(Dialog cu Diana Monica Stoleriu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Roman Vodă”, din Roman)
Am cunoscut-o recent, la Festivalul de Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil” și am rămas fermecat de sunetele flautului ei… M-am întrebat, siderat, ce caută această crăiasă cu flaut și cu îngeri în sânge, printre noi, muritorii de rând…
Există copii care învață muzica și există copii care se lasă chemați de muzică. Diana Monica Stoleriu face parte din cea de-a doua categorie. Flautul, pentru ea, nu este un instrument, ci o prelungire a respirației și a emoției, o formă de rugăciune discretă și de poveste rostită fără cuvinte. În acest dialog, o descoperim pe Diana așa cum este ea : sinceră, disciplinată, visătoare și deja conștientă că muzica adevărată nu se cântă doar cu degetele sau cu vocea, ci, mai ales, cu sufletul.
Când ai pus prima dată flautul la buze, ce ai simțit: bucurie, curiozitate sau parcă cineva te chema din interiorul tău?
Când eu cânt la flaut, simt bucurie și curiozitate. Știu exact cum vreau să sune fiecare notă și mă concentrez să iasă cât mai frumos. Flautul este modul meu preferat de a spune ce simt, și fiecare piesă pe care o cânt îmi arată cât de mult pot să mă exprim fără cuvinte.
Dacă flautul tău ar putea vorbi, ce crezi că ți-ar spune după un concert?
Dacă flautul meu ar putea vorbi după un concert, ar spune că am cântat frumos și că am avut grijă de el. Știu că munca mea se vede în sunetul și claritatea notelor – și mă bucur că pot să transmit oamenilor bucuria muzicii mele. Flautul și cu mine suntem ca o echipă: împreună facem muzică adevărată.
Există un moment în care cânți și uiți complet unde te afli, ca și cum ai intra într-o altă lume? Cum arată acea lume?
Uneori, când cânt, parcă totul din jur dispare. Este o lume doar a muzicii, unde fiecare sunet are locul lui. În acele momente nu mă gândesc la nimic altceva decât să fac sunetele cât mai frumoase. Este o stare în care mă simt liberă și sigură pe ceea ce fac, iar asta mă face să iubesc și mai mult flautul.
Ce înseamnă pentru tine muzica: un joc, o rugăciune sau o poveste spusă fără cuvinte?
Pentru mine, muzica este o poveste spusă fără cuvinte, dar și un fel de rugăciune. Sunt zile în care cânt din pură bucurie, ca într-un joc, și altele în care flautul devine locul unde îmi adun toate gândurile. Muzica mă ajută să mă înțeleg mai bine și să îi înțeleg și pe ceilalți.
Ai o melodie pe care o iubești atât de mult, încât ai vrea să o cânți doar pentru cer sau pentru stele?
Există melodii atât de sensibile, încât ai impresia că nu sunt făcute pentru o sală de concert, ci pentru cer. Uneori, când repet, seara, și este liniște, simt că fiecare notă urcă spre stele. Mi-ar plăcea să pot crea un moment în care oamenii să ridice privirea și să simtă aceeași liniște pe care o simt eu, atunci când cânt.
Cum este o zi obișnuită din viața ta, atunci când nu ești pe scenă, ci doar o fetiță din Roman?
Într-o zi obișnuită sunt un adolescent normal: merg la școală, îmi fac temele, petrec timp cu prietenii și încerc să găsesc echilibrul între tot ce am de făcut. Dar indiferent cât de plină este ziua, studiul nu lipsește. Uneori este greu, pentru că progresul cere disciplină, dar știu că fiecare minut de repetiție mă aduce mai aproape de visul meu.
Cine te încurajează cel mai mult atunci când ai emoții sau când un sunet nu iese așa cum îți dorești?
Când am emoții sau ceva nu iese cum îmi doresc, familia mea este cea care mă ridică mereu. Ei îmi amintesc că nu trebuie să fiu perfectă, ci sinceră. Profesorul meu mă încurajează să nu renunț și îmi arată că greșelile sunt, de fapt, lecții ascunse. Datorită lor am învățat să privesc emoțiile ca pe un aliat, nu ca pe un dușman.
Ce ai vrea să simtă oamenii atunci când te ascultă cântând la flaut?
Cel mai mult mi-aș dori ca oamenii să simtă emoție autentică atunci când mă ascultă. Nu vreau doar să audă notele corecte, ci să plece acasă cu o stare mai bună, poate chiar inspirați. Dacă pentru câteva minute reușesc să îi fac să uite de griji, atunci simt că mi-am îndeplinit rolul.
Dacă ai putea trimite un mesaj altor copii care visează să cânte, dar le este teamă, ce le-ai spune?
Copiilor care visează să cânte, dar au emoții, le-aș spune că emoțiile sunt normale – și eu le simt înainte de fiecare concert. Important este să nu le lași să te oprească. Curajul nu înseamnă să nu ai emoții, ci să mergi mai departe în ciuda lor. Muzica răsplătește răbdarea și pasiunea într-un mod pe care cu greu îl poți descrie.
Cum te vezi peste câțiva ani: tot cu flautul în mână sau descoperind și alte comori ale sufletului tău?
Peste câțiva ani, mă văd tot cu flautul în mână, urcând pe scene tot mai mari și învățând mereu lucruri noi. Știu că voi păstra aceeași bucurie pe care am avut-o la început, pentru că ea este cea care dă sens tuturor eforturilor. Vreau să cresc nu doar ca muzician, ci și ca om, iar prin muzică să ajung cât mai aproape de inimile celor care mă ascultă.
– Mulțumesc, Zeie!
A consemnat Dumitru Sîrghie-Mitif
