A murit o ziaristă, care a dat ora exactă a presei post-revoluționare din județul Olt. O ziaristă de televiziune care, cu două decenii în urmă, se exprima mult mai liber și mai profesionist decât se poate exprima astăzi oricare ziarist din județul Olt. Beneficiind de o instrucție intelectuală pe măsura spiritului său plurivalent, ani de zile, Dana Cenușă a promovat, în emisiunile sale de la Novel TV Slatina, jurnalismul de calitate, adevărul și valorile morale de care avea nevoie, ca de aer, acest județ aflat mai tot timpul sub ocupația cizmei roșii a PSD.
Din momentul în care televiziunea locală a încăput pe mâinile hidrei roșii și apoi portocalii, Dana Cenușă n-a mai avut loc în orașul ei, căruia-i dedicase sute de emisiuni și articole de ziar, pentru că, să nu uităm, ea a scris și la ziar. Și-a pus profesionalismul în slujba altor instituții, departe de casă și de cei dragi.
Vă prezentăm astăzi, dragi cititori, în memoria Danei Cenușă, un articol pe care l-a semnat în luna decembrie a anului 2000, în săptămânalul nostru.
Dumitru SÂRGHIE
«DESPRE PIERDEREA INOCENȚEI LA ROMÂNI
Colind orașul fără un scop anume, chiar dacă în buzunarul paltonului am înghesuit o listă mică de cumpărături. Mi-am amintit brusc că e decembrie, e luna cadourilor, luna sărbătorilor de iarnă și-mi repet cu încăpățânare că ar trebui să mă bucur. Constat că nu pot! Becurile colorate agățate pe stradă mi se par inutile, murdare și ude, moșii din vitrină, ireali, Slatina dureros de patetică, în așteptarea acestui ultim „avans” al acestei ultime „lichidări” din anul 2000. Un an al bilanțurilor.
Cu gândul la bilanț, urc într-un taxi; brusc, însuflețit de prezența mea, șoferul mă anunță că e frig, dar, pe de altă parte, nici vara nu e bine, când „pe căldurile ălea”, el trebuie să aștepte toropit tot acolo, în stație la Zahana.
Prietenul meu, șoferul de taxi, dă din cap zâmbitor ca și cum și-ar face autocritica, schimbă viteza, recunoaște că nu e bine nicicum, așteaptă la stop aproape vinovat, așteaptă culoarea verde, așteaptă un răspuns, o soluție… A avut un an prost, parcă nu se mai sfârșea odată, n-a avut bani de concediu, n-are nici acum pentru sărbători, pentru cadouri – și copiii sunt copii, așteaptă!
Bine, măcar, că părinții la țară taie porc de Crăciun, s-a făcut și ceva vin, benzina s-a scumpit, Daciile sunt proaste, înghit tot, ce iei pe mere dai pe pere, nu te alegi cu nimic, s-a înrăit lumea rău, altădată parcă îți mai puteai permite o mare, un munte, o iarbă verde, îți mai venea să te întâlnești cu prietenii la un mic, la o bere, nu s-a făcut șofer de plăcere, a fost trimis în șomaj, asta nu e privatizare – e bătaie de joc – aici care e deștept fură cu trenu’, cu vaporu’, cu ce poate, care e prost rabdă, în 89’ a păzit la metrou, tânăr dobitoc, credea că apără țara, el se lupta pentru țară, putea să moară, în timpul acesta alții se luptau pentru ei, au vilă, au afaceri, au avere, fac Revelionu’ pe dolari, el a renunțat și la căldură, el n-are bani de întreținere, el e debranșat, el ar pleca în altă țară, dar unde să se mai ducă acum, la 40 de ani?
Eu și prietenul meu, șoferul de taxi, locuim într-o țară debranșată, într-o țară bolnavă de frig, de mizerie, într-o țară obosită de promisiuni, de minciună. Eu și prietenul meu, șoferul de taxi, nu ne văităm, ne-am născut din întâmplare în același timp, trăim din întâmplare în același loc, suntem solidari; suntem un fel de echipă, ne înțelegem din priviri, românește – ca bolnavii din același salon, care suferă de o boală comună. Un salon, un spital inutil, fără medicamente, fără speranța vindecării, un fel de cimitir al elefanților în care poți să țipi „liniștit”.
Nu te va auzi nimeni! E decembrie, e luna cadourilor, e luna sărbătorilor de iarnă. Oficial, PDSR a câștigat alegerile. Nu se mai supără nimeni, nimeni nu se mai bucură, nici măcar pedeseriștii. Pentru că nu mai este o victorie. După 11 ani de bâjbâieli, de lamentări, de promisiuni, de circumstanțe, de justificări, de acuze, de eșuări lamentabile, de tranziție, de capitalism original, alegerile din decembrie 2000 s-au transformat într-o înfrângere.
Românii șți-au pierdut încrederea, și-au pierdut inocența , românii nu mai au puterea – sau curajul! – unei sărbători. Nici măcar așa simplu, lângă brad, cu vin fiert, cu covrigi și nuci, cu poezii și colinde, cu „La Mulți Ani, 2001”!
Dana Cenușă, Linia Întâi nr. 19, 12 decembrie 2000»
