Sunt astăzi copiii noștri chitare care plâng la margine de veac și de prăpastie. Părăsiți de legi drepte și de stăpânire, copiii noștri plâng deseori în deșertul uitării, suflați de vântul siberian al unei guvernări năuce. Plâng copiii noștri, plâng cu boabe mari de rouă, oglindite în roșul pur al florii de mac…
Urmele plânsului lor se transformă în elegie…iar chitarele plâng. De ce plâng chitarele? Pentru soarele scăpătat în amurg al copiilor noștri. Pentru acea oază a libertății, a viselor și comorilor sufletești de care – iată – copiii noștri sunt lipsiți. Plâng în așteptarea unor conducători capabili să țină cont de existența lor.
Fiii și fiicele noastre plâng pentru acea oază a libertății de exprimare… Plâng la umbra insolenței acestui guvern-căpcăun, care se iubește doar pe sine. Un guvern care urăște și strivește totul în calea lui. Ca șenila unui tanc muscălesc, care calcă pe puritatea florii de iasomie.
Lupta spirituală a copiilor noștri cu aceste vremuri neguroase este , de fapt, lupta noastră, a părinților, cu sistemul cripto-comunist a lui Ion Iliescu, transfigurat în Viorica Dăncilă… Suntem derutați de hăul deschis de acești golani ai istoriei, iar deruta noastră s-a transmis organic și la copiii noștri.
Este o certitudine: umanitatea zace-n șanț ucisă, iar limba copiilor noștri a devenit o șoaptă pribeagă, un murmur pios, care anunță o răscruce a istoriei. Florile noastre de iunie – pruncii noștri – au, totuși, puterea să rostească, pe la colțuri, marile cuvinte ale mândriei de a fi români, visând, alături de noi, la adevăratele comori ale civilizației.
Tandrețea și deschiderea, care se întrezăresc după alegerile pentru Europa le-au arătat pruncilor noștri o nouă Speranță. Speranța că unui rău istoric i se poate opune, totuși, BINELE! Speranța că, în sfârșit, o altă clasă politică poate lucra în interes general, nu doar în interes de clan și gașcă, așa cum s-a petrecut până în prezent…
Urmele dezastrului lăsat de actualii conducători ai țării se șterg greu, atât din punct de vedere al recuperării destinului unei patrii furate, cât și din punct de vedere al năravurilor încuibărite la vârful țării, de-a lungul timpului. De stânga sau de dreapta, politrucii noștri au fost solidari în devalizarea țării, dar – așa cum v-am mai spus – speranțele sunt fără margini.
Lașă, ipocrită, perversă și copărtașă la Răul generalizat, chiar și după Dragnea,
Opoziția ezită încăierându-se în orgolii prostești, ceea ce ne determină, pe noi părinții, să girăm, moral și sufletește, o Cruciadă a copiilor noștri, o cruciadă ca un sul de foc în istorie, care se plămădește în tăcere, și care-i va pune pe fugă pe toți cei care , astăzi, ne nesocotesc atât prezentul, cât și viitorul.
Luminoși la suflet, deși săraci, copiii noștri nu știu să urască. Nu au nimic cu odraslele politrucilor care trăiesc în îmbuibare și infatuare. Ei cer doar egalitate de tratament public în baza dreptului la viață și la demnitate. Dar dacă nu urăsc, ei nu înseamnă că și uită nemernicia. De aceea, avem convingerea că ei vor fi luptătorii de mâine, care vor cuceri locul de cinste al acestei țări si al acestui județ împilat, jefuit și oprimat.
Undeva, cândva, copiii noștri vor recupera ceea ce noi, din lașitate, n-am reușit să recuperăm, după Revoluție: armonia dreptului egal la Educație, Muncă și Viată! Ei
vor fi aceia care ne vor reda și nouă demnitatea, mai devreme sau mai târziu. Ei ne vor scoate din această convalescență colectivă, pentru că nu vor mai putea suporta lacrimile mamelor lor și deznădejdea taților lor, atât de umiliți de indivizi străini intereselor acestei țări și acestui județ jecmănit.
Manifestările copiilor și părinților care vor fi astăzi în Slatina reprezintă chiar începutul Cruciadei Copiilor Slătineni, ca semnal că stăpânirea actuală se va prăbuși în neant, iar – în urma ei – figurile aureolate ale copiilor noștri se vor înălța sub raza izbânzii de mâine. Solidaritatea păgână și devalizatoare a politicienilor noștri, roșii, galbeni ori de orice altă culoare politică, se va nărui precum un castel din cărți de joc.
Iunie Întâi de la Slatina dă semnalul următoarei Revoluții. E de datoria noastră, a celor care mai credem în democrație și în Dumnezeu, să ne unim în jurul idealurilor copiilor noștri, atâta timp cât noi n-am știut să ne apărăm propriile idealuri, copii noștri fiind cei care ne vor priveghea întomnarea și îniernarea vieții și care ne vor izbăvi de toate păcatele pe care noi le-am comis – cu voie sau fără voie – de-a lungul propriilor noastre rătăciri…
Iunie întâi e ziua copiilor noștri cu suflet neîntinat, copii care ne vor mai salva încă o dată în istorie. Doamne-ajută!
Dumitru Sârghie
