Știam mai de demult că demnitatea și credința în Dumnezeu ale lui Paul Stănescu, încă vicepremierul României și ministrul Dezvoltării, vin din neam, iar pentru a arăta și opiniei publice această convingere, în urmă cu câteva zile, am fost acasă la părinții lui, Aristița și Constantin, doi oameni cu frica lui Dumnezeu, români adevărați, ospitalieri, iubitori de dreptate și adevăr.
Aristița și Constantin Stănescu ne-au primit în foișorul acela cochet, cu o masă lungă, din lemn masiv, și scaune destule, pentru toată familia și, de asemenea, cu un TV pe sticla căruia se derulau secvențe cu Liviu Dragnea, în momentul în care acesta îi interzicea Vioricăi Dăncilă să vorbească cu ziariștii. Am rămas puțin siderat, când gazdele mele mi-au urat „La mulți ani”! „Știți, când ne-ați anunțat că veniți la noi, am realizat că astăzi, 25 septembrie, se celebrează Ziua Sfântului Cuvios Serghie de la Radnej, care se ocupa de vindecarea trupească și sufletească. Acest ascet, care nu a ținut seama de slava omenească, a fost și a rămas un exemplu pentru monahi”, ne-a spus mama Aristița, adică mama vicepremierului Paul Stănescu.
Habar nu aveam de Sfântul Cuvios Serghie de la Radnej, dar le-am mulțumit pentru urare și le-am promis că nu voi uita niciodată ziua de 25 septembrie, o altă zi din calendar, înaintea celei de pe 26 octombrie, când se celebrează Sfântul Dumitru.
Mama Aristița ne-a servit cu bucate alese, cu țuică de împărtășanie și cu un vin demisec alb din podgoriile Drăgășanilor. Am vorbit despre unele, despre altele, despre nepoți, despre realizările d-lui Stănescu senior, din cele trei mandate de la Primăria Vișina, despre câte-n lună și-n stele, tot gândindu-mă să iau „taurul de coarne”.
– D-le Stănescu, băieții ăștia ai dumitale (Paul – vicepremier și Sandu – deputat) te mai bagă în seamă, de când au ajuns așa de sus?
– Domnule Sârghie, noi suntem o familie unită și cu aplecare spre Dumnezeu. Ne întâlnim aproape în fiecare duminică aici… Eu, Artistița, copiii noștri cu copiii lor și, câteodată, avem și musafiri, oameni simpli ca noi sau chiar persoane din cele mai înalte cercuri politice și administrative de la București. Chiar și Liviu Dragnea a fost aici de mai multe ori.
Paul are o fată și un băiat, iar Sandu are doi băieți. Copii cu carte, studioși și foarte respectuoși. Niciunul dintre ei nu s-a molipsit de năravurile ăstea din ziua de azi, niciunul nu s-a rătăcit și, mai mult decât atât, sunt ca și noi, ca și părinții lor, credincioși. Parcă-i aud cum strigă, încă de la poartă: „Mămăiță, ne e foame!” Mergem cu toții la Biserică și apoi venim aici la masă, mâncăm, bem un pahar cu vin și punem țara la cale, cum se spune.
– Cum e viața după primărie, d-le Stănescu?
– Să știți că mai stau și acum pe acolo. Fiindcă, după ce am plecat eu, n-au mai venit gazele. Actualul primar, care mi-a fost vice, e băiat bun, dar… vorba ceea, îi mai trebuie un pic de viteză. Înainte de a veni eu la primărie, erau două becuri în toată comuna: unul la gară și unul în centru. Odată, Aristița, nevasta mea, a avut tensiunea 22. Moarte de om, nu altceva… Erau doi medici, cu asistente, la dispensar pe care îi găseai rar. În două săptămâni am obținut aprobările pentru un Centru de Permanență, pe care l-am și făcut în toată regula.
Unui om, săracul, i-au ars casa, calul și vaca și atunci am făcut demersuri pentru înființarea unei unități de pompieri. Mă durea sufletul… Am luat toate aprobările de la București, dar președintele CJ Olt de atunci, Jenel Copilău, mi-a spus că va face această unitate de pompieri la Corabia. Eu i-am spus, mai în glumă mai în serios, că-mi dau foc și i-am și argumentat de ce e mai bine la Vișina: pentru că e un loc central, la care pot avea acces și comunele Vișina Nouă, Rusănești, Brastavățu, Cilieni. Până la urmă Copilău a rupt hârtiile cu Corabia și mi-a zis: „Bine, domnule, fă aici, la Vișina, unitatea de pompieri!” Și am făcut-o. Acum avem două mașini de intervenție și trei salvări, mai ceva ca la oraș.
Am făcut o piață agro-industrială și una comunală, sală de sport mare, școli dotate european, cămin cultural. Am mutat sediul de poliție de la Vădăstrița aici, la noi. Dacă am fost bun, lumea vă spune. Și copiii de clasa I mă salută și îmi spun și acum „domnule primar”. Mai merg, din când în când, pe la primărie să-mi dau cu părerea.
_____
– Hai mai taci, nu te mai lăuda atâta! Fii mai smerit!, se aude glasul mamei Aristița. Ai 80 de ani. Mai lasă și pe alții să facă! Eu, maică, am 78 de ani și nu mi-e teamă decât de un singur lucru: acela, ca unul dintre noi, să rămână singur… Asta rămâne la voința lui Dumnezeu.
_____
– Un lucru mă întristează rău, revine seniorul Stănescu. Natalitatea scăzută, domnule. Așa cum, e în toată România, e și la noi la Vișina. Mor 50-60 de oameni pe an și se nasc 3-4. Începând cu 2004, până în prezent, din 3728 de locuitori, comuna noastră mai are 2700. Nu prea mai e lume pe stradă ca înainte și nu mai auzi glasuri de copilași cum era odată. La două zile, moare un om…
– D-le Stănescu, am informații că bunicul și tatăl dvs. au suferit rigorile Securității comuniste… Ce ne puteți spune despre acest lucru?
Bunicul meu, Constantin Stănescu, zis Maca, avea 10 copii, 8 băieți și două fete. Mâncau 36 de oameni la masă, atunci: feciori, gineri, nurori, nepoți. Da, înaintașii mei au avut probleme cu securitatea comunistă. Bunicul meu a murit în pușcărie la Caracal. Mi-aduc aminte că tata avea o batoză de treierat și un nepriceput, din neștiință, i-a dat foc și a ars aproape în întregime. Tata, săracul, plângea și nu știa ce să mai facă. Dar bunicul l-a bătut pe umăr și i-a zis: „Lasă, bă, că o să cumpărăm noi altă batoză. Acuma bucură-te că ți s-a născut un băiat!” Eu eram băiatul acela, Constantin Stănescu, pe numele bunicului meu.
Bunicul a fost aghiotant de jandarmi, avea o echipă de 12 jandarmi, care mergea călare în 17 comune. L-au arestat pentru că nu a vrut să devină comunist… Trece omul prin multe în viața lui, domnule Sârghie. Doamne, câte a mai tras și tata! Îl duceau la Securitate și-l băteau ca pe un câine. Comandantul Securității, unul Nica, cel care-l bătea pe tata, a murit, Dumnezeu să-l ierte!, în mijlocul străzii, la Corabia. Nu l-a iertat Dumnezeu. Dar urmașii lui Nica sunt astăzi la SRI.
Tata nu era în niciun partid. Dar fiindcă era notar la primărie (eu i-am găsit hârtii, documente din timpul lui), aceștia îl obligau să fie turnător. Și tata n-a vrut, nici în ruptul capului să-și toarne consătenii la Securitate. Odată a venit acasă bătut rău și m-a rugat să urc în pod cu el să-mi povestească cele întâmplate. A murit la 61 de ani și am rămas în urma lui șapte copii. A fost un om foarte serios și gospodar. Curtea noastră era plină de mașini de treierat, de acele combine tip vapor, de batoze, vite, grâne, păsări.
Până au venit comuniștii. Aveam 18 ani, când a venit la mine președintele CAP, contabilul și doi securiști. Unul dintre securiști mi-a pus pistolul în piept și apoi ne-au luat tot: combine, batoză, vite, căruță… dar Dumnezeu i-a luat și pe ei, după aceea, foarte repede.
– D-le Stănescu, ce părere aveți despre referendumul privind familia tradițională și despre referendumul pentru schimbarea denumirii județului Olt în Olt-Romanați?
Referendumul ăsta pentru familie e o prostie. Noi suntem creștini de 2000 de ani și știm, de tot atâta timp, ce înseamnă familia creștină, egalitatea dintre soț și soție și despre dreptul și îndatorirea acestora de a-și crește și educa pruncii. Iar căsătoria înseamnă unirea dintre un bărbat și o femeie, încheiată legal. Scrie asta și în Codul Civil.
Despre Referendumul pentru Olt-Romanați am o părerea bună. E un fel de reparație istorică. Asta a fost istoria.
Dumitru Sârghie
– va urma –
