Dacă un înger german s-ar așeza faustian
pe umerii românului Antonius Nicolescu,
în plină lumină solară, acesta ar constata
că muzica și harul slătineanului nostru au
salvat echilibrul, sufletul și legile naturii…
Dacă un înger italian s-ar așeza rossinian,
pe umerii românului Antonius Nicolescu,
acesta ar avea ocazia să atingă, revelator,
în carne și oase, un risipitor de zâmbete
și, mai mult, di angelo și-ar putea regăsi,
în muzica și sufletul artistului slătinean,
înariparea planantă a propriei sale ființe…
Dacă un înger francez s-ar așeza ravelian
pe umerii românului Antonius Nicolescu,
acesta ar auzi, înfiorat, bătăile unei inimi
corupte de muzică și vrajă, de extaz și delir,
de sângele albastru-ciel al Regelui Lear,
aromă de crin, auroră, zefir și tainic amurg…
Dacă un înger zburător olandez, segovian,
s-ar așeza pe umerii lui Antonius Nicolescu,
ar fi el însuși o făptură muzicală, aproape
de piscurile bucuriei lumești și ar realiza că,
prin ritmul, harul și vocea românului nostru,
ar putea penetra mai ușor transcendentul!
Dacă un înger român s-ar așeza enescian
pe umerii acestui Don Antonio slătinean,
ar simți că înălțimea pasiunii și sufletului
lui este egală cu înălțimea sufletului românesc,
excursul lui ontologic în ființa și sființa tenorului
arătându-i că lipirile și dezlipirile lui îngerești
de lume sunt identice cu lipirile și dezlipirile
de lume ale pribeagului român universal…
Agonie, mireasmă, flux vital și muzică de Rai,
dogmă și poezie evanescentă, înălțându-se
în eter și în eternitatea vocii lui de aur …
Vai!, dacă toți îngerii acestei Europe nebune
s-ar așeza pe umerii lui Antonius Nicolescu,
acesta ar ridica însumarea aripilor lor la pătrat,
demonstrând că, în ciuda poverii îngerești,
el tot și-ar putea înălța glasul până la Rodolfo
din „Boema”, până la Vladimir din „Cneazul Igor”,
până la Ernesto din „Don Pasquale”, până la
Alfred din „Liliacul”, până la Pinkerton, din
„Madame Butterfly”, până sus, sus de tot…
la Nadir, reușind, astfel, să atingă absolutul
din „Pescuitorii de perle”… de Bizet!
Dacă îngerul Mamei sale i s-ar așeza pe umeri,
Antonius ar redeveni brusc copilul cu părul bălai,
maestru la „săritul caprei”, la „bâză” și la „de v-ați
ascunselea”, râzând homeric și sfidându-l, vai!, pe tov.
Mateescu, profesorul de atelier și secretarul B.O.B.
din liceu, care se uita urât le el, pentru că – nu-i așa?,
provenea dintr-o familie cultivată, cu sânge albastru!
de Dumitru Sârghie – Mitif
