Compania de Apă Olt a finalizat contractul de execuție lucrări CL 17 „Extinderea rețelelor de apa uzata pentru aglomerarea Piatra-Olt – Găneasa”
Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (PDDTJ)
Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM)
Compania de Apă Olt continuă investițiile prevăzute în Proiectul Regional „Dezvoltarea Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020” (cod SMIS – 133612) în cadrul „Priorității 1 – Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară” vizând promovarea accesului la apă și o gospodărire sustenabilă a apelor conform RSO 2.5, program sprijinit financiar de Comisia Europeană și are drept obiectiv modernizarea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare din aria de proiect a companiei.
Urmare a finalizării perioadei de eligibilitate a cheltuielilor aferente programului POIM 2014-2020, la data de 31.12.2023, se impunea etapizarea Proiectului regional, urmând ca a doua etapă să fie finanțată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, cu respectarea condițiilor de eligibilitate aferente. Compania de Apă Olt a semnat în data de 28.05.2024 Contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020 – etapa II” finanțat în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027/Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, cu respectarea condițiilor de eligibilitate aferente.
În acest sens, Compania de Apă Olt a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Actul Adițional nr. 4 la Contractul de Finanțare nr. 279/19.11.2019, aferent etapei I, pentru o valoare totală de 453.540.965,31 lei, valoarea totală eligibilă a primei etape a fost de 382.167.901,21 lei fără TVA, din care contribuția UE a fost de 305.352.153,07 lei fără TVA. Bugetul de stat a finanțat Proiectul Regional cu 46.700.917,53 lei fără TVA, bugetul local cu 7.184.756,54 lei fără TVA, iar contribuția beneficiarului – Compania de Apă Olt a fost de 22.930074,07 lei fără TVA.
Pentru continuarea derulării lucrărilor a fost semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de Finanțare nr. 16/28.05.2024 cu o valoare de 906.041.950,72 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 764.948.716,52 lei. Contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene este de 611.194.024,50 lei, contribuția bugetului de stat este de 93.476.733,17 lei, contribuția bugetului local este de 14.381.035,86 lei, iar contribuția beneficiarului – Compania de Apă Olt este de 45.896.922,99 lei.
Pentru unul dintre cele 26 contracte de lucrări din cadrul Proiectului, respectiv contractul CL 17 „Extinderea rețelelor de apa uzata pentru aglomerarea Piatra-Olt – Găneasa” lucrările au fost finalizate.
Prin intermediul contractului CL 17 au fost realizate investiții care au vizat îmbunătățirea sistemului de canalizare, astfel:
– Extindere rețea de canalizare menajera – 24,34 km;
– Construcție stații pompare apa uzata – 15 buc;
– Conducte de refulare noi – 7,14 km.
Ca urmare a investițiilor realizate, prin acest contract, la sistemul de canalizare care deservește aglomerarea Piatra-Olt – Găneasa se asigură respectarea standardelor UE pentru epurarea apelor uzate, se reduce riscul asociat de poluare a apei subterane și de suprafață.
Valoarea finală a lucrărilor executate: 31.870.625,02 lei fără TVA, din care 14.342.992,43 lei plăți efectuate în cadrul POIM și 17.527.632,59 lei plăți efectuate în cadrul PDD.
Data ordinului de începere: 17.08.2020
Proiect cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă
Date de contact: Compania de Apă Olt, Str. Artileriei nr. 2, cod poștal 230072, Slatina, județul Olt, România, Tel: 0249 431 750, Fax: 0349 401 168, E-mail: uip@caolt.ro, web: www.caolt.ro,
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro




