CUM AM DEVENIT „BOMBARDIER”!

De-a lungul timpului, una dintre cele mai des întâlnite dispute a fost între „bombardieri” și polițiști, iar eu trebuie să recunosc că am ținut mereu cu cei din urmă. Cuprins de un fior inexplicabil al meditației asupra fragilității ființei umane pe acest pământ și gândindu-mă la eventualitatea scrierii memoriilor, un eveniment recent m-a proiectat în vremea pandemiei…

„Era o după-amiază”… așa ar începe un „minibombardier” o posibilă compunere…

O după-amiază din pandemie, când așteptam să sosească un tir cu măști pentru a fi distribuite școlilor din județ.

Bineînțeles că tirul întârzia, fiindcă stătuseră la cozi imense până a venit rândul jandarmilor olteni să preia marfa sosită de pe alte hotare. Bolnav de Covid, un prieten foarte bun, rămas fără alimente în casă, m-a rugat să îi fac și lui câteva cumpărături.  Cum ar zice Caragiale: „Fatalitate!” – când mă îndreptam spre casa de plată, sunt anunțat la telefon că în 5 minute va sosi tirul și că trebuie să fiu prezent semnez primirea măștilor.

Gândurile mele: „7 persoane înaintea mea, cel puțin un minut de fiecare, un minut până la mașină, ajuns la prieten cu alimentele, urcat la etajul 2, coborât, urcat în mașină – cel puțin 20 de minute”. În 5 minute sosea tirul…

Rezolv totul, urc în mașina personală și pe strada Libertății, 2 polițiști opriseră fiecare câte o mașină – unul pe dreapta, iar altul pe stânga. Răsuflu ușurat. Pe moment…

Cel din stânga îmi face semn să opresc. „Fatalitate! Nu se poate!” Dau să mai adaug minute la calculele despre întârziere, când un gând salvator – credeam eu – mă determină să cobor din mașină și, cu zâmbetul meu inconfundabil, mă îndrept spre polițistul de nici 25 de ani să mă prezint.

„Domnule comandant, …( așa mi-a zis un prieten să mă adresez tuturor polițiștilor, că le place, fiindcă are o rezonanță de funcție mare), sunt X, am funcția Y, și a sosit un tir cu măști, care trebuie descărcat pentru a fi trimis școlilor cât mai repede.”

„Vă rog frumos să urcați în mașină și să așteptați!”

„Dar este situație specială, trebuie să ajung urgent. Este vorba de măști. Revin în 20 de minute. Vă pot lăsa actele. Nu știu dacă procedura dumneavoastră prevede așa ceva.”

„Vă rog să așteptați în mașină până vă vine rândul!”

Privirea polițistului îmi amintea de un proverb…

Am urcat scârbit în mașină, când celălalt polițist după aproximativ 5 minute a venit spre mine: „De ce ați urlat la colegul meu?”

„Eu?” Pentru moment, m-am gândit că sunt la camera ascunsă. Gândurile mele: „E pandemie…Poate prea mult teatru de Eugen Ionescu. Să-l întreb pe polițist de teatrul absurdului? Nu am timp de pierdut!”

Am continuat: „Domnule comandant, sunt X, am funcția Y, și a sosit un tir cu măști, care trebuie descărcat pentru a fi trimis școlilor cât mai repede. Asta i-am spus și colegului dumneavoastră. Că mă grăbesc, dar revin în 20 de minute, dacă ar fi conform procedurii.”

– „Ați consumat băuturi alcoolice?”

Gândurile mele – „Cum naiba îi selectează? E pandemie și au chef de vorbă?”

– „Nu am consumat! Dați-mi să suflu în fiolă, că v-am spus că mă grăbesc!”

– „Se vede că nu ați consumat. Prezentați-mi documentele!”

– „Și atunci de ce am mai făcut conversație colaterală? E urgență… pandemie, măști…”

Analizând cu delicatețe de ochi de vultur fiecare act, probabil încă vreo 5 minute, în final mi-a spus: „Sunteți liber!”

– „În sfârșit”, am răspuns eu, încercând să calculez câte minute m-au așteptat câțiva oameni, care petrecuseră o noapte departe de casă, crezând în protecția copiilor din școli.

„Fatalitate!” Domnul polițist a ținut să aibă ultimul cuvânt: „Să aveți grijă, că data viitoare e posibil să luați amendă pentru far!”

– „Pentru far? Dar luminează!”

– „Sau nu.”

Ce a vrut să spună Poetul? Adică Polițistul? Au trecut atâtea minute… Mie mi-a sunat a amenințare sau avertisment… Obosit fizic, psihic, apăsat de întârziere…

„VA FI BINE!” era salutul atunci.

P.S. Aceste amintiri nu acuză o instituție. De-a lungul timpului, am avut o colaborare excelentă, bazată pe înțelegere, comunicare și respect reciproc cu șefii Poliției din Olt, respect pe care li-l port și astăzi. Doar că, „Fatalitate”, mai apare uneori un daniel cu d mic rutierist, de exemplu, care se crede Dumnezeu cu D mare, al cărui nivel de cultură și civilizație amintește de comportamentul milițienilor din bancurile perioadei comuniste.

Prof. Victor Iacobescu