Două euri arse într-un singur eu –
Supremul eu cuprins într-o ființă,
Noi aruncăm cu flori în Dumnezeu,
Sporire-n ceruri, suflete-n priință!
Nicolle, femeia mea din depărtare,
Cu ochi adânci, tu strigi după iubire,
Prințesa mea – rezervă de grandoare,
Fi-vom destul de vrednici în robire?
Căci, robi iubirii, liberi vrem să fim,
Având un spirit demn de decolare,
O lume în afară de lume noi zidim,
Cu un fior lăuntric, ieșim din dezolare.
N-am geniul senzualității lui Don Juan,
Când erosu-n amonte dă trupului binețe,
Dar sigur, Doamnă, cu al meu alean,
Culeg și semăn, negreșit, tandrețe!
Dumitru SÂRGHIE-MITIF
