Totuna sunt veninul și dulceața,
Chiar binele și răul par la fel,
Ești conformist și, totuși, ești rebel
Plângând, tu râzi; așa îți trece viața…
Răspunzi cu „Da!”, deși ai spune „Nu!”,
Rămâi pe loc, când tu dorești să fugi,
Și-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai ești chiar tu.
Tu furi și-apoi, căit, tu dăruiești,
Ai vrea să urli, dar îți place mut,
Ai câștigat și, totuși, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deși drept nu ești!
Ești prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubești săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gașcă, dar rămâi…
Prea ești deștept, când proștii te-nconjoară,
Și familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Ești înăuntru, doar când ești… afară.
Ești extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, ești de stânga – vai!,
E ca și cum în Iad ai fi în Rai,
Ești „contra”, mai întâi, și apoi „pentru”.
De ce-ai mai sta, când ești de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai știe,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Și vrea să te redea pe tine ție!
Dumitru Sârghie
