Când vorbești cu lemnul și el se lasă modelat după voia ta și după zvâcnetul inimii tale, atunci se cheamă că te numești Gheorghe Tănase, din comuna Corbu, județul Olt.
Meșteșug artă și tradiție – iată o troiță a cuvintelor reprezentative pentru Gheorghe Tănase, artistul nostru popular, cel care, printr-o anumită simfonie în lemn, a fredonat virtuțile Mioriței în majoritatea capitalelor europene și nu numai.
NEAMUL MEU E UN NEAM DE MESERIAȘI!
„Pe vremea tatălui meu, carele de boi erau la mare căutare. Tatăl meu era un meșter priceput, un rotar pe care nu-l întrecea nimeni în măiestrie… Făcea și lăzi de zestre, zidărie, dogărie și chiar tinichigerie. A crescut cu meșteșugul lui cinci copii (trei băieți și două fete), el trăind o viață patriarhală, liniștită și, relativ, îndestulată.
Toți cei cinci copii suntem în viață. Acum, eu am 70 de ani… Trăgeam cu coada ochiului la tata, atunci când el lucra, iar când pleca la câmp, eu rămâneam acasă și mă apropiam de strungul pentru lemn din atelierul său. Mă jucam, nu lucram! Dar, din joacă, eu am prins tainele strungului în lemn, încă din fragedă copilărie. Era un strung cu pedale, pe care îl mânuiam greu, la cei 11-12 ani pe care îi aveam atunci.
Am un frate mai mare, pe care nu l-a atras lemnul, dar a fost toată viața sa un mecanic renumit. Neamul meu e neam de meseriași… Până și nepoții mei sunt pricepuți în anumite meserii tradiționale și în diferite meșteșuguri de utilitate majoră”, ne spune artistul Gheorghe Tănase, învăluit în amintirile sale.
M-AU FĂCUT UN FEL DE PROFESOR ÎN LEMN. ÎN LEMN… TĂNASE!
Inspirat de tatăl său, copilul din Gheorghe Tănase s-a aplecat asupra prelucrării lemnului. Pentru asta, în anul 1960, a fost trimis la Școala Profesională de Tâmplărie, Arte și Meserii de la Pitești. Ulterior, cu patalamaua la mână, a încercat mai multe locuri de muncă la stat, dar asta după ce a lucrat, cale de trei ani, la Combinatul de Mobilă de la Pitești, el aflându-se sub contract cu această unitate.
Munca la stat, însă, nu s-a lipit niciodată de el, astfel că după ce și-a făcut armata și a terminat studiile liceale, precum și cursurile unei școli tehnice în domeniu, s-a «angajat» la el… ACASĂ!
Copiii săi nu s-au atașat nici ei de arta lemnului, de aceea protagonistul nostru și-a desemnat, totuși, un urmaș spiritual în arta lemnului, pe numele său Alexandru Stan, fiu al satului.
„M-au descoperit cei de la Cultură. Au venit la mine la atelier. M-au făcut un fel de profesor în lemn, adică. În lemn… Tănase! Tot cei de la cultură mi-au spus că am 80% har de la Dumnezeu și 20% instrucție. Mi-am surâs atunci în barbă: dacă nu ai har, nimic nu ai!
Din 1970, am colaborat cu organismele culturale din Olt și chiar dacă erau sub patronajul Partidului Comunist, unii dintre ei erau chiar oameni de omenie. 10 ani am fost colaborator, apoi angajat cu carte de muncă. Am avut și o clasă de învățăcei. Asta fac și la ora asta… Uite, atelierul este un fel de sală de clasă.
Mulți se așteaptă să găsească aici un muzeu, dar nu este decât o sală de clasă, pentru 5-6 elevi, pentru că doar cu atâția se poate lucra într-o singură grupă. 35 de ani am lucrat pentru Școala Populară de Artă. Am ieșit la pensie de acolo. Am și acum elevi, dar nu mai predau eu, deși sunt încă în plinătatea minții și a forței fizice. Trebuie însă să las un succesor. Unii artiști de talia mea au o mentalitate retrogradă. Nu vor să învețe pe nimeni să le urmeze calea, adevărul și viața. Intră în pământ cu arta și cu harul lor, ceea ce este o prostie și un păcat, totodată!
Succesorul meu este Alexandru Stan, fiu al satului. Mi-a fost elev. Dacă ai mei urmași (un băiat și o fată) au îndrăgit altceva decât meseria mea, eu nu am putut să mă opun. Fata și băiatul au talent cu carul în profesiile lor, dar nu în arta lemnului. Nu le-a plăcut!”
ÎN ROMÂNIA NU A EXISTAT ȘI NU EXISTĂ O ȘCOALĂ ÎN ARTA LEMNULUI!
Gheorghe Tănase a avut nenumărate expoziții, atât în țară, cât și în străinătate. A obținut numeroase premii, diplome de excelență și aprecieri verbale sau scrise. În fiecare an organizează cel puțin cinci expoziții, la nivel național: la Vâlcea, Craiova, Arad, Oradea, Timișoara. Are la activ 11 expoziții internaționale, numai în Italia, în orașele Torino, Milano și Florența… Dar și în alte regiuni din «cizmă», cum zice Badea Gheorghe.
A avut o expoziție în Spania, două în Franța, una la Paris, la sediul UNESCO și alta la Strasbourg. A fost și în Belgia de patru ori, unde a uimit lumea cu obiectele sale de artă românească. Bruxelles-ul îi este foarte familiar, îl știe pe de rost, fiindcă îl calcă cu piciorul, nu cu mașina.
„Când mă duc în străinătate, mă duc să culeg și idei. Ce e bun îmi bag în sân, la inimă. Să știți că și occidentalii ăștia fițoși au lucruri bune, pe lângă altele ne… bune. Vreau să vă mărturisesc că, în România, nu a existat și nu există o școală în arta lemnului. Nefiind vreo școală și, deci, nebeneficiind de explicații teoretice în această artă tradițională, a trebuit să cercetez și să «fur» aceste meșteșuguri.
Cercetarea, pentru mine, este atunci când unul ca mine merge într-o casă veche, trage cu ochiul, rămâne siderat de ceea ce vede în legătură cu anumite obiecte tradiționale (în cazul nostru, din lemn) și… «filmează» totul cu organele simțurilor sale artistice. Stabilește dacă există sau nu valoare artistică acolo și, dacă există, bagă în «calculatorul» său.
Prelucrarea artistică a lemnului înseamnă mai mult decât tâmplăria. Înseamnă tradiție și inovație în același timp. Poți veni cu multe noutăți, la un obiect din lemn. Dar dacă în el nu se regăsește matricea lui spirituală, tradițională, atunci e doar un obiect utilitar. Cu arta tradițională te poți juca doar în anumite limite. Când depășești limita și linia dată de strămoșii noștri, atunci se cheamă că ai făcut un kitsch.”
UNEORI, MÂNCĂM CU OBIECTE DE ARTĂ!
Gheorghe Tănase face din lemn cam tot ceea ce este necesar într-o comunitate țărănească: lambriuri, uși, mobilă, arhitectură rurală, stâlpi de casă, troițe, cruci de mormânt, cruci de mână, strane pentru biserică, lăzi de zestre, linguri ornamentale, juguri de ornament, dulapuri de bucătărie, de un înalt rafinament artistic, blidare și lingurare, sărărițe, icoane de vatră, pristolnice, pecetare, suporturi de perete pentru candele și multe, multe obiecte decorative, izvorâte din tradiția oltenească și desăvârșite de mâna și mintea sa.
„Lingurile prelucrate artistic, ornamentate, au un specific anume. Eu am făcut cercetare în acest sens. Oameni bogați, acum 100 de ani, își comandau, când pregăteau o nuntă, câte linguri considerau ei că sunt necesare numărului de invitați. Se punea pe masă o asemenea lingură, iar invitatul, după ce o utiliza, pleca cu ea acasă.
În acest caz, lingura căpăta o dublă semnificație. Era utilă la servitul mesei, iar acasă era folosită ca un obiect decorativ. Să știți că nu există vreo țară pe glob ca să nu aibă linguri de lemn. Stilul nostru românesc, însă, se impune. Ca și noi, străinii le cumpără în interes utilitar, dar și decorativ. Și ei si noi mâncăm, uneori, cu obiecte de artă!”
ȘCOALA ÎN SINE N-ARE NICIO VINĂ. DE VINĂ E CINE O CONDUCE!
Gheorghe Tănase ne-a vorbit și despre incapacitatea școlii românești, aceea că nu pregătește copiii țării pentru meșteșuguri și tradiții. Nici un elev al școlii românești nu are vreo noțiune de tradiție.
„Pregătirea pentru meșteșuguri și tradiții n-a existat și nu există în România. Acesta este marele defect al școlii noastre, pe lângă altele poate mai mici. Școala în sine nu are nicio vină. De vină este cine o conduce. O luăm de sus în jos, de la președintele statului care, cică, a fost profesor, până la prefectul și primarul unei comunități.”
DE LA MAMA, AM ÎNVĂȚAT SĂ NU FUR, SĂ NU MINT, SĂ NU ÎNȘEL
După Revoluție, Gheorghe Tănase a făcut și politică. Politică liberală… A fost consilier liberal două mandate. După două mandate s-a lecuit însă, când a constatat cât de murdară e politica noastră, practicată de toate partidele.
„Am fost consilier liberal, cale de două mandate și am lucrat chiar cu actualul primar pesedist. Mă și mir cum am rezistat două mandate. În final, m-am lecuit de politică și mi-am văzut de meseria mea.
Recent, am întrebat un politician, la «Oltenii și Restu’ Lumii», ce trebuie să fac eu ca să ajung parlamentar. Mi-a spus că e foarte simplu: «Vii cu 100.000 de euro, îi depui la partid și ești primul pe listă». Acum realizez cum stă treaba. Dai 100.000 de euro, iar apoi, ca parlamentar, trebuie să-ți recuperezi și să-ți triplezi banii. Ca să-i recuperezi și să-i triplezi, trebuie să furi, să faci trafic de influență, să minți și să înșeli pe cineva. Dacă, după aia, ai și norocul să scapi de DNA sau să primești o pedeapsă cu suspendare, rămâi cu banii și te pregătești pentru o altă candidatură.
Eu, însă, am învățat de la mama niște lucruri mai simple decât acela de a ajunge parlamentar în România: să nu fur, să nu mint, să nu înșel. Deci, nu pot fi parlamentar.”
VATRA – ASTA ÎNSEAMNĂ PATRIOTISM!
La final, artistul ne definește, în felul său, patriotismul: „Pământul pe care ai călcat prima dată îți sugerează definiția cuvântului patriot. Eu sunt născut în comuna vecină, Sârbii-Măgura, primarul de acolo e nepotul meu. Când trec cu mașina prin zonă, mă uit la câmpul pe care am copilărit și parcă ceva se întâmplă cu mine, cu ființa mea. Vatra – asta înseamnă patriotism. Respectul pentru vatră. Pământul unde te-ai născut…
Domnule, eu am avut expoziții în America și Japonia, fără să merg personal până acolo. Am trimis doar lucrările mele. Dar să știți că și în cazul în care ajungeam acolo, mie mi-ar fi fost gândul tot la câmpul în care îmi pășteam vitele în copilărie.”
Dumitru SÂRGHIE
admirabil Om. felicitari, domnule sarghie!