practic imposibil să cuprinzi tot. Poate cuvântul monografie, e prea mult spus. O carte – bijuterie despre „Colegiul Radu Greceanu” din Slatina, a scris, elevul, profesorul, metodistul, directorul, inspectorul, generalul, și senatorul Dumitru Nica. Cartea a fost scrisă pasional, cu sute de personaje care defilează în amintirea și în arhiva autorului. Se dorea a fi un argument întemeiat pentru respectul unei școli de elită, dar, deocamdată rămâne ca un vin bun ce va fi savurat cu multă admirație, atunci când se învechește. Autorul, fostul elev al liceului, a urcat toate treptele ierarhice din învățământ, cu excepția funcțiilor ministeriale.
Bine structurată pe capitole distincte, cartea poate fi apreciată ca un reper cultural în domeniu. Lectura trezește nostalgii directe sau indirecte, ale celor trecuți prin viață. Tot atât de bine, poate să aprindă dorința unor adolescenți pentru venirea lor la această școală. Cu siguranță, este o școală fanion, care luminează, și de unde se pot lua fotoni.
Promovarea cărții înseamnă promovarea școlii și o cinstire adusă înaintașilor, veteranilor, dascălilor, și miilor de absolvenți. Poate că autorul face umbră, și câteodată umbra deranjează, dar nu asta și-a dorit să facă. Realitatea e că a muncit mult, chiar a trudit, încă din primii ani de profesorat. Colecția de reviste din Gazeta Matematică pe anul 1968, stă mărturie ca document oficial.
Fotografii, amintiri, reportaje, articole, reviste, comentarii, persoane, clase întregi de elevi, oameni și faptele lor, sunt adunate toate între coperțile acestei cărți. Cartea mustește de o vastă cultură pedagogică și de numeroase exemple de bună practică. „Boier”, așa cum l-au numit multe generații de seraliști, autorul nu suflă nici o vorbă despre cei care l-au săpat. Înțelegem și bunele intenții, că nu zice mai nimic, despre victimele colaterale din malaxorul serviciului didactic, atât la elevi cât și la profesori. Despre un anume profesor, numai de bine, dar cunosc personal o absolventă cu vârsta înaintată, care poartă esofag sintetic, deoarece, eleva terorizată și chinuită fiind cândva, a băut leșie de sodă caustică. Sigur, e absolut firesc, că mesajul cărții focalizează altceva, dar toate fac parte din viață, și bune și rele. Cred că cel puțin o aluzie nuanțată politicos ar fi fost binevenită, deoarece cazul nu este singular. (Festivismul excesiv erodează).
E o mare satisfacție să citești chiar în primele pagini ale cărții, o informație dragă din literatura română veche, ce se studia la începutul clasei a noua. În manualul de atunci scria că Biblia a fost tradusă pentru prima dată la noi, de frații Șerban și Radu Greceanu. Multe cunoștințe pot fi aflate sau reamintite, dacă există răbdare și vocație de cititor. Exemple sunt multe în carte. Spiru Haret este un exemplu de ministru, doctor în Mecanică Cerească, la Paris. De reținut că, un crater de pe Lună, se numește Craterul Haret. Da, este o primă informație luxuriantă din prefața cărții, care dă fiori de patriotism și admirație, e ceva înălțător și tonifiant.
Totdeauna un mediu favorabil a permis afirmarea valorilor tinere. Aspirațiile elevilor din liceu sunt contagioase și pot trece dincolo de limitele imaginației. Totul se schimbă și evoluează rapid, datorită generațiilor succesive care cumulează și cultivă tezaurul existent. În căutarea unui mediu compatibil cu dorința, sunt îndreptățite rugăciunile candidaților la examenul de admitere : „Doamne, ajută-mi să fiu elev al acestui liceu”.(pagina 51)
Toate revistele liceului tipărite de-a lungul timpului, au fost ca niște candele aprinse permanent. Candele cu lumină erau revistele, chiar dacă pe coperta lor a existat temporar, un desen cu „secerea și ciocanul în mâna Zburătorului”. Majoritatea articolelor au fost scrise de elevi, așa cum gândeau ei atunci. Poate că acum văd lucrurile altfel, cu alți ochi, dar primele încercări jurnalistice înmugurite, nu se vor uita niciodată. Aprecierile absolvenților la aniversările sărbătorite de liceu, sunt concludente : „Colegiul este un standard, e un criteriu superior, e o invitație permanentă la calitate și performanță, colegiul este o istorie care coboară din veacul regal (1884)”. (Mare păcat, că Liceul Agricol Strehareți, înființat în anul 1883 prin Decret regal de Regele Carol I, a fost recent înmormântat).
Invitațiile la „Centenarul întârziat” (1994), aminteau de chemarea unui mare dascăl : „veniți din toate părțile, veniți la izvorul tămăduirii”, veniți să luați lumină. Reîntâlnirile colegilor de altădată au fost întotdeauna emoționante, cu multe povești de viață, cu multe întrebări și răspunsuri, cu declarații și promisiuni, cu flori ale „mărului de lângă drum”, din versurile unui „toboșar al vremurilor noi”. Nostalgia unui academician din lumea medicală, este evidentă, atunci când mărturisește că „Grădiștea era locul preferat de refugiu, în orele libere… Pădurea Strehareți era loc de liniște și încântare – mai ales primăvara”.
Marele jurnalist Jean Andreiță, poet, prozator, traducător, „pălmaș al condeiului” așa cum s-a autodefinit, face parte integrantă din generațiile de aur care au înnobilat valoarea liceului absolvit. În anul 2019 a fost onorat cu Marele Premiu oferit de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). O motivație frumos nuanțată de un confrate, argumentează că premiatul „a trudit într-o meserie grea, într-o continuă vânătoare de fluturi și a făcut din gazetărie o cămașă de fiecare zi… a umblat pe toate șantierele… pe toate câmpiile unde se leagănă grâul”. Elogiu și cuvinte de laudă meritată, aduce ziaristului și bunului său prieten Mihai Barbu, excelent profesor de matematică, fost director și autor de monografie comunală : „blând, strălucitor în acțiuni, cu structură sufletească de luptător pe tărâmul literelor și al ideilor, scriitor autentic și de superioară calitate…”.
Regretabil ar fi, să nu fie semnalate vorbele frumoase scrise în prezenta carte despre performanța fostului director Ion Țecu, despre informaticianul Vasile Voinea, vechi colaborator la Gazeta Matematică, olimpic, absolvent și profesor din pepiniera liceului.
Prin orice școală, elevi și profesori trec necontenit, trec ca apa și rămân amintirile, rămân nostalgiile. În fiecare an școala se regenerează cu alți elevi, și periodic cu alți slujbași ai catedrelor. Așa a fost și este peste tot, inclusiv la Colegiul Radu Greceanu din Slatina. Trecutul rămâne în caseta aducerilor aminte, însă prezentul macină activități didactice și educative, cu oameni noi.
E imposibil să-i nominalizezi pe toți de la Colegiul Greceanu, fiindcă sunt mulți și buni, adică performanți în diversele lor domenii. Doamna profesoară Elena Sîrghie este o împătimită de istorie locală. Doctorul în filozofie Gheorghe Moise și directorul adjunct Cătălin Barbu, informatician de top, fac parte din valorile profesionale tinere, ce garantează perenitatea colegiului și puterea lui germinativă. Și profesorul Victor Iacobescu, poet sensibil și inspector general adjunct, face parte din actualul echipaj performant al liceului. (Calitatea umană este decisivă. Orice poate deveni ruină măcinată de timp).
Prezentarea cărții ar fi foarte vastă, dar ar putea să fie încheiată cu citarea unui personaj real din jurnalul geologului–scriitor Ion Lazu (absolvent al L.R.G., coleg cu vicepriministrul Anton Vătășescu și cu ambasadorul Caius Traian Dragomir), care declară că „a ținut la principiile sale și nu s-a putut racorda la rigorile unui timp ticăloșit”. Cred că cea mai compatibilă finalizare poate fi făcută citându-l pe Jean Andreiță, prietenul autorului, ce încheie introducerea cărții de la pagina 7, cu următoarea urare : „Drum bun carte frumoasă… Cinste cui te-a scris !”
PROF. TEODOR NEDELEA
