Freamăt romantic, rememorare a tinereților sale fecunde și nostalgie a iubirilor de altădată, cartea de versuri „Comorile umbrei”, semnată de Marin Rada și lansată recent la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina, redeschide iubirii universale un orizont fără limită, oferit parcă de Dumnezeu, printr-o concesie cerească. Poezia lui de dragoste este o demonică și, în același timp, o îngerească reînflorire a acestui nobil sentiment al iubirii care se va sfârși odată cu lumea. O carte despre luminile și umbrele dragostei, o carte a „nostalgiei Paradisului pierdut”, cum ar spune Mircea Eliade, o carte care-l poate defini pe autor ca fiind un reporter al eternității, având în vedere mesajul liric penetrant care are un caracter remanent și nicidecum efemer, cum încerca să spună, cu ocazia lansării, un distins invitat.
Sinele poetului Marin Rada răbufnește artezian în poemele sale, iar „Comorile umbrei” sunt tocmai luminile ce străjuiesc aceste poeme, fiindcă poezia e însăși umbra străluminată a sufletului său, din care se aude „râsul fericit al femeii”, ce-i dăinuie în sânge.
„Scrisorile lui neterminate” nu se vor termina, desigur, niciodată, acest fapt asigurându-i, de altfel, posteritatea creației. Titlul cărții „Comorile umbrei” este exact ce-i trebuia acestui volum, în care, uneori poemele se scriu singure („Poemul acesta / se scrie singur / sub privirile / care nu mai sunt”) și, mai mult, îl rescriu pe autor, cel care, așezat „La masa de scris / așteaptă cuvintele, / de la stânga la dreapta, / de la răsărit la apus, / numai ele poartă povara aleasă, / numele poetului / este doar lacrima / care le-a plâns.” (Numele poetului)
Crinii sunt florile imperiale ale acestui volum, din care nu lipsesc nici fluturii din volumul „Pledoarie pentru fluturi și cer”, în care autorul explorează suișurile și coborâșurile iubirii, erotica sa rafinată depășind individuația persoanei în sine, căci, în ciuda faptului că mesajul său liric este universal, cum am mai spus, poetul nu poate să se ascundă „la nesfârșit / în carte”, deoarece „se văd / cum înfloresc / în suflet / crinii / după moarte.” (Crinii)
Marin Rada are „sufletul îmbrăcat în cuvinte”, cuvinte care nu se sfiesc să stea „pe noptiera iubitei”, în timp ce „sărutul mușcă miezul unui măr. ” Deși, din iubirile de altădată nu iau rămas decât „pălăria și sufletul”, poetul declamă feeric: „Iubita mea vine / cu primul tren/ într-o gară / din care-am plecat / amândoi.” E gara sufletului comun, e umbra unui vis care dăinuie în cerul minții autorului, invadat de poezie.
Ce fericit poate fi un poet care încă vede scris pe scoarța unui copac cuvântul „Iubire” și cât romantism nealterat de trecerea timpului poate să-i rămână în ființă! El se imaginează la marginea mării, cântând la pian, având repertoriul scris pe nisip, lângă numele iubitei, iar, în palmele lor, unele în celelalte, „ca două respirații fără de timp”, urmează să se așeze fluturii poeziei. O poezie, în care iubita e prima și ultima strofă, iar la mijloc – sufletul poetului, cu umbra străluminată a iubirilor trecute și, de ce nu?, prezente.
Poetul nu-și uită nici părinții : „Mama spală / uneori, / norii cenușii / și șterge / cu o eșarfă / multicoloră / albastrul cerului” … Sau: „Tatăl meu / își mutase casa / în gânduri / și nu știa / dacă pașii lui se aud / ori numai puii de lup / lângă roțile carului…”
Ninsorile vieții, copacul blagian, în miezul căruia îi bate poetului inima, buchetul miresei, dansul („Ți-atingeam / cu o adiere în vis / răsuflarea), trenul care transportă iubiri și despărțiri, ploile de toamnă, risipirile și râurile de cuvinte, parfumul de femeie, care ne amintește de Al Pacino, Fata Morgana, curcubeiele iubirii, lacrimi de fericire și tristețe, așteptările, păpădia – simbol al risipirii, pierzaniei și destrămării sufletești, strigătul…etc, iată subiectele unei cărți de poezie care musai trebuie citită. Cu o astfel de carte la îndemână, te poți consola de neantul lumii și îți poți reinventa existența, care nu are vârstă.
Felicitări, domnule, Marin Rada!
Prof. dr. Ștefania Marineanu
