Marți, 27 octombrie a.c., la Slatina, am participat la un parastas cu o profundă încărcătură sufletească, organizat de Adrian Dumitrescu, cântăreț bisericesc, slătinean de obârșie, împreună cu fratele său, Florin Alexandru Dumitrescu. Cei doi frați au dorit să-și pomenească părinții: Dumitru Dumitrescu – Tică (Demetru Iordana – pseudonim), Ștefania Dumitrescu și bunicii, într-un gest de pietate filială și de neuitare, în care rugăciunea s-a împletit cu datoria față de cei plecați.
Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele Ilie Catrinoiu, doctor în teologie, alături de preoteasa Gherghina Catrinoiu, de un alt preot, care i-a ținut isonul, precum și de rude și prieteni ai familiei Dumitrescu.
În centrul acestei aduceri-aminte s-a aflat însă o figură de scriitor și patriot slătinean, asupra căreia istoria a așezat o nedreptate cumplită: Demetru Iordana, pseudonimul literar al tatălui celor doi frați, autorul romanului „Fata doctorului Ambrozie”.
Victimă a represiunii comuniste, după ani grei de detenție în închisorile regimului, Demetru Iordana și-a găsit sfârșitul în 1979, lovit de o furgonetă pe trecerea de pietoni, în apropierea magazinului Oltul din Slatina. Moartea sa, în împrejurări care au ridicat suspiciuni privind implicarea Securității, rămâne o rană a memoriei și un semn de întrebare al unei epoci în care destinele incomode puteau fi zdrobite fără milă.
Cândva, în plină efervescență creatoare, Demetru Iordana îi mărturisea marelui critic literar Perpessicius, cu o încredere care avea să fie pusă la grea încercare de istorie:
„N-aș vrea să fiu sceptic de pe acum, sunt încă prea tânăr și îmi place să cred că nu ne vom ofili tinerețea într-o societate stearpă, ci vom fi redați rosturilor noastre adevărate. (…) Trăim o epocă de mare răscruce, nu numai pentru soarta obștească, ci și pentru cea individuală. Cel ce va ieși bine din frământările acestea va fi un om tare, care își va croi destinul până la capăt. Eu vreau să fiu unul dintre aceștia!”
Câtă speranță în aceste cuvinte! Și câtă durere în destinul celui care le-a rostit! Omul care voia să-și croiască destinul până la capăt avea să fie strivit de vremuri, dar scriitorul din el nu a putut fi înmormântat odată cu trupul.
Cu acest prilej, le-am dăruit celor doi frați romanul ,,Fata doctorului Ambrozie”, pe care l-am reeditat și restituit circuitului literar românesc, precum și volumul de teatru Tunetul din munți, de Pan. M. Vizirescu, ultimul mare reprezentant al gândirismului, apărut în ediție princeps, după recuperarea unui manuscris din dosarele Securității.
Destinul lui Pan. M. Vizirescu poartă, la rându-i, pecetea aceleiași tragedii istorice. Condamnat la închisoare pe viață și la confiscarea averii de așa-zisul Tribunal al Poporului, a reușit să scape de prigoană ascunzându-se vreme de 23 de ani într-un exil fără hotare, între pereții casei părintești din Slatina. O viață de recluziune, o operă ținută sub obroc, o conștiință care a supraviețuit în tăcere.
În fața celor doi frați, mi-am asumat și un angajament pe care îl socotesc o datorie de onoare: să restitui literaturii române o nouă serie de scrieri ale lui Demetru Iordana, recuperate din manuscrisele confiscate de Securitate. Va fi încă o încercare de a reface, filă cu filă, ceea ce teroarea politică a vrut să distrugă.
Fiindcă există nedreptăți pe care timpul nu le vindecă de la sine. Există cărți care așteaptă zeci de ani să-și regăsească cititorii și autori pe care posteritatea are obligația să-i scoată din uitare. Iar acolo unde istoria a încercat să pună lacătul, literatura trebuie să redeschidă ușa.
Astăzi, la parastasul unei familii îndurerate, am simțit că pomenirea celor plecați poate deveni și un act de recuperare a memoriei noastre culturale. În jurul unei rugăciuni s-au întâlnit dragostea filială, credința și datoria de a reda adevărului ceea ce i s-a răpit.
Veșnică pomenire lui Demetru Iordana și lui Pan. M. Vizirescu, doi mari scriitori slătineni, loviți de urgia comunistă, dar niciodată învinși în ceea ce au lăsat nepieritor: cuvântul scris.
Fie-le veșnicia luminată, iar cărțile, izbăvite de uitare!
Dumitru Sîrghie
