Astăzi, 20 mai 2025, la 111 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, ne înclinăm în fața unei conștiințe care a ținut vie speranța unei Românii libere, în cele mai întunecate vremuri ale istoriei noastre. Numit pe drept „Pater Patriae”, Coposu nu a fost doar un om politic, ci o verticalitate morală rar întâlnită, un reper de curaj, loialitate și sacrificiu.
Format în spiritul marilor valori naționale și democratice, sub influența părintelui său și a mentorului Iuliu Maniu, tânărul din Bobota avea să devină una dintre cele mai persecutate, dar și cele mai luminoase figuri ale luptei anticomuniste. Pentru idealul libertății, a cunoscut prigoana, temnițele, izolarea și pierderea celor dragi. Timp de 17 ani, regimul comunist a încercat să-i zdrobească trupul – dar nu a reușit să-i frângă spiritul.
După 1989, când România încerca să-și regăsească drumul, Coposu a fost din nou în prima linie. A fost vocea lucidă și hotărâtă a opoziției democratice, într-o lume încă dominată de umbrele vechiului regim. A fost atacat, batjocorit, amenințat – dar niciodată clintit. El nu a cerut nimic pentru sine, ci a dăruit totul: credință, viață, speranță.
Moartea sa, la 11 noiembrie 1995, a lăsat un gol imens în conștiința națională. Dar moștenirea sa rămâne vie. Corneliu Coposu este chipul unei Românii care refuză compromisul, care crede în adevăr, în democrație și în Dumnezeu. Numele său trebuie rostit cu respect și așezat în panteonul celor care au suferit nu pentru putere, ci pentru Neam.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de modelul lui Corneliu Coposu. De limpezimea lui morală. De intransigența lui principială. De noblețea tăcută a unui om care a preferat închisoarea în locul trădării.
Veșnică recunoștință, Seniorule!
Dumitru Sîrghie
